REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Tânără DROGATĂ, luată pe brațe de bodyguarzi! A făcut CIRC! VIDEO

Tânără DROGATĂ, luată pe brațe de bodyguarzi! A făcut CIRC! VIDEO

Replica API 1 mai 2017 | 00:46 1470

La Sunwaves!

La Sunwaves!

Pe lângă atmosfera incendiară care a luat cu asalt litoralul, pe lângă tinerii veseli și distracția care a fost, și este, în toi, și-au făcut apariția și cei care au dus totul la extrem. Petrecăreții au consumat băuturi alcoolice în exces, fiind necesară intervenția cadrelor medicale, dar au existat și cazuri cu persoane drogate, care au făcut circ.

Cluburile din stațiunea Mamaia au dat startul distracției încă de vineri seară, iar cu ocazia minivacanței de 1 mai au fost organizate petreceri private, dar și festivaluri cu muzică electronică, precum Sunwaves. Și, dacă în Vama Veche, spre exemplu, tinerii care au abuzat de alcool și alte substanțe au adormit pe plajă sau prin orice alt loc, în Mamaia nu a lipsit circul. Astfel, duminică, 30 aprilie, o tânără, care, potrivit martorilor, se afla sub influența stupefiantelor, a făcut un circ de zile mari la Sunwaves. Aceasta s-a urcat pe pupitrul unde se aflau dj-ul și a început să danseze. Ulterior a început să tragă de ei, motiv pentru care muzica s-a oprit și a fost nevoie să intervină bodyguarzii, care au dat-o afară, pe brațe! Pe imagini se poate observa cum fata ripostează, dă din picioare și țipă. Filmul a fost postat pe Facebook și a atras comentarii din partea mai multor persoane, între care și străini, care au criticat consumul de droguri: "Biata, cu siguranță era drogată! Ceea ce nu înțelege este că nu are nevoie de gunoiul ăla pentru a se distra, pentru a te simți bine. Eu nu aș vrea să trăiesc cu nebunia asta, care se termină în dizgrație... Deschideți bine ochii!", a scris Katia Francesca Aragon. Alți tineri au precizat doar că drogurile au ajuns în mâna cui nu trebuie. "Avea tot timpul un zâmbet pe față. Clar nu-i păsa de ce era în jurul ei", a scris și Gabe Gandress. Discuțiile au continuat cu afirmații precum că era prăjită și că e "mișto" la Sunwaves. Precizăm și faptul că un bărbat drogat s-a dat în stambă în trafic, fiind urmărit apoi cu focuri de armă de la Mangalia și până la Podul de la Agigea, acolo unde a fost prins de oamenii legii. Este vorba depre Ciprian Untaru, de 40 de ani, din București, stomatolog de profesie, care a fost încătușat. De asemenea, menționăm că, în 12 ore, cadrele medicale au intervenit la 15 cazuri, în Mamaia.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
asta-i viitorul creat de imbecilu de base, ca si fufele lui : inculti si drogati, lor nu le place linistea, confortul si curatenia, lor le place la Vama Veche, destrabalare, droguri, sa doarma in mizerie si jeg : Astia-s parazitii de maine !
4
6
Eba, fufa basista nu vor astia sa spuna adevarul ......
5
4
e sora lui georgiana..
2
1
MAZARE , futu-l in gura de borfas a promovat drogatii cu cluburile pulii...
17
2
Era Sabrina Nedelcu.
11
3
Asta e lumea buna. Toti analfabetii cu tupeu. Au doar bani, in rest niste ratati.
22
1
aia dupa ce mananca puiu si bea kilu de ulei de la mazare o da numai in gangbanguri...pune si laiv pe fesbuc.
12
2
Sa vedeti si cluburile pensionarilor ce curvaraseala e acolo printre bosorogi, nu e de mirare si droguri. Asta e mostenirea mazare.
23
11
asa e in club, nu va mai minunati atat. Nu a omorat pe nimeni nu a scos cutitele, s-a facut un pic de basme au scos o afar si gata ce atata tarantela.
11
16
Mostenirea lasata de Mazare,curvasaraie si drogangeala.
28
9
niste piseciosi drogati...parintii lor zero educatie...dejectiile societatii
28
4
Parca clubul respectiv e pentru alt fel de oameni. Tot pentru descreierati
25
2
In Mamaia sunt curve si betivi
31
4
Sa plece draq toti drogatii astia acasa
34
5

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218