REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Turişti sosiţi la tratament balnear, în Saturn, acuză hotelul care îi cazează că îi ţine flămânzi!

Turişti sosiţi la tratament balnear, în Saturn, acuză hotelul care îi cazează că îi ţine flămânzi!

Replica API 29 mai 2015 | 20:03 2612

An de an, mii de turiști ajung pe litoralul românesc, în special în stațiunile din sudul litoralului, pentru tratament balnear. Cei mai mulți dintre aceștia sunt pensionari și ajung în stațiunile balneare prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Instituția oferă, în baza unui dosar, un singur bilet de tratament balnear în cursul unui an calendaristic. Astfel, cei care ajung aici prin acest program au trei mese gratuite pe zi, oferite de unitățile de cazare care au încheiat contract de prestări servicii cu Casa Județeană de Pensii. Însă, suma alocată pentru masa pacienților este mică, spun pacienții, și reclamă la unitățile de cazare cantitatea și calitatea mâncării. Așa s-a întâmplat și joi când, un grup de pensionari, ce s-a cazat la hotel Balada din Saturn, a sunat la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, nemulțumit de cantitatea și calitatea mâncării. Organele de control nu au constat deficiete majore, doar câteva aspecte legate de veselă. „Au fost cazate în hotel Balada 120 persoane, venite la tratament balneologic, prin Casa Națională de Pensii și Asigurări de Sănătate. Conform contractului pe care îl are unitatea cu Casa, este alocată suma de 37 lei pentru fiecare om, trei mese pe zi. Joi, a fost o sesizare telefonică cum că mâncare n-are gust, că este puțină cantitativ, slabă calitativ și că s-au servit la cină ficăței la tavă cu costiță, iar ficățeii nu au fost gătiți suficient, aveau urme de sânge. S-a deplasat joi o echipă CJPC și a constatat: materia primă în termen de valabilitate, s-au analizat probele de ficăței, ce a reclamat omul, am desfăcut pungile, congelate, nu aveau sânge. Fiind la tavă, este relativă treaba să spui este pătruns sau nu. Pe noi ne-a bucurat că n-am găsit probleme la materia primă. Au fost mici deficiențe la veselă: o veselă ciobită, o furculiță mai strâmbă, fără un dinte. Marți se va întocmi raportul de contravenție“, a declarat, pentru Replica, Lucian Lungoci, inspectorul șef al CJPC Constanța. Acesta a ținut să specifice că va sesiza CJAS cu privire la aspectele semnalate care, spune Lungoci, sunt cauzate tocmai de suma pe care instituția o alocă pentru acest program. „Se plâng că porțile sunt mici, că este nesatisfăcătoare cantitatea de mâncare, că nu are gust, că e făcută din sărăcie, că ciorba țărănească din legume n-avea cărniță. Discutând cu colegii din Comandament, în toate seriile au apărut discuții în programul acesta cu pensionarii la pensionari. Este o problemă, vorbim de adaos comercial la suma alocată, este treaba altcuiva aici. Aștept să ne vină și o sesizare scrisă, să luăm mai multe date și vrem să trimitem un dosar și la Casă să discutăm, să le spunem că și-n anii trecuți au fost probleme de genul acesta“, a conchis Lungoci.

M.S.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si la hotel paradiso din mangalia, se aloca 30 de lei pe zi din bilet, pentru mincare, iar portiile doar minjesc farfuriile, ca sa aiba ce spala mai mult, decit sa hraneasca oamenii
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218