REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Tineri condamnaţi la închisoare cu executare, după ce au bătut un poliţist

Tineri condamnaţi la închisoare cu executare, după ce au bătut un poliţist

Replica API 6 iulie 2011 | 00:00 173

Decizie care poate fi atacată cu recurs

Decizie care poate fi atacată cu recurs

Magistraţii Judecătoriei Mangalia s-au pronunţat în dosarul mai multor tineri care au agresat un poliţist, în urmă cu 3 ani. În speţă, în noaptea de 24/25 octombrie 2009, agentul Daniel Georgescu, din cadrul Poliţiei Tuzla, a fost sesizat, prin 112, să intervină pentru aplanarea unui scandal, la un bar din localitate. Deplasat la faţa locului, poliţistul, împreună cu un coleg de la Poliţia Locală şi doi agenţi de pază, au constatat că două grupuri se răfuiau în plină stradă, lovindu-se reciproc. Poliţistul Georgescu le-a cerut verbal să înceteze orice acţiune violentă şi, întrucât cei implicaţi în scandal, care erau şi în stare de ebrietate, nu dădeau semne să se oprească, a fost nevoit să intervină fizic.

În acel moment, unul dintre agresori, respectiv Cristian Marius Clapă, a încercat să lovească, din nou, un tânăr, de faţă cu oamenii legii, motiv pentru care s-a recurs la încătuşarea acestuia. În acel moment, ceilalţi trei agresori, implicaţi în scandal, care făceau parte din aceiaşi tabără, l-au lovit de mai multe ori pe poliţist în zona capului, implicit în zona feţei. După incident, poliţistul agresat s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală, obţinând un certificat medico-legal, în baza căruia s-a constituit parte civilă în proces. După loviturile primite, a avut nevoie de 3 zile de îngrijiri medicale. Astfel, a fost deschis dosarul penal 4031/254/2010, iar Marius Cristian Clapă, Andrei Clapă, Sorin Mirea şi Mihai Iordache, au fost trimişi în judecată sub aspectul comiterii infracţiunilor de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi loviri şi alte violenţe. Judecătorii primei instanţe i-au găsit vinovaţi, astfel că i-au condamnat după cum urmează: Marius Cristian Clapă a primit 3 ani de detenţie cu executare, Andrei Clapă a încasat 3 ani cu executare, la care au mai fost adăugaţi încă 2 ani, reprezentând mai multe pedepse primite anterior şi care au fost suspendate, iar Sorin Mirea a primit 2 ani de închisoare, cu suspendare, având termen de încercare de 4 ani. În solidar, persoanele condamnate au de plătit 20.000 de lei, cu titlu de daune morale, către poliţistul Daniel Georgescu, respectiv 10.000 lei către o altă parte civilă, plus cheltuieli judiciare. Hotărârea nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de 10 zile. Referitor la Andrei Clapă, de menţionat că acesta are mai multe antecedente penale, atât pe raza judeţului Constanţa, cât şi în judeţul Tulcea, având şi o sentinţă emisă de Judecătoria Babadag, asupra căreia a fost revocată suspendarea, ca urmare a noului dosar de la Mangalia.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614