rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Premierii britanic și irlandez au discutat despre gravitatea crizei politice din Irlanda de Nord

Theresa May și Enda Kenny

Premierul Marii Britanii, Theresa May, și omologul său din Republica Irlanda, Enda Kenny, au recunoscut dificultățile și gravitatea situației din Irlanda de Nord, în cadrul unei convorbiri telefonice privind criza politică din provincia britanică, potrivit biroului șefei executivului de la Londra, relatează miercuri agenția Reuters.

După ani de zile de compromisuri dureroase, executivul nord-irlandez — în care puterea este împărțită între catolici și protestanți — a intrat în colaps în această săptămână odată cu demisia vicepremierului Martin McGuinness, relevând neîncrederea persistentă dintre naționaliștii irlandezi (catolici) și unioniștii pro-britanici (protestanți).

''Prim-ministrul și Taoiseach (premierul Republicii Irlanda) au avut o convorbire telefonică marți seara'', a anunțat Downing Street, referindu-se la Theresa May și Enda Kenny.

''Ei au recunoscut dificultățile și gravitatea situației din Irlanda de Nord și cât de important este de a lucra împreună — cu guvernul irlandez și cu părțile din Irlanda de Nord — pentru a găsi o soluție'', a mai spus biroul dnei May.

joi, 12 ianuarie 2017172
Comentarii
mai mult...Mapamond
24 apr 00:00MapamondMii de foști luptători talibani ar fi intrat în Germania cu valul de migranți

Mii de foști luptători talibani ar fi intrat în Germania în ultimii doi ani cu un val de peste un milion de...150

24 apr 00:00MapamondUn membru al OSCE, ucis în estul Ucrainei157
24 apr 00:00MapamondJeremy Corbyn, liderul opoziției laburiste, promite patru zile de sărbătoare suplimentare116
24 apr 00:00MapamondPatru bărbați înarmați, presupuși jihadiști, uciși pe o insulă turistică

Patru bărbați înarmați au fost uciși pe insula turistică Bohol, în centrul Filipinelor, au declarat duminică...156

24 apr 00:00MapamondPrezența la urme, comparabilă până la prânz cu cea din 2012129
24 apr 00:00MapamondPremierul britanic Theresa May nu exclude mărirea impozitelor după victoria în alegeri131
24 apr 00:00MapamondPreședintele Trump vizitează militari răniți

Președintele Donald Trump și soția sa Melania au vizitat sâmbătă, la spitalul militar din Bethesda, statul...133

24 apr 00:00MapamondUn soldat rus a fost înjunghiat mortal în Armenia138
24 apr 00:00MapamondPapa Francisc avertizează că închiderea Europei pentru migranți este o sinucidere150
24 apr 00:33MapamondIsraelul a atacat o tabără a forţelor proguvernamentale din Siria şi a ucis mai multe persoane

Cel puţin trei membri ai forţelor loiale regimului de la Damasc au decedat, duminică, în urma unui atac israelian...860

22 apr 00:00MapamondExtremiștii periculoși vor fi separați de ceilalți deținuți din închisorile britanice271
22 apr 00:00MapamondUE nu are un plan B în cazul unui succes al unui candidat antieuropean la alegerile din Franța275
Vremea
14°10.4° - 14° luni, 24 aprilie 2017
cer seninUmiditate: 97%
Vânt: 2.57 m/s din V
Presiune: 1033.18 milibari

Loto
6/49131441424548
5/4061934354028
joker8121525308
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 apr 00:00SportMarius Copil, încă un pas spre Top 100

Tenismanul român Marius Copil a urcat un loc și se află pe poziția a 110-a în clasamentul ATP, se arată pe...79

24 apr 13:18SportTheodora Ion a câștigat Circuitul European U14 la spadă !

Scrima constănțeană are noi motive de mândrie, după ce tânăra Theodora Ion a reușit să câștige etapa de...93

24 apr 00:00SportOrhan Marcu, argint la Cupa României de box pentru tineret

Pugilistul Orhan Marcu, de la CS Farul Constanța, își continuă evoluțiile bune și la tineret. Cu multiple medalii...285

24 apr 00:00SportVakifbank Istanbul a câștigat Liga Campionilor la volei feminin !

Echipa turcă Vakifbank Istanbul a câștigat Liga Campionilor la volei feminin, învingând cu 3-0 (25-19, 25-13,...108

Local
24 apr 14:08LocalFlorile de la poarta cimitirului, PREŢURI PESTE LIMITA BUNULUI SIMŢ

Ca în fiecare an, de Paștele Blajinilor oamenii vizitează mormintele celor dragi care nu mai sunt printre noi. Dar,...681

24 apr 00:00LocalSe păstrează „tradiţiile” de Paştele Blajinilor: mese întinse printre cavouri şi grătare!

