REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Prospecţiunile pentru gazele de şist, boicotate la Chirnogeni. Proprietarii de terenuri, la gâtul subcontractorului Chevron

Prospecţiunile pentru gazele de şist, boicotate la Chirnogeni. Proprietarii de terenuri, la gâtul subcontractorului Chevron

Replica API 1 noiembrie 2013 | 00:00 330

Întrunire cu scântei vineri dimineaţă la Chirnogeni, unde subcontractorul companiei Chevron a fost întâmpinat cu opoziţie fermă din partea proprietarilor de terenuri, care susţin că prospecţiunile au loc abuziv, fără notificări sau despăgubiri.

Vicepreşedintele companiei SC Prospecţiuni SA, Mihai Mitroi, care operează servicii în beneficiul Chevron, susţine că întâmpină erori procedurale şi astfel se explică amplasarea ţăruşilor pe terenurile proprietarilor. Este şi cazul Mariei Vlad, care l-a luat "la 11 metri" pe Mitroi, acuzând compania că nu informează corect cetăţenii, apelează la abuzuri în zonă şi este părtaşă cu Chevron, specializată în concerte, mese cu mici şi bere, pentru a-i convinge pe locuitori să accepte ceea ce, în opinia ei, este un grav atentat la adresa proprietăţii private şi nu numai. Mitroi susţine că toată această poveste este "o confuzie de nume" şi că întâmpină dificultăţi în a înţelege pe cine să despăgubească, de fapt: pe proprietari sau pe arendaşi?

Pe de altă parte, Mitroi a invitat mass-media într-o şedinţă de lucru, explicând de ce nu există riscuri privind cutremurele, mediul sau fauna din zonă. Vom reveni cu detalii interesante.

M.F.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367