REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Peste 680 de milioane de euro disponibile pentru proiecte finanţate prin PNDR 2020

Peste 680 de milioane de euro disponibile pentru proiecte finanţate prin PNDR 2020

Replica API 28 aprilie 2017 | 00:00 353

Start la depunerea proiectelor! Începând de miercuri, 3 mai 2017, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va deschide sesiunile de primire a proiectelor de investiții, finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul național, dar și pentru zona ITI Delta – Dunării.

Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanților care doresc să obțină finanțare europeană, însumează 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investițiilor din zona ITI Delta – Dunării.

„Una din priorităţile Guvernului României este creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. În această perioadă, ne-am implicat la capacitate maximă pentru a pregăti toate etapele procedurale necesare deschiderii sesiunii de primire a proiectelor de investiții pentru toate submăsurile de finanțare din Program care se adresează beneficiarilor privați. Am dorit să lansăm toate aceste sesiuni, cu domenii de investiție diversificate, pentru a oferi tuturor celor interesați șansa de a dezvolta o investiție în mediul rural, cu fonduri din PNDR”, a declarat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

În intervalul 3 mai 2017, ora 9.00 – 31 iulie 2017, ora 17.00, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru următoarele submăsuri (sM):

sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole”

sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”

sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”

sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”

sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”

sM 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”

sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”

sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole zona ITI - DD”

sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole zona ITI - DD”

sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale zona ITI - DD”

sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI - DD”

sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole ITI - DD”

De asemenea, în perioada 3 mai 2017, ora 9.00 – 31 octombrie 2017, ora 17.00, AFIR lansează și sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole” aferentă sM 4.2.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Degeaba in Romania este prea mare Hotia si Birocratia . Ma chinui de 18 luni sa obtin un aviz de la Pompieri si inca nu l-am obtinut intretimp au expirat din celelalte . Acei birocrati care sant platiti din Bani nostri cred ca daca aproba sa obtinem FONDURI Europene ne dau bani din buzunarul lor asa se comporta Functionari Publici . DAR sant ROMANI imi vine sa plec dracu din tara asta de HOTII
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218