REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
12.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Şeful Poliţiei de Frontieră Constanţa, numit interimar la conducerea Gărzii de Coastă

Şeful Poliţiei de Frontieră Constanţa, numit interimar la conducerea Gărzii de Coastă

Replica API 16 decembrie 2011 | 00:00 1192

Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa a devenit, de joi, 15 decembrie 2011, istorie. Noua structură care i-a luat locul se numeşte Garda de Coastă şi încorporează şi fostele IJPF Tulcea, Ialomiţa şi Brăila, şeful interimar al noii instituţii, până la organizarea unui concurs, fiind comisarul şef Dumitru Radu, cel care a condus IJPF Constanţa. Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră Române, la data de 15.12.2011, a intrat în vigoare Legea 280 din 7 decembrie 2011 care vizează o serie de măsuri privind reorganizarea Poliţiei de Frontieră Române, ce are ca scop principal întărirea structurilor operative de execuţie, în urma aplicării acesteia fiind reduse 25 de funcţii de conducere. Totodată, au fost ajustate structurile suport, fiind realizată o reducere a personalului care încadra astfel de structuri cu aproximativ 12 %. Astfel, prin actul normativ amintit, la nivelul fiecărei frontiere cu statul vecin, se creează inspectorate teritoriale ale P.F.R., iar la nivelul judeţelor Tulcea şi Constanţa, se înfiinţează Garda de Coastă, astfel :

1.La frontiera cu R. Moldova - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi

2.La frontiera cu Bulgaria, pe Dunăre - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu

3.La frontiera cu Serbia - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara

4.La frontiera cu Ungaria - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea

5.La frontiera cu Ucraina - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei

6.La frontiera maritimă, Delta Dunării, Dunărea interioară şi frontiera de uscat cu Bulgaria - Garda de Coastă.

În cadrul inspectoratelor teritoriale şi a Gărzii de Coastă vor funcţiona servicii teritoriale P.F., sectoare P.F. şi grupuri de nave, toate fiind structuri operative menite a asigura un înalt nivel de supraveghere şi control a frontierei de stat, respectiv a preveni şi combate mult mai eficient migraţia ilegală şi infracţionalitatea transfrontalieră în zonele de competenţă, se mai arată în comunicat. Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră va fi structura subordonată I.G.P.F. cu personalitate juridică şi calitate de ordonator terţiar de credite, rolul său fiind de :

- coordonare, control şi răspundere pentru întreaga activitate a structurilor subordonate cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, a faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere, respectării regimului juridic al frontierei de stat.

- implementarea unitară a Concepţiei Poliţiei de Frontieră Române cu privire la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, a prevederilor Instrucţiunilor de aplicare a Regulamentului CE nr. 562/2006 şi a celorlalte acte normative incidente naţionale şi europene.

- dispunerea eficientă a forţelor, echipamentelor şi mijloacelor de mobilitate deţinute, în funcţie de situaţia operativă existentă de la nivelul unei frontiere şi analizele de risc.

- cooperarea eficientă cu instituţia similară din statul vecin, în baza documentelor bilaterale de colaborare încheiate.

- gestionarea, din punct de vedere al resurselor umane, logistic şi financiar, a activităţii structurii.

Serviciile teritoriale al poliţiei de frontieră, subordonate inspectoratelor teritoriale, vor funcţiona în judeţele de frontieră, principalele atribuţii fiind:

-organizarea şi desfăşurarea de acţiuni - independent sau împreună cu organele de cooperare de pe raza judeţului - în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere (implementarea Filtrului IV al S.I.S.F)

-desfăşurarea de acţiuni informativ-operative, de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave, circumscrise migraţiei ilegale şi criminalităţii organizate transfrontaliere;

-la solicitarea sectoarelor de pe raza judeţului, desfăşurarea de acţiuni de sprijin pe linia supravegherii şi controlului trecerii frontierei, în scopul prevenirii încălcării legislaţiei specifice.

Ca urmare a reorganizării au fost întreprinse demersurile legale pentru împuternicirea unor ofiţeri care să asigure conducerea inspectoratelor teritoriale, până la organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor, după cum urmează:

-Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi - comisar şef de poliţie Ştefan Alexa

-Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu - comisar şef de poliţie Marius Dan Popara

-Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara - chestor de poliţie Ioan Handra

-Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea - comisar şef de poliţie Iancu Nicolae

-Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmatiei - comisar şef de poliţie Liviu Bute

-Garda de Coastă - comisar şef de poliţie Radu Dumitru

În perioada următoare, fiecare structură teritorială va face o analiză a posturilor existente, urmând să facă demersurile, în condiţiile legii şi a dispoziţiilor interne, de ocupare a acestora cu personalul avut la dispoziţie, printr-o evaluare profesională, în funcţie de specificul fiecarui post, precum şi opţiunea şi specializarea fiecărui lucrător.

C.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369