Cotidian de atitudine bine informat - Anul X, Nr. 2600 (2651), Vineri, 3 Septembrie 2010

 

O autospeciala SMURD, a fost lovita cu o piatra

O autospecială SMURD, care a intervenit, azi, în cartierul Faleză Nord, din municipiul Constanţa, pentru a acorda primul ajutor unui om căzuit în stardă, a fost lovită cu o piatră de un tânăr, cunsocut de oameni legii ca având probleme psihice. „Din fericire, nici unul din medicii de pe autospecială şi nici pacientul nu au fost răniţi. Doar maşina a fost zgărâiată un pic”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. [...]
 

Ponta: Este o "mascarada" si va creste sansele motiunii de cenzura

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat vineri, la şcoala de vară a TSD, că nu-şi face „iluzii” că schimbarea lui Adriean Videanu şi Radu Berceanu va face Guvernul mai puţin corupt, [...]

ABADL: Nu va plimbati pe falezele aflate in reabilitare

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) efectuează lucrări de reabilitare pe falezele din Olimp, Costineşti, Tuzla şi Eforie Sud. Lucrări sunt preconizate să se finalizeze până în anul 2012 şi [...]
 

Traian Basescu: Masurile de austeritate trebuie sa continue

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului şi noilor săi miniştri, care au depus jurământul, să fie solidari pentru măsurile de austeritate care trebuie să continue. "În lipsa unor măsuri de austeritate [...]
 

Roberta Anastase: Remanierea Guvernului este profunda si necesara

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a catalogat remanierea Guvernului drept una profundă şi necesară. „E o remaniere profundă, importantă şi cred că într-o perioadă de criză astfel de paşi sunt necesari”, [...]

Noii ministri ai Cabinetului Boc depun juramantul in fata presedintelui

Cei 6 noi miniştri ai Cabinetului Boc - Ion Ariton (Ministerul Economiei), Gheorghe Ialomiţianu (Ministerul Finanţelor), Ioan Botiş (Ministerul Muncii), Anca Boagiu (Ministerul Transporturilor), Valeriu Tabără (Ministerul Agriculturii) şi Valerian Vreme [...]
 

Parchetul General a inceput urmarirea penala in cazul seful Sectiei de Neonatologie de la Giulesti

Parchetul General a dispus vineri începerea urmăriri penale în cazul şefului Secţiei de Neonatologie de la Maternitatea Giuleşti, Adrian Ioan Toma, pentru neglijenţă în serviciu, care a avut consecinţe deosebit de [...]
 

Vladescu, dupa remaniere: Voi continua ca intreprinzator privat

La Ministerul Finanţelor se va face rocada între Sebastian Vlădescu şi deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu. Rămas fără activitate ministerială, Vlădescu povesteşte, deja, care îi sunt planurile de viitor. "Voi continua ca [...]

Inca doua cazuri de infectare cu antrax in Bulgaria

Încă două cazuri de infectare cu antrax la om au fost înregistrate în oraşul Ruse, din nordul Bulgariei, a anunţat Inspectoratul regional pentru sănătate. Potrivit autorităţilor, acestea sunt primele cazuri de [...]
 

Berceanu considera ca Boagiu se va descurca in functia de ministru al Transporturilor

Radu Berceanu a declarat vineri că nu are să-i dea niciun sfat Ancăi Boagiu, căreia îi va preda mandatul de ministru al Transporturilor, şi consideră că se va descurca în această funcţie. 'Aştept să-i predau mandatul d-nei Boagiu. Am venit la minister pentru a vedea ce mai e de făcut, eventual să văd ce se mai întâmplă cu sindicatele. N-am niciun sfat să-i dau dnei Boagiu. Consider că se va descurca', a spus Berceanu. Anca Boagiu, propusă pentru portofoliul Transporturilor, a [...]

