Sindicaliştii din sectorul feroviar se vor întâlni miercuri cu ministrul Transporturilor
Ultima oră22 feb 2012

Reprezentaţii sindicatelor din sectorul feroviar se vor întâlni miercuri, la ora 14.00, cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, pentru a discuta despre decizia privind concedierea în luna martie a peste 1.100 de angajaţi de la CFR Călători.
Am fost invitaţi la o discuţie cu ministrul Transporturilor. Noi vom insista să se anuleze notificarea privind concedierile colective de la CFR Călători, a declarat miercuri pentru NewsIn, preşedintele Federaţiei Naţionale Feroviare de Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică.
Peste 1.100 de angajaţi CFR Călători vor fi concediaţi în luna martie, din care 1.050 salariaţi de la SNTFC CFR Călători şi 93 de la filiale, respectiv de la Voiaj CFR şi 43 salariaţi de la Gevaro.
Măsura vine ca urmare a acordului cu FMI, CE şi BM, conform căruia personalul angajat al companiei în 2012 trebuie să rămână acelaşi ca cel din 2011, chiar şi după fuziunea prin absorbţie a filialelor Gevaro, S.C.V.L.C. Bucureşti şi C.F.R.- S.C.A.D. Braşov, acţiune ce presupune şi preluarea unui număr de aproximativ 900 de salariaţi rămaşi în urma aplicării programelor proprii de restructurare, a anunţat marţi CFR Călători. Astfel, CFR Călători va fuziona prin absorbţie cu trei societăţi comerciale pe care le deţine, care vizează exploatarea vagoanelor de dormit, restaurant şi bar, vânzarea anticipată a biletelor şi livrarea materiilor prime şi pieselor de schimb pentru transport feroviar, fuziune prevăzută în acordul cu FMI. Astfel, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători va fuziona cu Societatea Comercială de Exploatare a Vagoanelor de Dormit, Cuşetă, Restaurant şi
Bar CFR Gevaro, cu
Societatea Comercială de Vânzare Legitimaţii de Călătorie CFR SCVLC şi cu
Societatea Comercială de Aprovizionare şi
Desfacere Braşov CFR SCAD Braşov, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern publicat în noiembrie 2011 pe site-ul
Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, în vigoare până la data 23 martie 2012, s-a prevăzut ca personalul concediat să beneficieze de la data încetării contractelor individuale de muncă, ca urmare concedierii colective, de o sumă lunară egală cu suma prevăzută în art.1 din HG nr.1193/14.11.2010 pe timp de 6 luni, respectiv de 670 lei/lună/persoană, se menţionează în comunicat. În prezent negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă 2012/2013 sunt în curs de derulare între partenerii sociali.
Sursa:Newsin.ro
Sindicaliştii din sectorul feroviar se vor întâlni miercuri cu ministrul Transporturilor
4.44 / 5 (231)