REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Verificări în cluburile din Mamaia! Ce concluzii au tras specialiştii de la ISU

Verificări în cluburile din Mamaia! Ce concluzii au tras specialiştii de la ISU

Replica API 26 mai 2017 | 00:00 260

Patronii de cluburi din Mamaia au intrat „în rândul lumii”. Spunem asta pentru că după nenumărate incendii care au avut loc în cluburi, se pare că afaceriștii au înțeles cât de importantă este securitatea. Referitor la situaţia cluburilor care au şi care nu au autorizaţii de securitate la incendiu inspectorii ISU fac următoarele precizări: în evidenţele ISU figurează 15 locaţii cu destinaţia "club" şi o discotecă.

Dintre acestea, unul nu mai are activitate cu public, 2 (două) deţin autorizaţie de securitate la incendiu, pentru 4 (patru) nu este necesară autorizarea iar 9 (nouă) au avizată soluţia tehnică (au aviz de securitate la incendiu). Pentru cele patru locaţii din zona Mamaia Nord - 1 are autorizaţie de securitate la incendiu, 1 este în curs de avizare, 1 are aviz de securitate la incendiu şi pentru 1 nu este cazul.

Iată până când se poate obține avizul de securitate la incendiu

Chiar dacă cluburile sunt în regulă, în stațiunea mai sunt zeci de agenți economici și cu siguranță nu toți sunt în regulă. De aceea, plenul Camerei Deputaților a adoptat marți OG 17/2016 cu amendamente, prin care termenul de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu se prelungește până la 30 septembrie.

„Prin prorogarea acestui termen se urmăreşte stabilirea unui termen care să facă posibilă conformarea de către toţi beneficiarii în ceea ce priveşte obligaţia de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, reducerea riscului înregistrării unui volum mare de solicitări înainte de expirarea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare, reducerea riscului de nerespectare a termenelor de emitere a avizelor/autorizaţiilor de securitate la incendiu de către beneficiarii care nu s-ar încadra în termenul actual, reducerea costurilor pentru întocmirea documentaţiilor, realizarea unor documentaţii şi lucrări de construcţii de calitate, negrevate de presiunea timpului, reducerea numărului de solicitări de autorizare respinse pentru neconformităţi”, se arată în ordonanţă.

Actul normativ mai prevede că beneficiarii care au depus până la data de 30 septembrie 2017 documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu sau au proiecte în avizare pentru finanţare sunt exceptaţi de la aplicarea amenzilor, dacă termenul de conformare nu depăşeşte 31 decembrie 2017.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920