 

Gigi Tulica

Gigi TULICĂ
Cameramanul Gix, pardon, ca să fim politicoşi, consilierul local de Cogealac Gigi Tulică, a transpirat ieri (la propriu) la filmarea unui incendiu în Constanţa, la o cazemată pe care lumea i-o şi atribuia. Între două cadre şi aducerea-aminte că are şi calitatea de consilier, Gigi Tulică nu a ratat ocazia să transmită că toată luna trecută a aşteptat eliberarea primarului de Cogealac, Cati Hirstu, pe care îl va întreba chiar azi cum a fost la „pârnaie”, dacă se simte bine şi [...]


 

Loredana Magiru - 23 ani

Loredana Magiru
Loredana Magiru - 23 ani
Studentă,
1,73m,
90-60-91,
ochi albaştri,
Bărbatul ideal: să nu fie gelos. [...]

 


 Puiu Haşotti

Legea ANI va intra in plen marti, 11 mai

Biroul Permanent al Senatului a hotărât luni ca noua Lege ANI să fie dezbătută în comisii până lunea viitoare, urmând să intre în plenul Senatului într-o şedinţă specială, marţi, 11 mai, a declarat liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti. [...]

Mircea Geoană

PDL vrea să îl schimbe pe Geoană de la conducerea Senatului

Senatorii PDL insistă în demersul de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, deşi şansele sunt zero, potrivit Hotnews.ro. Democrat liberalii ignoră decizia Curţii Constituţionale din 2005, prin care articolul 30, care prevedea revocarea preşedintelui Senatului, a fost declarat neconstituţional. Senatorul PDL, Iulian Urban, a declarat miercuri că senatorii vor depune o iniţiativă la Biroul Permanent al Camerei Superioare, prin care solicită revocarea lui Geoană pentru abuz în serviciu. Demersul democrat liberalilor se bazează pe un artificiu [...]

Comisia juridica a Senatului a dat raport favorabil Legii ANI, care va ajunge in plen luni

Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, cu 9 voturi „pentru” şi 7 abţineri, proiectul Legii ANI în forma adoptată de Camera Deputaţilor, admiţând însă un amendament prin care se elimină prederea prin care liderii sindicali sunt obligaţi să-şi declare averile şi interesele. Social-democraţii s-au abţinut la votul pe raport. Legea va merge în plenul Senatului luni. [...]

Senatorii asteapta observatii on-line de la cetateni

Persoanele care doresc să aducă observaţii sau să facă recomandări la adresa propunerilor legislative ale parlamentarilor o pot face completând un formular on-line pe site-ul Senatului, potrivit noii proceduri introduse de conducerea acestei Camere. Un nou link pe site-ul Senatului face legătura utilizatorului cu „propunerile legislative aflate în consultare publică”, adică acele proiecte iniţiate exclusiv de către parlamentari. Toate persoanele care au de făcut recomandări, sugestii sau propuneri completează un formular on-line cu numele, prenumele, adresa, e-mailul şi numărul de telefon [...]

Teodor MELEŞCANU

Meleşcanu, preşedinte al Senatului pentru 3 zile

Vicepreşedintele Senatului, liberalul Teodor Meleşcanu, a fost desemnat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, să asigure conducerea Camerei superioare a Legislativului în intervalul 9-11 noiembrie, perioadă în care Geoană se află în concediu. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat luni că a început demersurile pentru convocarea, marţi, a şedinţei Birourilor Permanente reunite, în care să fie discutată lista cu miniştrii propuşi de Liviu Negoiţă, însă preşedintele Senatului, împreună cu care trebuie să convoace această şedinţă, este în concediu. "Dl. Geoană este [...]

 Mircea Geoană

Biroul Permanent al Senatului discută azi pe tema revocării lui Geoană

Biroul Permanent al Senatului va discuta, în şedinţa de azi, pe marginea revocării din funcţie a preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Mircea Geoană. PDL şi UDMR au decis, în şedinţa de luni a coaliţiei de guvernare, să susţină solicitarea de revocare a lui Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului. Procedura a fost iniţiată de 57 de senatori PDL, UDMR şi independenţi şi a fost depusă joia trecută. Potrivit senatorilor, documentul se bazează pe articolul 85, alineatele 1 şi 3, din [...]

