rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Pe cine a propus Grindeanu pentru funcţia de vicepremier!

Premierul Sorin Grindeanu a transmis vineri la Administraţia Prezidenţială propunerea de numire, ca interimar, a lui Augustin Jianu în funcţia de vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

”Așa e normal și corect și legitim. Dacă premierul îmi cerea demisia, mi-o dădeam în secunda următoare. Nu e exclus să vedem o parte dintre colegi că ei vor lua deciziile, nu alții. Nu toți și-au depus demisiile. Ieri era un om, azi suntem trei. Hai, să vedem ce ne rezervă și ziua de mâine. Când lui Dragnea nu-i convine cinva, e securist. Eu nu cred. În PSD sunt suficiente cadre gata să ocupe un post de ministru.”, a spus Augustin Jianu la Antena 3, conform stiripesurse.ro

Potrivit unui comunicat al Executivului, prim-ministrul a trimis către Administraţia Prezidenţială propunerile de vacantare a posturilor de ministru al Afacerilor Interne şi de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

De asemenea, au fost trimise şi propunerile de numire, ca interimari, a lui Augustin Jianu în funcţia de vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, şi a lui Sorin Grindeanu în funcţia de ministru al Afacerilor Interne, anunţă Biroul de presă al Guvernului.

sâmbătă, 17 iunie 20171396
Comentarii

03GHEORGHE(19 iun 15:38)
Johannis sa bati cu pumnul pe masa lui mrekel si sa ceri: -anularea anexei la pactului ribentrop molotov si trecerea moldovei la romania; -URSS s-a dezmembrat din interior prin gorbaciov,avand in vedere ca partidul comunist PSD isi elimine propriul prim ministru,este momentul sa eliminati pentru totdeauna comunismul din romania,si trecerea la democratia adevarata; -luati legatura cu Lucian Orasel singurul care poate aduce democratia USA in romania,pe care ca o asteptam din 23 august 1944. Am crezut ca grindeanu vrea rasturnarea comunismului,dar m-am inselat el vrea tot partidul comunist PSD.
04valerica(19 iun 14:28)
succes domnului GRINDEANU! Jos cu penalul de Dragnea si ciuma rosie din Constanta.
04gheorghe(18 iun 18:40)
Revolutia din 1989 a inceput la timisoara dar evrei cazari din rusia lui gorbaciov au confiscat revolutia si au dat lovitura de stat din 1989 ocupand puterea comunista in romania.Acum tot la timisoara se intrevede o revolutie impotriva comunismului adus de iliescu petre roman,poate se reia revolutia intrerupta confiscata in 1989.Se va instaura democratia in romania vom scapa de ciuma rosie si ciuma evreasca.Dl lucian orasel cu ajutorul lui TRUMP va elimina ciuma rosie si ciuma evreasca .Revolutia reluata tot la timisoara va invinge.
07pericolul Grindeanu(18 iun 12:07)
Stimati colegi de partid cu acest om vom ajunde toti sa fim cinstiti si onesti - nu vom mai fura din banul public - nu vom mai da contracte pe banii statului la firme de partid si sponsori - nu vom mai incerca sa scoatem din puscarii toti sponsorii nostri prin diferite legi date de Iordache sau Serban - nu vom mai promite marea cu sarea la prostii de votanti. Vedeti deja imi pierd interesul de membru PSD. Voi nu?
50Alooo grindei ai sustinerea ..(18 iun 09:49)
oare cine te sustine sa faci ce vrei ? de-alde tonta si cordeanu coarda ce a fost dat afara dar neavand justitie in acest stat de nedreptate coldea joaca mai departe mana in mana cu cucuveaua fara chiloti pe ea !
04@Nicu decemvir(17 iun 22:08)
Alo,alo...tovarasi...asezati-va linistiti....
07gheorghe(17 iun 22:05)
De ce evrei din israel au primait-o pe merkel.Cu ocazia acestei premieri merkel le-a dat evreilor 1 miliard de euro.De ce a fost premiat johannis de evrei din america ,johannis nu are de unde sa plateasca acest premiu.Ce urmaresc evrei din america cu aceata premiere a lui johannis?
15ptr fost constantean(17 iun 19:37)
datorita lui Ponta, care cu siguranta nu are nimic in comun cu patriotismul, aflam multe lucruri urate despre penalul dracnea, pe care cu siguranta le banuiam, acum ni s-au comfirmat si nu uita acest Ponta este fost premier, ajotor benefic pentru dl Grindeanu. Dar gestul acesta nu poate fi catalogat decat razbunare. Dragnea o merita cu varf si indesat. Ramane sa aflam si finalul, de preferat castigator Grindeanu
43fost constantean(17 iun 17:53)
M-ai dezamagit ca te-ai inhaitat cu muie ponta.
417Bravo, mult succes !(16 iun 22:40)
D-le Grindeanu, chiar esti un baiat destept, m-ai convins ultimile 2 zile, te misti super bine. Bravo !!
11Nicu decemvir(16 iun 21:19)
Alo alo alo....alo alo alo.
mai mult...Politică
24 iun 00:00PoliticăMilitar constănţean, medaliat de Klaus Iohannis

