REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Poştaşii au ieşit în stradă să-şi strige durerile. Constănţenii mai aşteaptă

Poştaşii au ieşit în stradă să-şi strige durerile. Constănţenii mai aşteaptă

Replica API 8 februarie 2013 | 00:00 117

Dacă poştaşii din ţară s-au hotărât să ia atitudine şi să-şi strige nemulţumirile în stradă, Constanţa se arată ceva mai paşnică, cel puţin deocamdată. "În acest moment nu există o asemenea informaţie, din ce am vorbit cu Sindicatul, constănţenii nu vor ieşi în stradă", a declarat, pentru "Replica", Ion Mişcoci, şeful Poştei Constanţa. Menţionăm că poştaşii au protestat, joi, în faţa sediului Companiei Naţionale Poşta Română. Angajaţii sunt nemulţumiţi de tăierile salariale şi de anunţatele disponibilizări, sperând să-şi facă dreptate pe această cale. Însă, conducerea executivă a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) consideră că manifestaţiile de protest organizate joi de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România sunt lipsite de temei şi spune că este deschisă discuţiilor şi negocierilor. "Conducerea CNPR este angajată într-un proces continuu de consultări, discuţii şi negocieri cu reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România. Ultimele două runde de discuţii au avut loc în datele de 29 ianuarie şi 2 februarie 2013, o nouă întâlnire fiind programată a avea loc în data de 11 februarie 2013", se arată într-un comunicat transmis joi de reprezentanţii Poştei Române. Menţionăm că aproximativ 100 de angajaţi de la Poşta Română au pichetat joi sediul instituţiei.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102