Dosar
Mircea Geoană

Geoana, chemat la DNA

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a prezentat luni dimineaţă la sediul DNA, fiind citat în dosarul senatorului Cătălin Voicu. La intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Mircea Geoană a refuzat să facă declaraţii de presă, însă la ieşire preşedintele Senatului a spus că a fost citat în calitate de martor. [...]

Teodor Melescanu

Comisia de Aparare a Senatului s-a intrunit la Babadag

Comisia de Apărare din cadrul Senatului a efectuat, azi, o vizită în unitatea de infanterie Babadag. Lucrările comisiei s-au desfăşurat, de altfel, chiar în unitate, membrii acestei comisii conduse de Teodor Meleşcanu concluzionând că Armata Română este pregătită din punct de vedere uman, dar că există destul lipsuri la capitolul dotare militară. [...]

Ponta: PDL nu va renunta la schimbarea lui Geoana de la sefia Senatulu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, în comuna arădeană Vladimirescu, că PDL nu va renunţa la schimbarea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului şi a afirmat că „problema nu e Geoană, ci funcţia de preşedinte al Senatului”. "PDL nu a renunţat la schimbarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului. Dacă credeţi că PDL renunţă vreodată la o bătălie pentru vreo funcţie sau pentru vreun avantaj vă înşelaţi. Cei de la PDL nu au renunţat. Pur şi simplu şi-au dat [...]

Senatul, tot cu Geoana presedinte

În cursul zilei de ieri, şedinţa plenului Senatului s-a încheiat după ce senatorii au luat o pauză de consultări care a durat până la expirarea programului de lucru, fapt pentru care şedinţa a fost încheiată fără a fi discutate şi supuse votului proiectele de legi programate pentru ziua de marţi. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a revenit în sală la ora 18.00 când trebuiau să înceapă în programul plenului întrebările şi interpelările senatorilor. El a explicat că a expirat timpul alocat şedinţei [...]

Titus Corlăţean

Corlatean sustine intrarea Romaniei si a Poloniei in Visa Waiver

Preşedintele comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlăţean, şi omologul său polonez, senatorul Leon Kieres, au transmis o scrisoare preşedintelui Comitetului pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, John F. Kerry, pentru susţinerea includerii României şi Poloniei în programul Visa Waiver. Demersul se bazează pe nivelul excelent al relaţiilor bilaterale româno-americane şi, respectiv, polono-americane cât şi pe atitudinea şi poziţiile încurajatoare exprimate, în ultima perioadă, pe această temă, atât de către oficiali ai Administraţiei americane cât şi ai Senatului SUA, în [...]

Geoana a ridicat problema vizelor pentru romani in cadrul Senatului SUA

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a ridicat problema vizelor Waiver pentru români în cadrul discuţiilor oficiale din SUA cu senatorul democrat Mary Landrieu, preşedinte al Comitetului pentru afaceri mici şi iniţiativă privată din cadrul Senatului SUA. „Visa Waiver presupune intrarea fără viză în Statele Unite ale Americii a cetăţenilor statelor incluse în program şi şederea pe teritoriul american pe o perioadă care să nu depăşească 90 de zile”, menţionează un comunicat. Alte subiecte abordate în întâlnirea dintre Geoană şi Landrieu au privit [...]

Victor Ponta

Ponta exclude ca Geoană să renunţe la şefia Senatului

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat vineri, referitor la anunţul preşedintelui Senatului că-şi pune mandatul la dispoziţia partidului, că exclude ca Mircea Geoană să facă un gest care să afecteze atât de grav interesele social-democraţilor. „Nu cred că domnul Geoană va afecta atât de grav interesele partidului pe care l-a condus până sâmbătă. E o variantă pe care eu o exclud”, a spus Ponta, întrebat fiind dacă Mircea Geoană şi-ar putea da demisia din funcţia de preşedinte al Senatului. "Cred că [...]

