rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 martie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Germania:

Social-democratul Martin Schulz își dezvăluie planul anti-Merkel

Martin Schulz

Angela Merkel părea de neclintit în urmă cu câteva luni. Cancelarul german este în prezent pusă în pericol de adversarul său social-democrat, Martin Schulz, care duminică își lansează campania pentru a o detrona, comentează AFP.

În cursul unui congres extraordinar al partidului, el urmează să preia oficial conducerea și să dezvăluie puțin mai mult din planul său de bătaie în vederea legislativelor din septembrie.

Fost președinte al Parlamentului European, Martin Schulz, 61 de ani, va fi învestit la mijlocul zilei la președinția Partidului Social Democrat (SPD) unde îi succede actualului șef al diplomației și vicecancelar, Sigmar Gabriel.

Potrivit mass-media germane, el ar putea obține peste 90% din voturi, chiar să se apropie de rezultatul istoric obținut în 1948 la 99,71%. În decembrie 2015, Sigmar Gabriel a obținut numai 74,3%.

Martin Schulz este susținut de sondaje după ce a fost desemnat la sfârșitul lui ianaurie candidat al SPD la cancelarie în vederea scrutinului de la 24 septembrie, la care Angela Merkel va candida din partea conservatorilor pentru al patrulea mandat.

Înaintea alegerilor federale, sunt prevăzute trei scrutinuri regionale cu valoare de test. Primul, în micul Saarland (vest), peste o săptămână, unde social-democrații amenință formațiunea CDU condusă de Angela Merkel.

Situat în sondaje aproape la egalitate cu Angela Merkel, la peste 30% din voturi, Martin Schulz nu își ascunde dorințele: "am ambiția de a deveni cancelar" și să facă din SPD "prima forță politică a țării", spune el, în timp ce Angela Merkel este la putere din 2005.

Aceasta din urmă se arată liniștită în fața ambițiilor rivalului său: "concurența stimulează afacerile", a declarat ea vineri pentru jurnalul local Saarbrücker Zeitung. Un membru al anturajului său a afirmat însă în privat că "situația este dificilă".

luni, 20 martie 2017157
Comentarii
mai mult...Mapamond
27 mar 00:00MapamondSute de persoane, arestate în timpul manifestaţiei anticorupţie de la Moscova

Poliţia rusă a arestat duminică, la Moscova, peste 700 de persoane în timpul unei demonstraţii anticorupţie ce a...90

27 mar 00:00MapamondPoliția l-a reținut pe opozantul Alexei Navalnâi, care a lansat un apel la manifestații anticorupție100
27 mar 00:00MapamondPapa Francisc a mărturisit în timpul vizitei sale la Milano că îl preocupă fenomenul "bullying"86
27 mar 00:00MapamondFocuri de armă într-un club de noapte în Ohio: cel puțin un mort și 14 răniți

Cel puțin o persoană a fost ucisă și alte 14 au fost rănite duminică, în urma unor împușcături care au avut...80

27 mar 00:00MapamondIranul sancționează 15 societăți americane pentru sprijin acordat Israelului107
27 mar 00:00MapamondMișcarea Hamas a închis punctul de trecere între Fâșia Gaza și Israel92
27 mar 00:00MapamondSchwarzenegger îl critică pe Trump: Cărbunele face mai multe victime decât Statul Islamic

Actorul și fostul guvernator al Californiei Arnold Schwarzenegger l-a criticat pe noul președinte american, Donald...129

27 mar 03:01MapamondDublu atentat sinucigaş în Bangladesh soldat cu moartea a şase persoane, între care şi doi poliţişti193
27 mar 02:17MapamondUE: Tusk cere Celor 27 "să dea dovadă" că ei sunt "liderii Europei"212
27 mar 02:18MapamondComisarul european Corina Crețu se opune aplicării de sancțiuni țărilor din Europa de Est

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a afirmat într-un interviu acordat cotidianului german...224

25 mar 00:00MapamondRomânca rănită în atacul de la Londra rămâne în stare gravă, dar medicii au observat unele îmbunătățiri171
25 mar 00:00MapamondMarine Le Pen spune că, dacă va fi aleasă președintele Franței, va încerca ridicarea sancțiunilor UE împotriva Rusiei165
Vremea
11°8.5° - 11.8° luni, 27 martie 2017
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 6.98 m/s din N
Presiune: 1033.42 milibari

Loto
6/4911829394146
5/402911212329
joker3924273814
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 mar 13:27SportSucces total la Campionatul Județean de Arte Marțiale

Disputat la Sala Tomis din Constanța, Campionatul Județean de Arte Marțiale s-a bucurat de o participare numeroasă,...38

27 mar 00:00SportCarvăn a reușit scorul etapei

Liga a 5-a în Campionatul Județului Constanța a continuat cu partidele etapei a 18-a, în care primele patru clasate...121