Mii de constănţeni au mers de Paştele Blajinilor, în cimitirele din oraş. Dacă unii au mers la Cimitirul Central...320

24 apr 00:00LocalUn şofer beat a luat la rând maşinile parcate pe bulevardul Lăpuşneanu!

Prăpăd pe un bulevard din Constanța! Asta după ce un șofer beat a lovit două mașini parcate! La data de...384

24 apr 00:00LocalConstănţenii pot experimenta preparate la Festivalul Scoicilor 2017

Ajuns la ediția a II-a, Festivalul Scoicilor 2017 are loc între 18 și 21 mai la Constanța, în Piața Ovidiu....282

24 apr 00:00LocalPrinşi în trafic fără permis sau băuţi la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat mai multe persoane în cursul zilei de sâmbătă care conduceau...202

24 apr 00:00LocalUn hotel din Jupiter se extinde

Investiții pe ultima sută de metri până la începerea sezonului estival! Este vorba despre Hotelul Violeta aflat în...259

24 apr 00:00Local21 de migranţi, opriţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, în...146

24 apr 00:38LocalNava maritimă Costa neoRiviera, escală în Portul Constanța

Nava maritimă Costa neoRiviera face, azi, 23 aprilie 2017, o escală de 10 ore în Portul Constanța. Construită în...532

23 apr 00:49LocalContracte la RAJDP Constanţa. Peste 1,1 milioane lei, într-o singură zi

Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa a atribuit într-o singură zi două contracte, în...1116

24 apr 00:32LocalA fost identificat şi al doilea şofer implicat în şicanarea în trafic, de la Gară!

Agitație și puzderie de mașini de Poliție în apropiere de gara din Constanța ieri, 21 aprilie a.c.! Asta după ce...1455

Politică
24 apr 01:13PoliticăBăsescu E GATA SĂ SPUNĂ TOT!

Traian Băsescu e gata să spună tot ce știe! Fostul președinte a făcut o propunere fără precedent pe scena...903

24 apr 01:12PoliticăAvocatul Elenei Udrea, dezvăluiri despre DNA și Laura Codruța Kovesi

Unul dintre primii procurori care au pus bazele Parchetului Anticorupție și a devenit, ulterior, un avocat de...874

24 apr 01:06PoliticăRaluca Turcan: În unele cazuri, PNL n-ar fi fost mai breaz la guvernare decât cei de acum

Partidul Național Liberal, în unele cazuri, nu ar fi fost mai ''breaz'' la guvernare decât cei care guvernează în...346

24 apr 01:06PoliticăDaniel Constantin: Regret să constat că Tăriceanu nu a înţeles nimic. Prin minciună încearcă să acopere abuzurile

Fostul copreşedinte al ALDE, Daniel Constantin, spune că regretă să constate că după congresul partidului, pe care...451

24 apr 01:07PoliticăAugustin Lazăr laudă justiția din România: 'E printre cele mai moderne din Europa'

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că se poate afirma fără ezitare că...337

24 apr 01:03PoliticăTăriceanu, ales președinte ALDE

Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales sâmbătă președintele ALDE, el fiind unicul candidat pentru această funcție...517

24 apr 00:36PoliticăVEȘTI PROASTE pentru proprietarii de imobile lăsate de izbeliște. Ce le transmite Făgădău

Consilierii locali municipali sunt convocaţi, pe 27 aprilie, în şedinţă ordinară, pe ordinea de zi figurând,...1931

24 apr 01:20PoliticăGuvernul finanţează realizarea unui studiu privind românii din diaspora

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, plata unei contribuții financiare de 75.000 de euro la bugetul Organizației...318

24 apr 01:19PoliticăConstănţeanca Sevil Shhaideh s-a întâlnit cu autorităţile din Brăila

Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene s-a...390

24 apr 01:16PoliticăNorica Nicolai (ALDE), către colegi: Aveţi voie să nu criticaţi PSD-ul!

