REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.5° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
17.5° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Vine GERUL! În grija cui rămân copiii străzii?

Vine GERUL! În grija cui rămân copiii străzii?

Replica API 26 octombrie 2016 | 10:53 187

Adăpost

Adăpost

Vine iarna şi mulţi din oamenii care nu au un adăpost sunt îngroziţi de situaţiile prin care vor fi nevoiţi să treacă. Fie că este ger, ploaie sau ninsoare, aceştia înfruntă cum pot ei mai bine fenomenele naturii. Nu de puţine ori ni s-a întâmplat să mergem prin oraş, în plină iarnă, şi să vedem cum cei care nu au un acoperiş deasupra capului zac pe străzi sau bântuie prin intersecţiile semaforizate din Constanţa, cerşind. Pe alţii îi întâlnim în zone „underground”, în pasajul din centrul oraşului sau prin parcările hipermarketurilor.

Autorităţile vin în ajutorul celor care nu au un adăpost, în special în ajutorul copiilor orfani sau fugiţi de acasă, copii care au ales să trăiască departe de familiile lor sau viaţa i-a împins să ia astfel de decizii. Aşadar, Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Constanţa pune la dispoziţie tuturor copiilor care nu au unde să înnopteze, copii chinuiţi, neînsoţiţi de vreun adult, un adăpost de zi şi de noapte special pentru ei. Astfel, în subordinea DGASPC funcţionează Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii, situat pe strada Decebal nr. 13 B. „Serviciile pe care le oferă centrul sunt cele stipulate in legislaţie respectiv Ordinul 132/2005 care pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile destinate protecţiei copiilor străzii respectiv Anexa 5. Acesta este un serviciu de tip rezidenţial a cărui misiune este de a asigura găzduire şi îngrijire de bază pe termen scurt, precum şi alte activităţi şi/sau acces la serviciile necesare în scopul reintegrării în familie sau luării unei măsuri de protecţie corespunzătoare”, a declarat, pentru „Replica”, Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC. Admiterea în cadrul Adăpostului de Zi şi de Noapte pentru Copiii Străzii se face indiferent de sex, vârstă, religie, apartenenţă etnică, prin mai multe modalităţi: copiii se pot adresa liberi adăpostului în vederea admiterii; copiii sunt aduşi de poliţie, jandarmerie sau de alte persoane; copiii sunt transferaţi din alte centre similare din ţară; copiii sunt transferaţi din instituţii medicale. „Colaborarea noastră este cu comunitatea locală, respectiv S.P.A.S. şi Poliţia Locală, M.A.I. şi cu şcolile. Copii se pot adresa voluntar”, a adăugat Roxana Onea. În acest moment, în adăpost se află 7 copii. Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Constanţa, anul trecut au fost 297 dispoziţii de admitere şi 303 de încetare. Asta nu înseamna ca sunt 297 de copii, unii dintr ei venind, la Adăpost, de mai multe ori pe parcursul anului. Anul acesta, până la data de 24 octombrie a.c., 268 de copii ai străzii au beneficiat de un loc în Adăpostul de zi şi noapte din cadrul DGASPC. De reţinut este faptul că adăpostul nu oferă servicii pentru cuplul mamă - copil, întrucât DGASPC are altfel de servicii care răspund acestor nevoi. Suntem conştienţi de faptul că aceşti copii au nevoie de susţinere, de educaţie, iar pentru a-şi putea depăşi condiţia trebuie să fie îndrumaţi către învăţare. „Adăpostul oferă servicii pe termen scurt, iar în funcţie de nevoile identificate. Integrarea sau reintegrarea şcolară este un prim pas spre reintegrarea socială. Astfel, copiii sunt înscrişi la şcolile de masă, iar atunci când vârsta nu permite înscrierea copilului în clasa corespunzătoare vârstei, sunt înscrişi la programul A doua şansă”, a menţionat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanţa.

Paula SOLOMON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102