27 mar 11:24SportNadal, victorios la meciul 1000 în circuitul ATP

Spaniolul Rafael Nadal a sărbătorit printr-o victorie partida cu numărul 1000 din circuitul profesionist de tenis, pe...55

27 mar 11:26SportHalep, “amenințată“ de Muguruza

Simona Halep a obținut o victorie confortabilă în turul 3 al turneului de la Miami, 6-3, 6-0 cu Anett Kontaveit (112...234

Local
27 mar 00:00LocalAccident rutier grav pe strada Poporului: copil de 3 ani, dus la spital

Accident rutier grav în Constanţa! Un taxi şi un autoturism marca Chevrolet s-au izbit violent pe strada Poporului,...245

27 mar 00:00LocalPosesorii de maşini tunate din s-au strâns în parcarea unui hypermarket

În parcarea de la Cora Brătianu s-au întâlnit pasionaţii de maşini! Duminică, 26 martie a.c., întâlnirea celor...196

27 mar 00:47LocalPeste 1.200 de persoane au alergat la Maratonul Nisipului 2017!

Staţiunea Mamaia a fost gazda celei de-a patra ediţii a Maratonului Nisipului, duminică, 26 martie a.c.! Competiţia...138

27 mar 00:50LocalConstănţeanca rănită în atentatul de la Londra se simte mai bine!

Veşti bune de la Londra! Andreea Cristea, constănţeanca rănită în atacul terorist din capitala Regatului Unit, se...230

27 mar 00:00LocalAccident rutier grav la Medgidia: a intervenit elicopterul SMURD

Un accident rutier grav a avut loc duminică în Medgidia, în zona sensului giratoriu, lângă Berărie. Potrivit...248

27 mar 00:00LocalPompierii, în alertă: a luat foc coşul de fum de la o casă!

Pompierii constănţeni au fost în alertă duminică seara! Două autospeciale de la Detaşamentul Port s-au deplasat...119

27 mar 00:00LocalPeste 2.000 de locuri la admiterea în şcolile MAI

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că a finalizat calendarul de admitere în instituţiile de formare profesională...161

27 mar 00:00LocalMangalia nu ratează rubrica „Parchez ca un bou”!

Şoferii constănţeni nu ţin cont de reguli în trafic, situaţie cunoscută deja! De multe ori, din comoditate,...248

27 mar 00:00LocalTânăr şi neliniştit! Circula fără permis şi cu numerele expirate

Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Rurale Cogealac, Postul de poliţie Mihai Viteazul, l-au depistat la data de...98

27 mar 03:02LocalAteliere de lucru tematice, în cadrul proiectului MARSPLAN-BS, la UOC

În cadrul proiectului „Planul maritim spațial comun pentru Marea Neagră – zona transfrontalieră România,...283

Politică
27 mar 23:59PoliticăBogdan Huţucă a intrat în lupta pentru şefia PNL Constanţa

Deputatul PNL Bogdan Huţucă a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, duminică, 26 martie, că va candida...204

27 mar 23:58PoliticăDragnea: Este foarte greu pentru primul ministru să nu ţină cont de votul ALDE

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a afirmat că va fi foarte greu pentru premier să nu...138

27 mar 23:56PoliticăConstantin rămâne fără sprijin politic! Va pierde postul de vicepremier

ALDE a decis duminică, 26 martie a.c., să retragă sprijinul politic pentru Daniel Constantin, copreşedinte ALDE şi...128

27 mar 00:46PoliticăŞcolile din Năvodari îşi administrează singure bugetul

Primăria Năvodari informează cetăţenii că, începând din luna martie 2017, instituţiile de învăţământ...176

27 mar 00:46PoliticăPrimăria Valu lui Traian caută inspector

Primăria Valu lui Traian organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei...174

27 mar 03:03PoliticăVrei să închiriezi o tarabă sau un restaurant în Piaţa de peşte din Năvodari?

Primăria oraşului Năvodari organizează licitaţie publică în vederea închirierii spaţiilor interioare (tarabe,...250

27 mar 02:58PoliticăConstantin: Îl voi informa pe Dragnea că decizia a fost o încălcare a statutului

Copreședintele ALDE Daniel Constantin a afirmat că îl va informa pe președintele PSD Liviu Dragnea că decizia prin...541

27 mar 02:04PoliticăLEARCIU SUSŢINE DECIZIA DE RETRAGERE A SPRIJINULUI POLITIC PENTRU CONSTANTIN

Learciu, preşedinte interimar al organizaţiei municipale ALDE Constanţa, declară că susţine decizia de la centru,...1208

27 mar 00:56PoliticăPES Activists Constanța a organizat dezbaterea “Dialoguri Europene”!