În semn de recunoștință și apreciere pentru profesionalismul și curajul de care a dat dovadă pe timpul...510

24 iun 00:00PoliticăCe s-a votat la Medgidia în privinţa blocurilor de locuinţe 204
24 iun 00:00PoliticăÎncă o amânare în dosarul lui Radu Mazăre!369
24 iun 00:00PoliticăZiua Drapelului Naţional, sărbătorită de Forţele Navale Române

Militarii din Forţele Navale Române vor participa luni, 26 iunie, la ceremoniile militare şi religioase ce vor avea...149

24 iun 00:15PoliticăDe ce s-au reunit în şedinţă DE ÎNDATĂ consilierii locali din Năvodari2460
24 iun 00:16PoliticăConsilierii municipali, convocaţi în şedinţă. Proprietarii de clădiri lăsate în paragină, TAXAŢI cu 500%!1960
24 iun 00:44PoliticăCine ar putea fi viitorul premier

Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, şi Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senat, sunt propunerile lui Liviu...514

24 iun 00:13PoliticăÎncetează două mandate de consilier. Cine intră în CJC de la ALDE şi PNL!1068
24 iun 00:30PoliticăOrban îi sugerează lui Tăriceanu să se înscrie în PSD, pentru că este lipit ca marca de scrisoare de Dragnea221
24 iun 00:26PoliticăEmmanuel Macron va veni în România

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întâlnire bilaterală cu omologul său francez, Emmanuel Macron,...205

22 iun 00:00PoliticăPrimăria Tuzla caută administrator public408
22 iun 00:00PoliticăSurpriză pentru copiii din localitatea Grădina306
Vremea
31°25.1° - 31° duminică, 25 iunie 2017
cer seninUmiditate: 87%
Vânt: 4.03 m/s din SE
Presiune: 1027.18 milibari

Loto
6/4922230404244
5/407293335388
joker31219264014
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 iun 00:00SportBanega, dorit la PSG

Argentinianul Ever Banega, în prezent la Internationale Milano, este una dintre țintele vicecampioanei Franței PSG...81

25 iun 00:00SportNedelcu a ajuns în cantonamentul Viitorului

După ce a refiuzat oferta FCSB-ului, Dragoș Nedelcu s-a alăturat în Slovenia lotului pregătit de Gheorghe Hagi....255

25 iun 00:00SportBuzărnescu, învingătoare la Izmir

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a câștigat, sâmbătă, turneul ITF de la Izmir (Turcia), dotat cu...91

25 iun 00:00SportTenisman englez, depistat pozitiv !

Tenismanul britanic Daniel Evans, numărul 50 mondial, a anunțat, vineri, că a fost depistat pozitiv la cocaină la un...88

Local
24 iun 00:00LocalMuncitor încătuşat pe şantier, în Techirghiol!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Techirghiol, la data de 22.06.2017, l-au depistat pe Nicușor Hornea, în...382

24 iun 00:00LocalConcurs de majorete, la Constanţa!

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța organizează sâmbătă, 24.06.2017, la Complexul...233

24 iun 00:00LocalPoliţiştii constănţeni, de vorbă cu administratorii hotelurilor din Eforie!

