REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Scandal şi focuri de armă la Nicolae Bălcescu: ajutorul şefului de post a fost agresat

Scandal şi focuri de armă la Nicolae Bălcescu: ajutorul şefului de post a fost agresat

Replica API 27 august 2014 | 00:00 229

Lovit peste faţă şi muşcat de pleoapă

Lovit peste faţă şi muşcat de pleoapă

Imagini desprinse din filme au acaparat străzile din Nicolae Bălcescu. Doi indivizi, beţi turtă, puşi pe scandal, au mers la domiciliul unei femei, pe care au ameninţat-o că-i dau foc la casă dacă nu-i lasă să intre. Femeia a sunat la 112, un om al legii ajungând la faţa locului. Însă, nervii celor doi şi-au schimbat direcţia, vărsându-se pe ajutorul şefului de post. A urmat o luptă acerbă, în cele din urmă poliţistul trâgând focuri de armă în plan vertical şi potolindu-i pe turmentaţi, dar nu înainte de a fi lovit peste faţă şi muşcat de pleoapa ochiului. Dacă femeia care a sunat la 112 spune că nu are nici o treabă cu indivizii, unul dintre ei, zis Ardei, susţine că e concubinul acesteia.

Conform anchetatorilor, ajutorul şefului de post din cadrul Postului de Poliţie Nicolae Bălcescu, Mihai Vlădăreanu, a intervenit, la data de 26.08.2014, ora 20.40, la o solicitare de la 112, la sesizarea unei femei domiciliată în comuna Nicolae Bălcescu, care reclama faptul că Ion Ardeleanu, zis Ardei, de 45 de ani şi Sorin Rusu, de 44 de ani, se află la locuinţa sa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi sunt agresivi. În plus, se pare că ar fi ameninţat-o că-i dau foc la casă dacă nu-i lasă să intre. La faţa locului, după discuţiile purtate cu reclamanta, poliţistul l-a identificat pe Ion Ardeleanu, care a refuzat să se legitimeze şi care fiind într-o stare avansată de ebrietate a început să devină agresiv verbal şi fizic. În timp ce poliţistul încerca să-l imobilizeze pe acesta, fiind lovit peste faţă, a intervenit şi celălalt individ, care la rândul său se manifesta agresiv faţă de omul legii, muşcându-l de pleoapa ochiului. Pentru aplanarea situaţiei conflictuale, poliţistul a folosit pistolul din dotare, trăgând un foc de avertisment în plan vertical, fără a fi produse victime omeneşti sau pagube materiale. Imediat după, cei doi agresori au părăsit zona, dar au fost depistaţi la scurt timp de poliţişti şi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri. În prezent, cei doi bărbaţi sunt cercetaţi de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614