REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
15.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Printre indivizii care plasau dolari falşi pe piaţa din Constanţa se află colegi de "afaceri" cu Blejnar

Printre indivizii care plasau dolari falşi pe piaţa din Constanţa se află colegi de "afaceri" cu Blejnar

Replica API 14 februarie 2015 | 10:11 956

DIICOT: cercetări extinse

DIICOT: cercetări extinse

Procurorii DIICOT Constanţa au continuat cercetările în cazul grupării infracţionale, cu ramuri răspândite în toată ţara, care se ocupa cu contrabandă cu ţigări şi plasare de dolari falşi pe piaţă, inclusiv cea de la malul mării. Astfel, după ce şase indivizi au ajuns după gratii, toţi din sud-vestul ţării, în urma unui flagrant „marca DIICOT”organizat într-un apartament situat la intrare în staţiunea Mamaia, iată că alţi 3 indivizi au ajuns după gratii, pe 13 februrarie anul curent. Este vorba de nume ce apar şi în dosare penale instrumentate de DNA, alături de Sorin Blejnar şi Dan Secăreanu.

Este vorba despre Dumitru Chirvăsitu, Doru Ovidiu Rădulescu şi Daniel Guţă. Totodată, menţionăm că Dumitru Chirvăsitu mai apare şi în alte dosare, de evaziune fiscală, alături de George Guliu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş, Mariana Cozma, dar şi de Sorin Blejnar, fost preşedinte al ANAF, Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, şi Florin Dan Secăreanu, fost şef al SIPI Constanţa. În dosarul instrumentat de DNA, Chirvăsitu, administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, a fost trimis în judecată şi cercetat în stare de libertate pentru complicitate la evaziune fiscală, constituirea unui grup infracţional organizat şi spălare de bani în formă continuată. Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, în perioada 2011 - 2012, Radu şi Diana Nemeş, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Mihai Buliga, Andrei Florin Jugănaru, Dumitru Preda, Ovidiu Ioan Moldovan şi Pavel Dumitru Ghişe au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare. Grupul ar fi fost sprijinit, în diferite modalităţi, de Sorin Blejnar, de fostul său şef de cabinet Codruţ Alexandru Marta, de Viorel Comăniţă şi de Florin Secăreanu, precum şi de Mariana Vrînceanu, Nicolae Belba, Lucian Ionescu, "care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit".

Percheziţii şi flagrant în Constanţa

Revenind la cazul de faţă, reamintim că o grupare infracţională a fost filată de procurorii DIICOT Constanţa încă din luna septembrie 2014, existând suspiciunea că aducea ţigări de contrabandă din Serbia, dar şi dolari falşi, pe care îi plasa pe piaţa de la malul mării. Astfel, oamenii legii au organizat un flagrant, într-un apartament din Constanţa. Indivizii aveau la ei 12.000 de dolari falşi şi ţigări de contrabandă marca Marble.

Ulterior s-au derulat percheziţii domiciliare, fiind vorba de 52, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Braşov, Constanţa şi în municipiul Bucureşti. Mai exact, gruparea infracţională, începând cu anul 2014, a introdus din Serbia pe teritoriul României diferite cantităţi de ţigări pe care le-au distribuit în vederea punerii în vânzare pe raza mai multor judeţe, cu preponderenţă în sud-vestul ţării. De asemenea, există suspiciunea că o parte din membrii grupării, începând cu anul 2014 şi până în prezent au introdus în România sume importante de bani (20.000 USD), constituite din bancnote de 100 USD falsificate. Bancnotele falsificate au fost puse în circulaţie pe teritoriul României, inclusiv pe raza judeţului Constanţa. La sediul D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Constanţa au fost aduse în vederea audierii mai multe persoane, din care 15 au fost reţinute, cu menţiunea că nici una nu este din Constanţa. Acestea au fost propuse spre arestare la Tribunalul Constanţa, însă, magistraţii au decis ca numai 6 să rămână după gratii, ceilalţi fiind puşi sub control judiciar.

Constantin Afrenie, zis Cristi, de 46 de ani, din Dolj, Slavoliub Truichici, zis Ceave, de 46 de ani, din Caraş Severin, Samir Marius Neagoe, zis Marcel, de 41 de ani, din Dolj, Constantin Ciorgan, zis Costi, de 48 de ani, din Vâlcea, Ion Ninel Scafeşi, de 30 de ani, din Mehedinţi şi Constantin Daniel Panduru, de 20 de ani, din Dolj au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, în timp ce Alexandru Hondorocu, Ion Chiriţă, Genina Corina Hoza, Petre Ţapelea, Dan Vătuiu, Claudiu Dragoş Vătuiu, Alin Cosmin Pîrvănuş, Cătălin Daniel Pîrvănuş şi Denis Rori Cărăgioiu au fost lăsaţi în libertate.

Ulterior, cercetările s-au extins, astfel ajungând să fie arestaţi, pe 13 februarie, şi Dumitru Chirvăsitu, Doru Ovidiu Rădulescu şi Daniel Guţă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102