REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Tichete sociale pentru vârstnicii din Cernavodă

Tichete sociale pentru vârstnicii din Cernavodă

Replica API 3 martie 2015 | 00:05 223

Primăvara i-a întâmpinat cu surprize pe vârstnicii cu venituri mici din Cernavodă. Peste o mie de persoane vor primi tichete sociale în valoare de 50 de lei, oferite din partea Primăriei Cernavodă şi a Consiliului Local. Conform HCL 13/2014, categoriile sociale care pot beneficia de aceste ajutoare sunt: persoanele pensionate la limită de vârstă cu venituri de cel mult 700 de lei pe lună, persoanele cu vârste de minim 60 de ani care deţin pensii de urmaş, persoanele cu vârste de minim 60 de ani pensionate anticipat, persoanele cu vârste de minim 60 de ani asistate social şi persoanele vârstnice peste 60 de ani care nu realizează venituri. În acest an, numărul de beneficiari ai acestor ajutoare este de 1.080, dintre care 1.025 sunt pensionari, iar 55 sunt persoane asistate social şi vârstnici fără venituri. Acţiunea face parte din cadrul proiectului social “Respect şi sprijin pentru seniorii oraşului nostru”. Odată cu sosirea primăverii, acordarea tichetelor se va desfăşura azi, 3 martie, orele 09:00-15:00, într-un cadru festiv, la sediul Casei de Cultură Cernavodă. Tichetele sociale înlocuiesc pachetele alimentare. Acestea reprezintă un sprijin material de care beneficiarii se pot bucura de şase ori pe an, cu ocazia sărbătorilor: Paşti, Sfinţii Petru şi Pavel, Sfânta Maria, Ziua Internaţională a pesoanelor vârstnice şi Crăciun.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614