REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ordonanța privind migraţia aleşilor locali, neconstituțională

Ordonanța privind migraţia aleşilor locali, neconstituțională

Replica API 18 decembrie 2014 | 23:42 201

Miercuri, magistrații Curții Constituționale au decis că ordonanța referitoare la migraţia aleşilor locali este neconstituțională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Astfel, legea traseiștilor se întoarce în Parlament.

Senatul, în calitate de Cameră decizională, a aprobat marțea trecută proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență nr. 55/2014 referitoare la migrația aleșilor locali.

Deputaţii PNL arătau, în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale, că OUG 55/2014 este neconstituţională pentru că a reglementat în cazul instituţiilor fundamentale ale statului, cum este cazul administraţiei locale şi partidele politice, lucrul interzis de Constituţie.

De asemenea, în sesizare s-a făcut referire la o serie de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale privind interzicerea traseismului politic al aleşilor locali, dar şi la faptul că OUG 55 a fost adoptată în materia drepturilor electorale, lucru de asemenea interzis de legea fundamentală.

Deputatul PNL Teodor Nicolescu arăta în 10 decembrie, când a anunţat că a fost sesizat CC, că cei care au redactat OUG 55 "au mentalitate de baroni".

Deputatul PNL a menţionat că OUG 55/2014 prevede măsuri aplicabile doar pentru o anumită situaţie pe o perioadă limitată, ceea ce ar intra în contradicţie cu decizii ale Curţii Constituţionale care precizează că "legea trebuie să aibă un caracter general şi nu unul discriminatoriu".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614