REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
6.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

România a avut luni un consum istoric de gaze; se așteaptă niveluri similare pentru ziua de marți

România a avut luni un consum istoric de gaze; se așteaptă niveluri similare pentru ziua de marți

Replica API 11 ianuarie 2017 | 17:19 297

Ministrul Energiei:

Ministrul Energiei:

România a consumat luni și în noaptea de luni spre marți o cantitate-record de gaze naturale, respectiv 72,4 milioane de metri cubi pe zi, iar pentru marți se estimează niveluri similare, a declarat, marți, ministrul Energiei, Toma Petcu, la finalul comandamentului energetic de iarnă.

"Ne pregătim pentru această noapte să asigurăm aceeași funcționalitate, aceeași capacitate de producție, același import, aceeași rezervă care să fie disponibilizată din rezerva de gaze. Estimăm și în această noapte același vârf, 71-72 de milioane de metri cubi. Suntem pregătiți să acoperim aceste vârfuri", a susținut ministrul.

Pe partea de energie electrică, consumul de luni a fost de 9.700 de MW, nivel care a fost însă depășit în luna decembrie 2016.

"Menținem funcționarea celor trei centrale, Elcen București, Brazi și Galați, pe păcură. Avem cantitățile necesare de păcură pentru funcționare", a spus ministrul.

Petcu a adăugat că, miercuri, la ora 13:00, va avea loc o nouă ședință a comandamentului.

"Există o prognoză suplimentară care a fost emisă astăzi de ANM, în sensul că, începând cu ora 22:00, tot pe zona Dobrogea, din păcate, cea mai defavorizată, vom avea viscol puternic. Am luat legătura cu Enel Dobrogea și cu Electrica Muntenia, cărora le-am spus să fie pregătiți. Avem echipamentele speciale, șenilatele de la Armată cu care să intervenim dacă va fi cazul", a arătat el.

Șeful de la Energie a adăugat că a cerut distribuitorilor de gaze să fie pregătiți în cazul în care va fi nevoie de intervenții suplimentare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614