REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.5° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.5° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Spitalul Judeţean, înrolat în US Army: Constanţa se specializează în traumatologie de război

Spitalul Judeţean, înrolat în US Army: Constanţa se specializează în traumatologie de război

Replica API 18 iulie 2012 | 00:00 91

EXCLUSIVITATE: Unitate în stil "Big Brother"

EXCLUSIVITATE: Unitate în stil "Big Brother"

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa se specializează în traumatologie de război! În acest scop, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa - în parteneriat cu Spitalul Judeţean şi cu "4th Medical Battallion, 4th MLG" din cadrul Armatei Statelor Unite ale Americii - organizează, în data de 24 iulie a.c., orele 09:00 - 17:00, Simpozionul "Traumatologie de Război". Lectorii vor veni tocmai din SUA şi vor prezenta cazurile cu care s-au confruntat în taberele de război.

"Regimul de armată americană" pune stăpânire, încet dar sigur, pe Constanţa, mai precis pe cea mai mare unitate spitalicească de la malul mării, clasificată de Ministerul Sănătăţii la cel mai înalt nivel de performanţă. Primul pas din ipostaza de mai sus, a fost reprezentat de inaugurarea heliportului din curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în septembrie 2011, realizat cu 50.000 de dolari de către 10 infanterişti marini din cadrul Detaşamentului de Ingineri Combatanţi Black Sea Rotational Force-11 aparţinând Corpului Puşcaşilor Marini ai SUA, după care au fost luate în discuţie numeroase proiecte desprinse din acelaşi regim. În aprilie 2012, aceeaşi unitate spitalicească a semnat un protocol cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi cu Baza Militară NATO de la Mihail Kogalniceanu, conform căruia pacienţii unităţii sanitare vor fi transferaţi la alte unităţi sanitare din ţară, dacă situaţia o va impune, cu aeronavele militare, inclusiv noaptea. Seria evenimentelor a continuat pe linia de securitate, camere de supraveghere au fost montate în orice ungher al clădirii cât şi cu alte proiecte, aflate momentan la stadiu de discuţie. Dar iată că o nouă "provocare" de acest gen este pe punctul de a fi pusă în practică. În cazul de faţă vorbim de un Simpozion de traumatologie de război, organizat pe data de 24 iulie, în cadrul Unităţii de Primire Urgenţe Constanţa. La acest eveniment au fost invitaţi să participe medici şi asistenţi medicali din Unităţile de Primire Urgenţe, Serviciile de Ambulanţă şi Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi. Până în prezent au confirmat participarea la Simpozion 97 de participanţi. Colegiul Medicilor şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România vor acorda credite participanţilor. În cadrul Simpozionului, lectori şi medici, din SUA, vor prezenta specialiştilor români cazuri de traumatologie cu care s-au confruntat în taberele din război din Irak şi Afganistan. Aceştia vor discuta cu medicii români despre triajul militar; leziuni traumatice prin explozie; lecţii medicale de pe câmpul de luptă din Afganistan; neuropsihologia de război; balistica leziunilor penetrante; traumatisme abdominale şi toracice; managementul arsurilor; managementul pacientului şi managementul evacuării aeriene.

Liliana CHIRU, Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367