Daniel Funeriu denunta blocarea Legii Educatiei de senatorii PSD si PNL

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, îşi exprimă dezamăgirea faţă de modul în care senatorii PSD şi PNL din Comisia de învăţământ a Senatului au acţionat joi, blocând dezbaterile pe marginea noii Legi a Educaţiei Naţionale, informează reprezentanţii ministerului. "PSD şi PNL şi-au dat măsura (dez)interesului lor pentru educaţia copiilor din România. PSD şi PNL au anunţat astăzi că în Comisia de învăţământ a Senatului României pentru finalizarea Legii Educaţiei, în pofida mandatului pe care [...]

 Cătălin Voicu

Comisia juridica a Senatului a votat arestarea lui Voicu

Comisia juridică a Senatului a votat pentru încuviinţarea arestării senatorului Cătălin Voicu, a anunţat preşedintele comisiei, Toni Greblă. Greblă a spus că în favoarea cererii DNA s-au înregistrat 8 voturi pentru, în timp ce 3 senatori s-au împotrivit. Votul a fost secret. Senatorul Cătălin Voicu a declarat marţi în cadrul audierii sale de la Comisia juridică că transcrierile înterceptărilor transmise de către DNA nu sunt veridice şi le-a cerut senatorilor jurişti să verifice legalitatea obţinerii şi producerii probelor din dosarul său. [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

A intrat cu masina in stalp de curent electric

Un şofer al unui BMW, înmatriculat PH-07-LFP a scăpat, azi noapte în jurul orei 3:00, autoturismul de sub control şi a intrat într-un stâlp de energie electrică din satul constănţean Poiana. [...]


15 persoane au fost retinute in cazul inselaciunilor imobiliare

Procurorii DIICOT - Structura Bucureşti au reţinut, joi noapte, 15 persoane acuzate de înşelăciuni imobiliare, iar în cazul altor membri ai grupării infracţionale au dispus măsura interdicţiei de a părăsi Capitala [...]
 
 
 

Mirel Radoi, optimist inaintea meciului cu Albania

Mirel Radoi
Mijlocaşul lui Al Hilal doreşte mai mult sprijin moral pentru naţională, iar selecţionerul Răzvan Lucescu spune despre jucători că sunt foarte motivaţi. Selecţionerul Răzvan Lucescu a susţinut o conferinţă de presă, în care a prefaţat meciul pe care tricolorii îl vor susţine vineri contra Albaniei (ora 21.00) şi a subliniat că atmosfera în lotul echipei naţionale este foarte bună, iar jucătorii sunt motivaţi înaintea debutului în preliminariile Euro 2012. "În sfârşit, ne aflăm în faţa unui meci oficial, în care va [...]
 

Serban Huidu, moderator TV:

Şerban HUIDU
Amărâtule, lasă nandroloanele şi steroizii[...]


 

Consilierul Mihai Pariza

Mihai PARIZA
Consilierul Mihai Pariza, în timp ce se opintea să mute biroul din încăpere

M-am proptit într-un birou,
Încercând să par erou


Obosit şi plin de apă
Zici c-am dat o zi la sapă.
Însă eu sunt domn cu mapă,
Şi nu-mi arde nici de şagă.

Cuvântul când iau în plen
Mă exprim pe ton solemn.
Nu mă uit în carneţel,
Să nu fac exces de zel! [...]
 


 
Radio KISS FM

Rezultate LOTO 6 din 49
14311624127
Extragerea NOROC
4575969





 

Caută Adaugă

Mihail Dumitru, Gabriel Sandu, Radu Berceanu, Mihai Şeitan, Sebastian Vlădescu, Adriean Videanu

Boc a „ras” sase ministri dintr-o lovitura

În timp ce presa internaţională notează că România se află în pragul colapsului, După două runde de discuţii, una alaltăieri, cu toţi parlamentarii PDL, iar a doua ieri, în Colegiul Director [...]

S-a ratacit arhiva Petrotrans, benzinarii pot fura in liniste

Ancheta în cazul furtului unei porţiuni din magistrala de transport a produselor petroliere Petrotrans, situată în apropierea Fermei nr. 8 a societăţii Murfatlar SA, bate pasul pe loc, deşi a fost [...]
Iancu ŞAPERA

Sapera si Pascu nu mai sunt directori adjuncti la DADR

Reducerea de personal care a avut loc la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Constanţa stârneşte nemulţumiri în rândul angajaţilor. Cei care au fost respinşi la examenul organizat, săptămâna trecută, [...]

