REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Un hoţ NU poate REZISTA fără whisky! După ce a prădat magazinele din Tulcea, A VENIT LA CONSTANŢA

Un hoţ NU poate REZISTA fără whisky! După ce a prădat magazinele din Tulcea, A VENIT LA CONSTANŢA

Replica API 11 februarie 2017 | 00:00 369

Regep Rua Budi este o mai veche "cunoștință" a oamenilor legii, el fiind cercetat și judecat în mai multe dosare de furturi și tâlhării. De loc din Tulcea, individul pur și simplu a terorizat locuitorii de acolo, furând din magazine pe bandă rulantă. La un moment dat chiar a lovit o angajată întrucât aceasta l-a surprins în timp ce sustrăgea bunuri. Acum a comis-o și la Constanța. A spart un magazin și o unitate de cazare.

Urmare a cercetărilor efectuate în cazul comiterii unei infracțiuni de furt, polițiștii din cadrul Secției 2 l-au identificat pe Regep Rua Budi, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Tulcea, bănuit de comiterea faptei. Astfel, la data de 6.02.2017, bărbatul în cauză ar fi pătruns într-o locație din Satul de Vacanță, de unde ar fi sustras un televizor. Prejudiciul estimat la aproximativ 2.000 de lei a fost recuperat și predat persoanei vătămate. Polițiștii l-au reținut pe bărbatul în cauză pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanță, după care a fost prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. " La data de 10.02.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul retinut: B.R. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt prev. de art. 228 alin. 1 din C.pen. (trei infractiuni), constând în aceea că, în zilele de 14.01.2017, 18.01.2017, 05.02.2017, a sustras cate două sticle cu whiskey marca Jack Daniels din magazinul unei societati comerciale din municipiul Constanţa și furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1-229 alin.1 lit b din C.pen., constând în aceea că la data de 06.02.2017, ora 05:58, a sustras dintr-o unitate de cazare, din Satul de Vacanţă Constanţa, un televizor LCD marca Sharp; toate cu aplic. art. 38 alin.1 şi art. 41 din C. pen", potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. Menționăm că individul este recidivist. Spre exemplu, el a sustras sticle de whisky și pachete cu cafea din mai multe supermarketuri din Tulcea și a și lovit o angajată. " În fapt , s-a reţinut că în perioada 27.12.2011-08.02.2012 , în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a sustras sticle de whiscky şi pachete de cafea din mai multe supermarket-uri din Tulcea, iar la data de 08.02.2012 după ce a fost surprins furând trei pachete de cafea dintr-un supermaket , de o angajată, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra acesteia, asuigurându-şi astfel scăparea . Inculpatul are antecedente penale , acesta fiind condamnat anterior pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat. Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat", spuneau procurorii din Tulcea, în anul 2012.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108