REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

SE SCHIMBĂ REGULILE în Năvodari, pe perioada sezonului estival!

SE SCHIMBĂ REGULILE în Năvodari, pe perioada sezonului estival!

Replica API 25 aprilie 2017 | 00:00 549

În atenţia investitorilor imobiliari:

În atenţia investitorilor imobiliari:

Oraşul Năvodari nu este staţiune turistică. Actualul primar, Florin Chelaru, a anunţat că face demersuri pentru dobândirea acestui statut pentru “oraşul care sărută marea” şi care are, momentan, doar clasificarea de “staţiune balneoclimaterică”. Chiar şi aşa, edilul propune ca şi în Năvodari să se aplice reglementările Legii 597/2001, actualizată, potrivit căreia, în intervalul 15 mai-15 septembrie, lucrările de construcţie imobile, reparare străzi etc., sunt sistate, aşa încât turiştii să nu fie deranjaţi.

Chelaru explică în expunerea de motive a proiectului că Năvodariul deţine o importantă porţiune de plajă şi unităţi de cazare, prin urmare, este benefic ca în perioada 1 iulie – 1 septembrie, lucrările de construcţie să fie sistate, edilul adăugând că este un interval “scurtat”, comparativ cu cel din legea 597, pe care îl consideră “prea mare”. Dacă proiectul va trece de votul consilierilor, facem menţiunea că investitorii care se grăbeau ca în următoarea perioadă să demareze construcţia de noi pensiuni şi blocuri vor trebui să-şi reconsidere planurile, de dragul turiştilor! De precizat că proiectul intră în dezbatere în şedinţa convocată de primar în data de 28 aprilie.

O altă noutate vine tot cu ocazia şedinţei din 28 aprilie, şi se referă la “închirierea prin licitaţie publică a 3 mii mp luciu de apă din suprafaţa Lacului Siutghiol, în vederea amplasării unui parc de agrement şi sportiv”.

Alte proiecte se referă la aprobarea bugetului, la încetarea unui mandate de consilier, asfaltări şi aprobarea listei de repartizare a unor terenuri în baza Legii 15.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tara arde si baba chelaru se piaptana!
0
0
PE CE CONSILIER VRETI SAL DATI AFARA CARE NU VA ESTE PE PLAC NU CADE CU VOI LA SPAGI NU VATI FACUT PLINU VA TINE PE LOC
1
1
Bravo! Felicitari! Nu asfaltati si nu construiti vara, se stie ca lucrarile facute iarna sunt cele mai profitabile, prietenii cunosc...
4
1
basina aia de oras vrea sa fie statiune?!!
5
1
Dupa cum se vede avem un primar corect si respecta legile . Carcotasi si rautati sunt peste tot .
2
3
Oricum in ultimii doi ani nu s-a mai miscat nimic in Navodari!
6
4
Sunt foarte curios cum se va desfasura traficul cu sensurile giratorii si asfaltul asta si podul ... toate minunatiile mintilor "iluminate" ce conduc orasul ... Navodari
10
1
Blocurile de 10 etaje din buza marii cand le daramati?
10
1
FELICITARI D-LE CHELERU SI D-LOR CONSILIERI. SE POATE CONSTRU FARA PROBLEME INAFARA SEZONULUI..ASFALT D5? VA FELICIT ANTICIPAT. MULTUMESC.
10
3
Se construieste haotic, betoane si asfalt peste tot .... nu mai exista un spatiu verde ! in lacomia lor dupa bani , consilierii locali au votat distrugerea naturii ! Blocurile lui ZELCA , POCORA, TAVI si sageti ale consilierilor locali navodareni au uritit "statiunea''.
11
1
Care strazi ? Cladiri ? Discutam despre alea construite total aiurea ? 7 etaje pe plaja ?
14
1
BRAVO CONS LOCAL. !
5
6

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920