Fratii Mihailescu, somati sa-si demoleze constructiile din Costinesti

Demolările contrucţiilor ilegale declanşate de ministrul Elena Udrea, şi efectuate de trupele de jandarmi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Construcţii (ITC), ce au scos la iveală o serie de ilegalităţi, [...]





Mapamond

Romanii si alti cetateni europeni pot fi trimisi acasa doar daca incalca legea

Prefectul provinciei Milano, Gian Valerio Lombardi, a declarat joi, într-un interviu că românii nu pun probleme autorităţilor locale, iar cei care se află în Italia pot fi trimişi acasă doar dacă [...]
Mahmoud Abbas

Netanyahu ii cere lui Mahmoud Abbas sa recunoasca Israelul ca stat evreu

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a cerut, joi, preşedintelui palstinian, Mahmoud Abbas, să recunoască Israelul ca stat evreu, anunţând, totodată, necesitatea unor „concesiuni durerose” din partea celor două tabere, pentru obţinerea păcii [...]

O noua explozie in Golful Mexic, la nici 5 luni de la prima

O explozie a distrus o platformă petrolieră din Golful Mexic, joi, aruncând în apă 13 persoane, dar niciuna dintre ele nu a fost declarată dispărută. Cele 13 persoane "au fost localizate [...]

Nisip radioactiv pe o plaja din Bulgaria

Nisipul din golful Vromos, pe litoralul bulgar, este radioactiv, au declarat experţii din Ministerele Mediului şi Sănătăţii, relatează Sofia News Agency. Guvernatorul regiunii Burgas, Konstantin Grebenarov, a primit o scrisoare de [...]

Romani, in pericol de a fi ucisi

Doi români au fost pe punctul de a fi linşaţi de 200 de italieni, după ce au lovit două persoane la Livorno. Cei doi au fost nevoiţi să se baricadeze în [...]
Sport
Mirel Radoi

Mirel Radoi, optimist inaintea meciului cu Albania

Mijlocaşul lui Al Hilal doreşte mai mult sprijin moral pentru naţională, iar selecţionerul Răzvan Lucescu spune despre jucători că sunt foarte motivaţi. Selecţionerul Răzvan Lucescu a susţinut o conferinţă de presă, [...]
Apostol

Apostol si Ricardo, in lotul Stelei pentru Liga Europa

După ce a întărit echipa cu şase jucători de la Unirea Urziceni, Ilie Dumitrescu a definitivat lotul Stelei pentru Liga Europa. Steaua a înaintat către UEFA lista cu jucătorii care pot [...]

Steaua, sanctionata cu 10.000 de lei

Comisia de Disciplină a Ligii Progesioniste de Fotbal (LPF) a sancţionat, miercuri, clubul FC Steaua, cu o penalitate sportivă de 10.000 de lei pentru incidentele dintre spectatori de la partida cu [...]
Gheorghe Popescu

Popescu: Dupa pierderea calificarii la CM, jucatorilor le-a disparut increderea

Fostul internaţional român Gheorghe Popescu a declarat, miercuri seară, că jucătorilor care evoluează în echipa naţională le-a dispărut încrederea în forţele proprii după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2010 şi [...]
Ladislau Boloni

Boloni a fost dat afara de la Al Wahda

Şefii grupării din Emirate au renunţat la antrenorul român după ce acesta a pierdut Supercupa şi prima etapă a sezonului intern. Trei luni a rezistat Ladislau Boloni pe banca tehnică a [...]
Pablo Brandan

Brandan: „Nu le-am cerut stelistilor prea multi bani”

Brandan spune pas Stelei. Fundaşul stânga a declarat că nu regretă că mutarea a căzut şi că va rămâne la Unirea până la finalul contractului. "Rămân la Unirea! Nu-mi pare rău! [...]
Politică
George SCRIPCARU

Scripcaru: „Si daca isi dadea Boc demisia, ce?”

