REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Percheziţii în judeţele Vâlcea şi Constanţa, la suspecţi de comercializare de produse etnobotanice

Percheziţii în judeţele Vâlcea şi Constanţa, la suspecţi de comercializare de produse etnobotanice

Replica API 3 februarie 2013 | 00:00 230

Un grup de traficanţi de substanţe de tip etnobotanic a fost destructurat de poliţişti în urma a 11 percheziţii efectuate, sâmbătă dimineaţă, de poliţişti şi procurori DIICOT în judeţele Vâlcea şi Constanţa.

Poliţiştii SCCO Vâlcea, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea, cu sprijinul Serviciilor Antidrog din cadrul BCCO Piteşti şi BCCO Constanţa şi al jandarmilor, au efectuat percheziţii la cinci persoane, cu vârste cuprinse între 28 şi 31 de ani, suspectate de trafic de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Acţiunea a beneficiat de sprijinul informativ-operativ al DOS - IGPR şi al DIPI.

În urma celor 11 de percheziţii domiciliare efectuate, dintre care opt în Râmnicu Vâlcea şi trei în Constanţa, au fost ridicate aproximativ 1.160 grame de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, opt cântare electronice de mare precizie, documente, opt laptopuri, unităţi de calculator, hard-disku-uri, memory-stick-uri, carte SIM şi sume de bani.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2012 - 2013, suspecţii au procurat, în sistem en-gross, substanţe cu efecte psihoactive, atât din ţară, cât şi din Portugalia, pe care, după porţionare, le-au comercializau într-un punct de lucru al unei societăţii comerciale, dar şi de la propriile domicilii.

În urma expertizării substanţelor la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor Bucureşti, substanţele psihoactive au fost identificate ca substanţe ce sunt incluse în clasa canabinoizilor sintetici.

Cei cinci suspecţi au fost conduşi, în baza mandatelor de aducere, la sediul DIICOT Vâlcea, pentru audieri.

În cauză, se efectuează cercetări faţă de membrii grupării, sub aspectul comiterii infracţiunii continuate de efectuare cu intenţie de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive despre care au pretins sau disimulat că sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, cât şi pentru constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 194/2011 şi Legea 39/2003.

sursa: newsin.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218