REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 17 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6702
17.4° Constanța Miercuri, 17 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6702
 

Pictură de Theodor Aman, adjudecată cu 160.000 de euro

Pictură de Theodor Aman, adjudecată cu 160.000 de euro

Replica API 2 octombrie 2015 | 00:00 456

Preț record

Preț record

„Natură statică cu căpșuni” de Theodor Aman, sursa foto ziare.com

Pictura „Natură statică cu căpșuni” de Theodor Aman a fost adjudecată, marți, la un preț record de 160.000 de euro într-o licitație Artmark dedicată marelui artist, informează un comunicat al casei. Lucrarea „Hora de la Aninoasa” a fost adjudecată pentru 110.000 de euro, în aceeași licitație. Potrivit Artmark, „Natură statică cu căpșuni” de Theodor Aman ocupă, în prezent, locul al șaselea în topul celor mai bine tranzacționate opere din România. Licitația de marți numită „Aman și elevii săi”, cu o rată de adjudecare de peste 83%, a adus vânzări totale de 385.000 de euro. Jukebox-ul Wurlitzer, care a colorat licitația „Cabinetul de Curiozități - o colecție specializată în istoria tehnicii”, organizată tot marți, a fost adjudecat pentru 14.000 de euro de la un preț de pornire de 4.000 de euro. Un alt rezultat surprinzător a fost obținut de un model de telescop personal de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a cărui valoare a crescut de aproape 10 ori, ajungând la 700 euro. Licitația a adus peste 22.000 euro și a avut o rată de adjudecare de peste 73%. Artmark organizează și miercuri, de la ora 19,30, la Athenee Palace Hilton, licitația unei colecții de sculptură - Apostu, Irimescu, Guguianu, licitația Colecției Dr. Mircea Athanasiu și licitația de Impresionism și Postimpresionism Românesc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369