Pes Activists România a organizat sub deviza ”Dialoguri Europene – Viitorul Europei” o dezbatere cu prilejul...509

27 mar 02:19PoliticăBăsescu: E clar că Kovesi e un politician de viitor

Președintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat că Laura Codruța Kovesi este un politician de viitor și,...358

Monden
27 mar 00:00MondenIrina Shayk nu se odihnește nici în perioada sarcinii. Modelul rus strălucește într-o campanie publicitară

Irina Shayk, care este însărcinată cu actorul Bradley Cooper, nu se odihnește deloc. În perioada sarcinii, modelul...117

27 mar 00:00MondenKate Middleton a vorbit deschis despre ceea ce înseamnă să fii mamă

Kate Middleton, care potrivit revistei Star este însărcinată cu al treilea copil, a vorbit candid despre...157

27 mar 00:00MondenAntonio Banderas a vorbit pentru prima oară despre infarctul pe care l-a suferit: “Am fost foarte norocos”

Antonio Banderas a vorbit pentru prima oară despre infarctul pe care l-a suferit în luna ianuarie. Celebrul actor a...139

27 mar 00:00MondenMădălina Paşcu - 23 ani

Cotidianul „Replica“ a surprins, timp de o săptămână, frumoasele Constanţei. Fiindcă este vorba despre un...98

27 mar 00:00MondenCea mai cumplită experiență a Juliei Jianu. Prădată de hoți în Gara de Nord

Cea mai cumplită experiență a Juliei Jianu. Cântăreața a povestit cum a fost prădată de hoți în Gara de Nord....139

27 mar 00:00MondenMesajul transmis de George Burcea după ce s-a căsătorit cu Andreea Bălan. „Mamă, am…”

Mesajul transmis de George Burcea după ce s-a căsătorit cu Andreea Bălan. Actorul i-a spus câteva cuvinte mamei...264

27 mar 00:00MondenAnunțul făcut de Catinca Roman. Ce veste le-a dat vedeta fanilor săi

Catinca Roman, sora mai mare a oanei Roman, este o persoană extrem de discretă în ceea ce privește viața sa...260

27 mar 00:00MondenCe face Carmen Șerban în timp ce cântă. Nimeni n-a știut până acum

Ce face Carmen Șerban în timp ce cântă. Artista a dezvăluit ce ritual are chiar și atunci când se află pe...248

27 mar 00:00MondenPasiune inedită a Mihaelei Rădulescu. I s-a pus pata pe fundul lui Catrinel Menghia

Şi când credeam că nu mai are cu ce să surprindă, Mihaela Rădulescu loveşte din nou. Diva de la Monaco nu ascunde...201

27 mar 00:00MondenLidia Buble, în vacanță cu Răzvan Simion. Mai îndrăgostită ca niciodată

Lidia Buble, în vacanță cu Răzvan Simion. Cei doi petrec câteva zile la Roma. Cei doi se află într-o...164

Sănătate
14 mar 00:41SănătateCornuri cu glicerină, celuloză și unt!

Studiul privind calitatea croasanților face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...970

10 mar 00:07SănătateObezitatea, factorul care declanşează afecţiunea renală

Ziua mondială a rinichiului a fost marcată, anul acesta, pe 9 martie, iar evenimentul s-a numit "Stil de viață...653

3 mar 00:00SănătatePufuleţi cu aromă de fum şi alte bazaconii!

Studiul privind calitatea pufuleţilor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm...923

20 feb 01:50SănătateBoala modernă care afectează una din patru persoane

Urbanizarea, industrializarea, modificările climatice şi moştenirea genetică au făcut că numărul persoanelor care...1853

10 feb 19:50SănătateMare atenție, constănțeni! 78% din bulionul şi pasta de tomate existente pe piață trebuie retrase!

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat, în ultima decadă a lunii ianuarie anul curent, 71 sortimente de...5401

13 ian 02:14SănătateRujeola face noi victime. Două decese într-o săptămână

Încă două decese din cauza rujeolei, ceea ce înseamnă că în ultimul an acest virus a fost fatal în 13 cazuri....1996

6 dec 18:48SănătateAmenzi de până la 2.500 de lei pentru părinţii care nu îşi vaccinează copiii!

Părinţii care nu se informează despre vaccinare şi nu îşi asumă în scris refuzul imunizării copiilor pot primi...4089

15 noi 00:18SănătateMedicamentele de care beneficiază asigurații în programele de sănătate, tema unei dezbateri organizate de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății va organiza, vineri, o dezbatere publică privind protocoalele terapeutice pentru medicamentele...3346

11 noi 02:10SănătateCea mai mare incidenţă a tumorilor canceroase în Cernavodă şi vecinătăţi

Incidenţa tumorilor canceroase solide diagnosticate în Cernavodă şi zonele învecinate a ajuns la cel mai ridicat...10548

11 noi 23:53SănătateChipsurile, otravă curată! Sunt realizate din prafuri și chimicale!

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat 27 tipuri de chipsuri, care prin forma şi concepţia grafică a...5800