REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Premieră în judeţul Constanţa: consilier local, condamnat pentru înşelăciuni cu terenuri

Premieră în judeţul Constanţa: consilier local, condamnat pentru înşelăciuni cu terenuri

Replica API 1 martie 2016 | 01:51 970

Contract desfiinţat

Contract desfiinţat

Un consilier local din judeţul Constanţa a fost condamnat de instanţă pentru înşelăciuni cu terenuri! Mai exact, pe data de 11 februarie a.c., Judecătoria Mangalia l-a condamnat pe Cătălin Dogaru, consilier PSD în comuna Tuzla, la 2 ani şi 6 luni cu suspendare. Alături de el au mai fost condamnaţi alţi doi inculpaţi din Tuzla, respectiv Rodica Dincă şi Ion Bagău. Din câte se pare, cei trei au efectuat, în 2008, o tranzacţie cu un teren din Tuzla, aparţinând părţii civile Nastasia Cinzeacă.

Terenul în suprafaţă de 15.000 mp, situat în extravilanul comunei Tuzla, identificat cu număr topografic parcela A/208/5, tarla 39, nr. cadastral 12218, a fost vândut ilegal, a decis instanţa. Fapt pentru care, contractul de vânzare cumpărare a fost defiinţat. „Dispune desfiinţarea totală a contractului de mandat autentificat prin încheierea nr.2148 emisă la data de 21.04.2008 de B.N.P. Cristina Budei şi dispune desfiinţarea totală a contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr.550 emisă la data de 04.06.2008 a Biroul Notar Public (B.N.P.) Ionaşcu Aurelia.

Dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin redobândirea de către partea civilă Cinzeacă Nastasia a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 15.000 mp. situat în extravilanul comunei Tuzla, jud. Constanţa, identificat cu număr topografic parcela A/208/5, tarla 39, nr. cadastral 12218, se arată în minuta Judecătoriei.

Totodată, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Cinzeacă Nastasia şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii la plata către partea civilă Cinzeacă Nastasia a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale şi respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii formulate de partea civilă, a sumei de 7.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză, din care suma de 6.000 de lei aferentă fazei de urmărire penală şi respectiv suma de 1.000 de lei aferentă fazei de judecată, a sumei de 9.486,33 lei reprezentând cheltuieli judiciare făcute de partea civilă, conform înscrisurilor depuse la dosar. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată.

Judecătoria i-a mai impus lui Dogaru să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Tuzla, sau S.C. Gold Term Mangalia S.A. pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. Cătălin Dogaru este cunoscut în Tuzla ca întreprinzător de tranzacţii imobiliare.

„Nu ştiu dacă se mai ocupă cu astfel de afaceri. În trecut se ocupa cu vânzarea de terenuri“, ne-a declarat un apropiat al consilierului. L-am contactat şi pe Dogaru pentru un punct de vedere. Însă, când a i s-a spus, telefonic, despre ce este vorba, consilierul a „pierdut” brusc semnalul la telefon, precizând că revine cu un apel. N-a mai revenit şi nici nu a mai binevoit să răspundă, în ciuda insistenţelor noastre.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102