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, la data de 22.06.2017, împreună cu polițiștii...255

24 iun 00:00LocalUn constănţean a accidentat un copil, la Tulcea!

Un tânăr de 19 ani din județul Constanța, la data de 22.06.2017, în timp ce conducea un autoturism pe strada...148

24 iun 21:46LocalTărgi noi, primite de către UPU Constanța

UPU Constanţa a primit din partea Fundaţiei pentru Smurd cinci tărgi ultraperformante pentru transportul...416

24 iun 21:42LocalMijloacele de transport în comun din Constanța, luate la control

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Secțiilor 3 și 4...788

24 iun 21:31LocalAtenţie! Se suspendă linia RATC 40C

R.A.T.C. Constanța anunță publicul călător suspendare liniei 40C în perioada 03.07.2017 – 02.10.2017....297

24 iun 21:46LocalCredincioșii musulmani sărbătoresc Ramazan Bairam

După o lună de primenire spirituală prin post, slujbe şi rugăciuni credincioşii musulmani vor sărbătorii timp de...923

24 iun 21:47LocalOctogenar, "făcut la buzunare" de un amic recidivist, la Mangalia!

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia, la data de 22.06.2017, ora 16.11, l-au identificat pe Neluțu...1559

24 iun 21:48LocalIndivid din Cernavodă, condamnat pentru tăinuire

Polițiștii din cadrul Secției 6 Rurale Cernavodă, Postul de Poliție Mircea Vodă, la data de 22.06.2017, l-au...452

Monden
24 iun 00:00MondenIrina Loghin a făcut cură de detoxifiere. Câte kilograme a dat jos

Irina Loghin a făcut cură de detoxifiere. Cântăreața de muzică populară a scăpat de câteva kilograme pe care le...265

24 iun 00:00MondenA scăpat de cancer și s-a reinventat. Cum arată Shannen Doherty?

După doi ani de luptă cu cancerul, Shannen Doherty anunța că a ieșit triumfătoare din lupta cu cancerul. Acum,...292

24 iun 00:00MondenFiica actorului Constantin Codrescu are viață grea. Ce are de tras în Spania, unde s-a dus la cules de fructe

...337

24 iun 00:00MondenAdil Rami s-a cuplat cu Pamela Anderson. Revista franceză ”Voici” a făcut dezvăluirea

Cei doi amorezi au fost fotografiați la Nisa, după ce s-au cunoscut pri intermediul unui prieten comun. Între cei doi...224

24 iun 00:00MondenJohnny Depp vorbește despre asasinarea lui Donald Trump: Puteți să-l aduceți aici

Johnny Depp vorbește despre asasinarea lui Donald Trump și a dat impresia că-l amenință pe președintele Statelor...174

24 iun 00:00MondenReacția lui Ilie Năstase după ce Brigitte Sfăt a publicat o scrisoare deschisă

Reacția lui Ilie Năstase după ce Brigitte Sfăt a publicat o scrisoare deschisă. El i-a transmis câteva cuvinte...330

24 iun 00:00MondenA murit nepotul lui Luis Lazarus. Abia ce luase examentul de capacitate

Jurnalistul Luis Lazarus, care a explicat de ce a renunțat la numele său real, este în doliu. În familia lui a avut...460

24 iun 00:00MondenRegina a fost reclamată că nu a purtat centură. Reacția poliției

Poliția din West Yorkshire a primit un apel în care un cetățean reclama faptul că suverana Marii Britanii nu putra...280

24 iun 00:00MondenPrințul Philip, soțul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a fost externat

...191

23 iun 00:00MondenAlessia a refuzat melodia care i-a adus faimă Innei

A avut ocazia vieții sale, dar i-a dat cu piciorul, spune cântăreața Alessia, care a mărturisit abia cum că cel...370

Mapamond
24 iun 00:00MapamondAutorul atacului comis lângă o moschee la Londra a fost inculpat pentru terorism

Poliția britanică a anunțat vineri că bărbatul care la începutul săptămânii a intrat cu o camionetă într-o...158

24 iun 00:00MapamondPresupus atac cu gaze lacrimogene într-un oraș din centrul Germaniei

