REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Sorin Frunzăverde, trimis în judecată de DNA

Sorin Frunzăverde, trimis în judecată de DNA

Replica API 4 iulie 2015 | 23:05 151

Președintele CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru folosirea influenței.

El este acuzat de folosire, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenței ori a autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În dosar a fost deferit justiției și Ionesie Ghiorghioni, care este vicepreședinte al Consiliului Județean Caras Severin, sub control judiciar în altă cauză, pentru aceeași faptă plus influențarea declarațiilor (trei infracțiuni), fals intelectual și uz de fals.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde și-a folosit influența pe care o avea în calitatea sa de președinte al CJ Caraș Severin și de vicepreședinte al unui partid, asupra lui Ghiorghioni, membru în aceeași formațiuni. Procurorii susțin că demersurile erau în scopul obținerii, în al doilea tur de scrutin, a unui număr mai mare de voturi pentru candidatul formațiunii din care făceau parte și, implicit, să-și consolideze poziția în cadrul acestei formațiuni politice, dar și în plan administrativ, prin condiționarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

"Ulterior, în 12 și 13 noiembrie 2014, Ghiorghioni a luat legătura cu 9 primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea și influența sa de vicepreședinte al CJ Caraș Severin, să facă demersuri favorabile în direcția respectivă. De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens,Ghiorghioni le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de CJ către primării în anii 2015 și 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraș Severin)", susțin procurorii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367