REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Sâm., 30 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6684
12.2° Constanța Sâmbătă, 30 Martie 2024 Anul XX Nr. 6684
 

Să ne aşteptăm la noi solicitări de dizolvare a consiliilor locale? Ce zice prefectul Volcinschi

Să ne aşteptăm la noi solicitări de dizolvare a consiliilor locale? Ce zice prefectul Volcinschi

Replica API 3 septembrie 2014 | 00:00 171

Bilanţ la Constanţa

Bilanţ la Constanţa

Ultima perioadă a fost marcată de solicitări provenite fie din partea cetăţenilor, fie chiar din partea primarilor, de dizolvare a consiliilor locale. Primul luat "în vizor" a fost cel al municipiului Constanţa, unde opoziţia s-a străduit să exploateze prevederile legislative cum - necum neclare. Potrivit legii 215/2001, actualizată şi republicată, Cap. II, secţiunea a 4-a, art. 55, pct. (1), un consiliu local "se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept: a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor legale". Numai că legea nu este întru totul de partea opoziţiei, din cauza adaosului legislativ, produs în vremurile în care PNL plănuia preluarea frâielor ţării, alături de PSD. Este vorba de Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.55 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală (Pl nr. L571/2009), adoptată de Senat la 8 martie 2010. Mai mulţi liberali şi-au pus atunci semnătura pe legea care îl face, din nou, fericit pe Radu Mazăre. Probabil, atunci, PNL ştia că va veni alături de PSD la guvernare şi intenţiona să îşi favorizeze edilii. Prin urmare, Consiliul Local Constanţa "scapă" de dizolvare şi la fel va fi şi la Băneasa, unde primarul oraşului a depus la Prefectura judeţului Constanţa documentele prin care cere dizolvarea CL, întrucât consilierii nu s-au mai întrunit în şedinţă de mai bine de trei luni. "Din analiza situaţiei de fapt nu reiese că sunt îndeplinite condiţiile legale în vederea demarării procedurii de dizolvare a Consiliului Local Băneasa întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, republicată, în sensul că timp de 2 luni consecutive, deşi convocat legal, Consiliul nu s-a întrunit. Totodată, nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001, republicată, în sensul că nu au existat 3 şedinţe ordinare în care Consiliul Local să nu adopte vreo hotărâre. În luna mai nu a existat convocare a Consiliului Local Băneasa, în luna iunie deşi convocat legal, Consiliul nu s-a întrunit, în luna iulie Consiliul Local Băneasa s-a întrunit în mod legal, dar nu a adoptat nici o hotărâre, iar în luna august, deşi convocat legal, Consiliul nu s-a întrunit", a fost motivarea Instituţiei Prefectului şi în cazul de la Băneasa. În contextul în care situaţia s-ar putea repeta, prefectul Radu Volcinschi recomandă apelul la Justiţie. "În judeţ nu mai am nici un raport. Am explicat toţi paşii care se fac pe lege, până la decizia din instanţă. Dacă sunt persoane care sunt nelămurite sau nemulţumite, să se adreseze instanţei. Nu am nici un raport acum privind alte consilii locale în judeţ", a precizat Volcinschi, pentru "Replica".

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367