REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Votul final pe legea INTERZICERII FUMATULUI în spaţiile publice, AMÂNAT. Proiectul, scos de pe ordinea de zi

Votul final pe legea INTERZICERII FUMATULUI în spaţiile publice, AMÂNAT. Proiectul, scos de pe ordinea de zi

Replica API 26 noiembrie 2015 | 23:26 315

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost scos miercuri de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. Miercuri, deputaţii ar fi trebuit să dea votul final, după ce actul normativ a fost avizat pozitiv şi în comisiile de specialitate, potrivit România TV.

Amânarea dezbaterii proiectului legii antifumat de către deputați a fost cauzată de presiuni din partea producătorilor de tutun, a declarat miercuri Robin Simion, de la pagina "Nefumători în București" parte a coaliției "România respiră", după scoaterea de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.

"Deocamdată nu avem explicații, surpriza mare este că nici parlamentarii nu știau că a fost scoasă de pe ordinea de zi (n.r. Legea antifumat). Este culmea, este scos de pe ordinea de zi fără ca inițiatorii să știe. Mai mult ca sigur sunt presiuni din partea producătorilor de tutun care au făcut ca proiectul să fie întors la Comisia de sănătate. Nu se știe până când, s-ar putea să fie probleme pentru că o să vină sărbătorile și ne așteptăm la surprize neplăcute, să fie amânată și mai mult" a precizat Simion.

În privinţa legii, acesta a adăugat că au fost primite semnale pozitive inclusiv de la fumători.

"Și ei își doresc (n.r. Legea antifumat), pentru că nu mai suportă să ajungă acasă cu toate hainele mirosind, pentru că au rude care au probleme de sănătate și că s-au săturat; 50.000 de români mor anual din cauza fumatului — este o cifră oficială", a declarat Robin.

Legea care ar urma să interzică fumatul în spaţiile publice urma să fie supusă miercuri votului deputaţilor, proiectul legislativ ajungând pe masa Camerei Deputaţilor în luna martie.

romaniatv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614