REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Scandal la Negru Vodă, urmat de înjunghieri, din cauza unei femei

Scandal la Negru Vodă, urmat de înjunghieri, din cauza unei femei

Replica API 17 septembrie 2014 | 01:43 343

Adonis, „disciplinat” cu un cuţit

Adonis, „disciplinat” cu un cuţit

Au fost prieteni până la proba contrarie! Vorbim despre mai mulţi indivizi din Negru Vodă, unii cu antecedent penale, care au băut până nu au mai ştiut de ei, moment în care unul dintre ei, respectiv Adonis Gheorghiţă Calmuschi, s-a gândit că ar fi timpul să se împace cu fosta iubită, care era sora unora dintre colegii de pahar. Au mers acasă la fată, iar aici, lovindu-se de un refuz categoric, s-a iscat un scandal, care s-a lăsat cu lovituri de cuţit.

Mai exact, la data de 14.09.2014, ora 23.00, poliţiştii din Negru Vodă au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că, în localitate, se află o persoană agresată. Deplasându-se la faţa locului, oamenii legii au stabilit că pe fondul consumului de alcool între Ciprian Mitru, de 24 ani şi Calmuschi Gheorghiţă Adonis de 23 ani, ambii din Negru Vodă, a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia Ciprian l-a agresat pe celălalt. Victima a fost transportată la Spitalul Mangalia în vederea acordării de îngrijiri medicale, victima rămânând internată în spital sub supraveghere. În cauză s-a întocmit dosar penal. A doua zi, pe 15 septembrie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru Ciprian Mitru, care a fost introdus în C.R.A.P. Constanţa, urmând să fie prezentat Tribunalului Constanţa cu propunerea de arestare preventivă .

Acesta este cercetat pentru tentativă de omor. Însă, tot episodul însângerat a pornit de la o „idilă” mai veche. Din câte se pare, în seara de 14 septembrie, Adonis Gheorghiţă Calmuschi s-a întâlnit cu mai mulţi amici, între care Ciprian Mitru şi Florin Irimia, la un grătar, unde au consumat băuturi alcoolice. Cum au rămas fără bere, au hotărât să mai cumpere. În drumul spre magazin, Calmuschi şi-a adus aminte de fosta concubină, care era sora lui Ciprian, hotărându-se să treacă pe la ea, pentru a se împăca. A strigat pe la poartă, dar fata l-a trimis la „plimbare”. Calmuschi nu s-a lăsat, înfierbântat de alcoolul din vene, şi a insistat. La un moment dat a ieşit un alt frate al femeii, Marin, astfel iscându-se un conflict spontan. După mai multe schimburi de replici şi jigniri, se pare că Ciprian Mitru a scos un cuţit, agresându-l pe Calmuschi. Potrivit anchetatorilor, atât agresorul cât şi victima sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind cercetaţi în mai multe dosare pentru furt, distrugere şi ultraj.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614