Unsprezece persoane au fost rănite vineri în ceea ce pare a fi un atac cu gaze lacrimogene comis la o agenție de...136

24 iun 00:00MapamondPhenianul afirmă că studentul american Otto Warmbier nu a fost torturat

Phenianul a dezmințit vineri că studentul american Otto Warmbier, decedat în SUA după ce a fost eliberat în comă...156

24 iun 00:00MapamondNumărul migranților decedați în acest an în încercarea de traversare a Mediteranei a depășit 2.000

Numărul migranților care au murit sau sunt dați dispăruți în tentativa de traversare a Mediteranei în acest an a...121

24 iun 00:00MapamondIncendiul de la Grenfell Tower din Londra s-a declanșat de la un congelator, conform poliției

Incendiul devastator care a cuprins blocul Grenfell Tower din Londra și în urma căruia au murit ori sunt date...176

24 iun 00:00MapamondAutoritățile din Sydney iau măsuri pentru prevenirea unor atacuri teroriste în zonele pietonale

Autoritățile din metropola Sydney au decis să instaleze baricade din beton într-o zonă comercială pietonală...152

24 iun 00:00MapamondJaponia a comemorat 72 de ani de la sfârșitul luptei istorice din Al Doilea Război Mondial de pe insula Okinawa

Japonia a comemorat vineri 72 de ani de la sfârșitul luptei istorice din Al Doilea Război Mondial de pe insula...149

24 iun 00:00MapamondPatru state arabe au trimis Qatarului o listă cu 13 cereri pentru a pune capăt crizei

Patru state arabe care boicotează Qatarul pentru presupusul sprijin acordat de acesta terorismului au trimis regimului...160

24 iun 00:00MapamondSituația din Republica Moldova trebuie urmărită cu atenție de către instituțiile europene

Cancelarul german Angela Merkel a abordat situația din Republica Moldova, apreciind că este necesar ca aceasta să fie...182

24 iun 00:00MapamondTheresa May dă asigurări că cetățenii din UE vor putea rămâne în Marea Britanie după Brexit

Cetățenii din Uniunea Europeană vor putea rămâne în Marea Britanie după Brexit, a dat asigurări joi, la summitul...134

Sănătate
9 mai 00:22SănătatePensionarii mai pot aplica pentru o serie de bilete de tratament pe 2017

Pentru cea de-a VI- a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 23 mai 2017,...2950

9 mai 00:22SănătateMinisterul Sănătăţii: Comisia Europeană a avizat suspendarea temporară a exportului intracomunitar pentru vaccinul împotriva rujeolei

Comisia Europeană a avizat favorabil, în procedură de urgenţă, decizia de suspendare temporară a exportului...1747

9 mai 00:00SănătatePudra de talc de la Johnson & Johnson ar fi CANCERIGENĂ!

Compania Johnson & Johnson este bună de plată. Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic la achitarea unor...1914

3 mai 00:00SănătateConsumul de măsline înnegrite artificial crește riscul apariției cancerului gastric!

Studiul privind calitatea măslinelor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...2638

27 apr 02:04SănătateANUNŢ IMPORTANT! Spitalul Mangalia are nevoie de medici

Spitalul Municipal Mangalia va scoate la concurs, în perioada următoare, mai multe posturi de medici în domeniile:...3255

22 apr 01:15SănătateEpidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre...18962

16 apr 00:12SănătatePRODUCĂTORII SĂRBĂTORESC! Țări UE, șantajate cu prețul medicamentelor pentru cancer

Email-uri interne de la una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume au fost „scurse” în presă....2190

15 apr 12:32SănătatePeste 700 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână. Rafila: Epidemia este consecinţa nevaccinării

Un număr de 703 cazuri de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână la nivel naţional astfel că, de la...1839

11 apr 00:06SănătateVEŞTI pentru mămici: Vaccinul hexavalent ajunge la Constanţa!

Veste bună pentru mămicile constănțene! Mult așteptatul vaccin hexavalent va ajunge la Constanța în cursul...1986

9 apr 16:03SănătateCarnea de miel, benefică sau nu organismului?

Tradiţia românească spune că pe masa de Paşte mielul trebuie să ocupe locul de frunte. Deși multe persoane îl...3992