REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Scandal la Carrefour: clienţii se plâng că mâncarea gătită este stricată

Scandal la Carrefour: clienţii se plâng că mâncarea gătită este stricată

Replica API 29 iunie 2012 | 00:00 2978

Atenţie ce cumpăraţi!

Atenţie ce cumpăraţi!

Atenţie la ce consumaţi! Raionul de Gastronomie al hypermarketului Carrefour serveşte, mai nou, din partea casei, produse alterate pe bandă rulantă. Acest lucru a fost dovedit joi, când un client a constatat cu stupoare că fasolea cu cârnaţi proaspăt achiziţionată din magazinul cu pricina, fermentează la propriu. În întărirea celor spuse mai sus a venit şi gustul oţetit, dar şi mirosul acru. Cu nervii întinşi la maxim, clientul s-a întors la hypermarket pentru a-şi face dreptate însă s-a lovit de aşa zisa conduită internă şi interminabilă "aşteaptă managerul de raion, cheamă fata de la Gastronomie". Într-un final, cineva a binevoit să-şi facă prezenţa şi să lămurească lucrurile. Clientul care venise să reclame un lucru pe bună dreptate a fost introdus într-o adevărată anchetă, menţionează acesta. "M-a întrebat unde am ţinut fasolea. Am cumpărat-o la orele 19.30 şi am ajuns acasă la ora 20.00, moment în care am şi descoperit că mâncarea era stricată, fermenta. M-am întors imediat la Carrefour şi asta a fost tot. Însă acolo a trebuit să dau explicaţii despre modul în care am depozitat mâncarea până acasă, pe unde am umblat, cât şi altele. Mai mult decât atât mi s-a adus la cunoştinţă că fasolea respectivă are în compoziţie bulion şi că e şi normal să se strice. Mâncarea era fierbinte când am luat-o, nu avea cum să se strice pe drum. Cu siguranţă este făcută de miercuri şi reîncălzită, motiv pentru care e şi stricată", a declarat, pentru "Replica", Cristian Chiru, clientul care s-a trezit că a cumpărat mâncare alterată. După îndelungata anchetă în care şefa de departament a explicat clientului că mâncarea gătită are riscurile ei, s-a ajuns la deschiderea ambalajului, moment în care situaţia s-a schimbat. Reprezentanţii Carrefour au început să-şi ceară scuze, returnând banii pe loc. Însă nemulţumirea clientului este pe departe de a fi satisfăcută: "Nu este vorba că mi-am luat banii înapoi şi gata. Nu pot să concep că astfel de mâncare se vinde populaţiei. Nu mai spun nimic de faptul că nu este prima oară când aud despre aşa ceva la Carrefour. Drumul cine mi-l decontează? Dar riscurile la care suntem expuşi, sănătatea noastră?", a mai spus clientul. Totul s-a încheiat prin scuze şi promisiuni că angajaţii respectivi vor fi sancţionaţi. În cele din urmă s-a dovedit că reprezentantul Carrefour care a participat la soluţionarea problemei nici nu era măcar parte din angajaţii de la Gastonomie. "Când am întrebat dacă este managerul de la Gastronomie mi-a spus că nu, ci este de la raionul PFT. De unde şi dovada că le pasă tare mult", a conchis clientul. Pentru viitor, reprezentanţii Carrefour recomandă clienţilor, menţionează Cristian Chiru, să se prezinte la raionul respectiv şi să tragă angajaţii de mânecă dacă ceva li se pare suspect. "Adică tot eu să mă duc şi să le spun: vedeţi că-i mâncarea stricată, nu e fiartă sau pute. Tot eu să le fac treaba...", a spus acesta.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367