PDL a decis în favoarea lui Boc. Remanierea în locul depunerii mandatului. În concluzie, Boc face remaniere, nişte miniştrii se duc acasă, alţii le iau locul. Aceste mişcări de trupe din [...]
Vasile Delicoti

Vasile Delicoti: „Centrul de putere este la Radu”

Primarul comnei Poarta Albă, Vasile Delicoti, a pierdut finanţarea unui proiect pe Măsura 3.2.2, deaorece comuna sa este prea…bogată. Proiectul valora 2,5 milioane de euro şi prevedea reabilitarea sistemului de alimentare [...]
Ion Ovidiu Brăiloiu

Primarul din Eforie le face locuitorilor un nou loc de agrement

Copiii din Eforie Nord vor avea un nou spaţiu de joacă. Decizia a fost luată de către Ion Ovidiu Brăiloiu, primarul oraşului, împreună cu reprezentanţii consiliului local. Proiectul era trecut de [...]
Marian Gălbinaşu

Corbu se trezeste la viata

Şcolile din comuna Corbu sunt pregătite să-şi primească elevii. Instituţiile de învăţământ au fost igienizate şi zugrăvite. Singura observaţie a Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa a fost realizarea unui [...]
Elena UDREA

Udrea, de acord cu decizia parlamentarilor

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri seară, că decizia grupurilor parlamentare privind remanierea Guvernuluia fost cea mai bună”, pentru că a fost luată cu „o majoritate mare”. [...]
Economic

Incepe targul International de Turism de iarna

În perioada 7-10 octombrie 2010, în cadrul Centrului Internaţional de Conferinţe al Palatului Parlamentului Bucureşti se va desfăşura „Winter Holiday”, al doilea Târg Internaţional de Turism, organizat de Asociaţia Naţională a [...]

Declaratii fiscale online de la 1 octombrie

Contribuabilii mari şi mijlocii vor depune, de la 1 octombrie, declaraţiile fiscale în format electronic, în Sistemul Electronic Naţional (SEN), a anunţat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). "MCSI şi Agenţia [...]

Scumpiri de pana 30 % la alimente

Toamna vine cu un nou val de scumpiri. Preţul biletelor de tren şi metrou se majorează din 15 septembrie cu 8%. În plus, producătorii din industria alimentară spun că vom plăti [...]

Imprumuturi FMI cu sacrificii

România trebuie să dovedească plata datoriilor către mediul privat şi să aprobe reforma sistemului de pensii pînă la sfârşitul acestei luni. Este condiţia pusă de Fondul Monetar Internaţional pentru deblocarea următoarei [...]

IMM-urile, cele mai afectate de lipsa creditarii

Firmele mici şi mijlocii suferă cel mai mult din cauza opririi creditării, în timp ce multinaţionalele au, înca, acces la împrumuturi, a declarat Florin Pogonaru, preşedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din [...]

Curs favorabil pentru leu

Banca Naţională a României (BNR) a afişat joi un curs de referinţă de 4,2616 lei/euro, în scădere cu 0,05% faţă de şedinţa precedentă, iar dolarul american s-a depreciat faţă de leu [...]
Local

Constantenii tepuiti de Vectra ies din nou in strada

Circa 100 de constănţeni, care au rămas şi cu banii luaţi, şi fără case din cauza nerespectării angajamentelor contractuale asumate de SC City Invest SRL şi grupul de firme Vectra, vor [...]

Contrafacute de peste 500.000 de euro, confiscate in port

Ofiţeri din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, în colaborare cu ofiţeri din cadrul DGIPI, au identificat, pe 01.09.2010, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container, care conform documentelor de [...]

Contributia la Sanatate este obligatorie

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ţine să reamintească românilor că plata contribuţiei către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este obligatorie. "Contribuţia pentru asigurările sociale de [...]

Trenurile estivale, anulate in septembrie

CFR Călători informează că oferta de călătorie 2010 a companiei spre/dinspre litoralul românesc, se va încheia în cursul acestei luni. Trenurile de călători care au fost introduse suplimentar vor ieşi treptat [...]