Aveţi voie să nu criticaţi PSD-ul atunci când respectă valorile liberale, le-a transmis europarlamentarul ALDE...473

Monden
24 apr 00:47MondenFelix Baumgartner s-a dat de gol. “Soția mea știe totul”. Fanii au reacționat imediat

Felix Baumgartner s-a dat de gol, după ce a postat un mesaj pe contul de socializare, care lasă loc de interpretări....550

24 apr 00:46MondenOana Roman, acuzații grave la 3 ani de când a născut. Ce i-a transmis unei prezentatoare tv. “Nu ai fost gravidă niciodată, cel puțin nu în 9 luni“

Oana Roman, acuzații grave la 3 ani de când a născut. Vedeta a postat un mesaj pe contul de socializare, după ce a...441

24 apr 00:00MondenDoliu la Hollywood! Actrița Erin Moran a murit la 56 de ani

Actrița Erin Moran, cunoscută pentru rolul din Happy Days, a murit la vârsta de 56 de ani. Autoritățile au fost...273

24 apr 00:00MondenAndreea Bălan l-a dat afară pe Jorge de la botezul fiicei ei. “Mi-au închis ușa”

Andreea Bălan l-a dat afară pe Jorge de la botezul fiicei ei și asta pentru că artistul a făcut un live pe...575

24 apr 00:00MondenAnunțul făcut de Beyonce de România la aproape 3 ani de la despărțirea de Guță. “Am o veste bună…”

Anunțul făcut de Beyonce de România la aproape 3 ani de la despărțirea de Guță, tatăl fetiței ei. Artista are...216

24 apr 00:00MondenFiul lui Florin Călinescu s-a căsătorit în secret

Fiul lui Florin Călinescu s-a căsătorit în secret, în urmă cu doar cteva luni. Petru s-a însurat cu iubita lui...436

24 apr 00:00MondenDan Negru, dezvăluire uimitoare despre Ilie Năstase, după ce a fost acuzat de rasism. “A intrat în teren vopsit pe față cu cremă de ghete”

Dan Negru, dezvăluire uimitoare despre Ilie Năstase, după ce a fost acuzat de rasism. Realizatorul tv sare în...320

24 apr 00:00MondenJojo și-a aniversat ziua de naștere. Ce le-a transmis fanilor ei

Jojo și-a aniversat ziua de naștere. Actrița a împlinit 36 de ani, pe 22 aprilie, iar cu această ocazie, lea...174

24 apr 00:00MondenGabriel Cotabiță, la un pas să cadă de pe canapea, în platoul unei emisiuni. Artistul s-a dezechilibrat

Gabriel Cotabiță, la un pas să cadă de pe canapea, în platoul unei emisiuni. Artistul s-a așezat într-un loc...204

24 apr 00:00MondenLora, în cea mai sexy ipostază. S-a dezbrăcat și s-a pozat în pat. Admiratorii artistei au înnebunit

Lora, în cea mai sexy ipostază. Artista s-a dezbrăcat de haine, păstrând pe ea doar o bustieră și o pereche de...246

Sănătate
22 apr 01:15SănătateEpidemia de rujeolă înregistrează 4.881 de cazuri, dintre care 22 de decese

Epidemia de rujeolă, care a debutat la sfârşitul lunii septembrie 2016, a ajuns, vineri, la 4.881 de cazuri, dintre...690

16 apr 00:12SănătatePRODUCĂTORII SĂRBĂTORESC! Țări UE, șantajate cu prețul medicamentelor pentru cancer

Email-uri interne de la una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume au fost „scurse” în presă....573

15 apr 12:32SănătatePeste 700 de cazuri noi de rujeolă, raportate în ultima săptămână. Rafila: Epidemia este consecinţa nevaccinării

Un număr de 703 cazuri de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână la nivel naţional astfel că, de la...461

11 apr 00:06SănătateVEŞTI pentru mămici: Vaccinul hexavalent ajunge la Constanţa!

Veste bună pentru mămicile constănțene! Mult așteptatul vaccin hexavalent va ajunge la Constanța în cursul...518

9 apr 16:03SănătateCarnea de miel, benefică sau nu organismului?

Tradiţia românească spune că pe masa de Paşte mielul trebuie să ocupe locul de frunte. Deși multe persoane îl...1639

3 apr 00:37SănătateNanoparticulele din oja de unghii duc la apariția cancerului!

În perioada 25 martie – 30 martie 2017 au fost achiziționate din diferite structuri comerciale 59 de lacuri/oje de...1410

29 mar 00:25SănătateProiect ambiţios! Cum va arăta noua Secţie de Terapie Intensivă Nou-Născuţi

Secţia de Terapie Intensivă Nou Născuţi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este singură...1096

28 mar 00:28SănătateMai mulţi copii din ţară au murit de rujeolă! Iată situaţia la Constanţa

Aproximativ 4.000 de copii din România au fost diagnosticați cu rujeolă, iar 17 dintre ei au murit, potrivit ultimei...927

28 mar 03:05SănătateAtenție, constănțeni! Iată la ce trebuie să fiți atenți atunci când cumpărați pâine

Pâinea integrală este una dintre cele mai bune alegere pentru o alimentație sănătoasă. Fie că vrei să...2782

14 mar 00:41SănătateCornuri cu glicerină, celuloză și unt!

Studiul privind calitatea croasanților face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...1891