REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Telenovelă la Poarta Albă: un bărbat încearcă să se sinucidă ori de câte ori se ceartă cu nevasta

Telenovelă la Poarta Albă: un bărbat încearcă să se sinucidă ori de câte ori se ceartă cu nevasta

Replica API 23 iulie 2014 | 00:00 137

Se automutilează de fiecare dată când bea şi este ameninţat cu despărţirea

Se automutilează de fiecare dată când bea şi este ameninţat cu despărţirea

Telenovelă comico-tragică la Poarta Albă. Un bărbat de 26 de ani, Cătălin Anghel, ori de câte ori se ceartă cu soţia ajunge la spital. Până acum s-a întâmplat de vreo 4 - 5 ori susţin oamenii legii, el încercând să se sinucidă de fiecare dată. Numai luna aceasta a încercat să-şi pună capăt zilelor luând pastile, ajungând de urgenţă la spital. Nici bine nu a ajuns acasă că iar a izbucnit un scandal, alergând, din nou, la dulapul cu medicamente. Şi tot aşa, susţin oamenii din Poarta Albă. Spre exemplu, în trecut chiar a încercat să se spânzure. Însă, pe 21 iulie, a apelat la o metodă nouă, şi anume cuţitul, cu care s-a înţepat în abdomen. Potrivit oamenilor legii, acesta se ceartă frecvent cu nevasta, Viorica Anghel, întrucât el consumă băuturi alcoolice peste măsură şi devine violent. Femeia, sătulă probabil de aceste scene, vrea să-l părăsească, dar atunci intervine tentativa de suicid. Aşa s-a întâmplat şi în seara de luni, 21 iulie. Cătălin a consumat băuturi alcoolice până nu a mai ştiut de el, imediat aprinzându-se spiritele. Soţia lui i-a spus că-l părăseşte, că pleacă de acasă, atunci fiind momentul când bărbatul şi-a înfipt cuţitul în abdomen. "La data de 21 iulie a.c., ora 18.47, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Poarta Albă au fost sesizaţi de către o localnică, cu privire la faptul că, în jurul orei 18.40, pe fondul consumului de alcool şi a unor neînţelegeri în familie, soţul său, în vârstă de 26 ani, a încercat să se sinucidă, înţepându-se cu un cuţit în abdomen. Acesta a fost transportat la SCJU Constanţa pentru îngrijiri medicale", au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Cătălin Anghel are o familie numeroasă, cu vreo 4 copii şi munceşte cu ziua, pe unde apucă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218