5 constanteni, prinsi cu ITP-ul expirat

Echipajul control trafic al Registrului Auto Român - Filiala Constanţa a verificat în luna august a.c. 175 de vehicule, din care 120 au fost constatate ca fiind neconforme din punct de [...]
Monden
Madonna şi Lourdes

Madonna a distribuit-o pe Lourdes intr-un film

Madonna o va distribui pe fiica sa, Lourdes, în vârstă de 13 ani, în cel mai nou film pe care îl regizează, „W.E”, informează ediţia online a publicaţiei Daily Mail. Fiica [...]
Monica Bellucci

Monica Bellucci va juca in „Manual of Love 3”, alaturi de Robert De Niro

Actriţa italiană Monica Bellucci a fost cooptată în distribuţia filmului „Manual of Love 3”, alături de Robert de Niro, lungmetrajul fiind produs de Aurelio De Laurentiis, informează variety.com. Anunţul a fost [...]
Michael Douglas şi Catherine Zeta Jones

Actrita Catherine Zeta Jones, suparata pe medici

Actriţa Catherine Zeta Jones îi acuză pe medici că i-au descoperit lui Michael Douglas târziu cancerul la gât, potrivit The Sun. Actriţa a mărturisit: "Poate că ar trebui să fiu mai [...]
Paris Hilton

Paris Hilton, nedorita in Las Vegas

Starleta americană Paris Hilton are interdicţie într-un complex de cazinouri din Las Vegas, după ce a fost pusă oficial sub acuzaţie, luni, pentru posesie de droguri, informează accesshollywood.com. Un reprezentant al [...]
Trupa  Guns N\' Roses

Biletele VIP la concertul Guns N’Roses de la Bucuresti, suplimentate

Biletele la categoria VIP pentru concertul pe care trupa americană Guns N’ Roses îl va susţine la Bucureşti, la complexul Romexpo, pe 21 septembrie, au fost suplimentate, după ce acestea fuseseră [...]
Juliette Binoche

Actrita Juliette Binoche, riposteaza la atacul verbal al lui Gérard Depardieu

Actriţa franceză Juliette Binoche, atacată virulent de Gérard Depardieu în presa austriacă, îi răspunde actorului în presa britanică, spunând că nu înţelege de ce acesta apelează la jigniri atât de „violente”."Nu [...]

Maria Stavrositu

Stavrositu a „spart” 1,3 miliarde de lei in 6 luni din bani publici

Prestaţia profesională a deputatei Maria Stavrositu a costat contribuabilul român, în intervalul octombrie 2009- martie 2010, fix 133.804 lei. În această sumă intră tot: leafa lunară, deplasările interne şi externe, cheltuielile [...]
Dinu PATRICIU

Fratii Patriciu isi extind proiectele imobiliare in sudul litoralului

Cine spunea că sudul litoralului nu mai mişcă sau că staţiunile de aici au ajuns pradă bălăriilor se înşela amarnic. Mangalia şi staţiunile aferente sunt mereu surprinzătoare şi, spre deosebire de [...]
Georgeta Bumbac

Georgeta Bumbac, functionarul platit de stat sa stea prin baruri si sa predea la Spiru Haret

Georgeta Bumbac, funcţionara Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa care a strâns în câţiva ani o avere de peste jumătate de milion de euro din salariul său de bugetar, se [...]

O firma executata silit a pus mana pe un contract de 2,5 miliarde

Compania Naţională Aeroporturi SA Bucureşti a cumpărat 120.000 litri de motorină Euro 5 de pe bursă, printr-un contract semnat pe 26.04.2010. Pentru cele 120 de tone de motorină, Compania Naţională a [...]

Basescu a petrecut la vila din Neptun alaturi de 100 de invitati

Preşedintele Traian Băsescu a serbat ieri două evenimente majore din viaţa sa: Ziua Marinei, meserie căreia i s-a dedicat cu trup şi suflet, dar şi onomastica soţiei sale, Maria. Se pare [...]
Anunţuri Licitaţii Comunicate Convocator Drept la Replică
Display Pagerank Cele mai noi Stiri