REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Week-end de foc: medicii de la Ambulanţă au muncit la foc automat!

Week-end de foc: medicii de la Ambulanţă au muncit la foc automat!

Replica API 29 iulie 2014 | 00:00 164

500 de solicitări în 24 de ore

500 de solicitări în 24 de ore

Litoralul a fost inundat de turişti. Vremea călduroasă i-a atras ca un magnet pe petrecăreţi, încă de vineri, înregistrându-se un record de 120.000 de turişti, potrivit datelor Poliţiei Române. Toate staţiunile au fost pline de turişti în căutarea distracţiei, iar găsirea unui loc de cazare liber s-a dovedit o încercare dificilă. Duminică, pe plajă nu mai puteai arunca un ac. Toate şezlongurile erau ocupate. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa a muncit eroic. Telefoanele din dispecerat au sunat în continuu. Cele mai multe solicitări au fost din Vama Veche, Costineşti, Eforie Nord, urmare a consumului de alcool, expunere la soare la ore interzise, dar şi din cauza hidratării precare.

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Constanţa a suplimentat activitatea angajaţilor pe fiecare tură. "Este primul weekend când ne apropiem de 500 de solicitări, în 24 de ore, în întreg judeţul. Astăzi (duminică -n.r.), în 12 ore, am avut 230 de solicitări în tot judeţul, din care 111 numai în municipiul Constanţa. A predominat patologia medicală: greţuri, vărsături, insolaţii, convulsii febrile la copii. În municipiul Constanţa am preluat persoane cu probleme cardiace, începuseră să se decompenseze din cauza temperaturilor ridicate. Avem echipaje detaşate în staţiunile Costineşti, Neptun, pentru a putea da curs tuturor solicitărilor, cu întârzierile de rigoare, dacă se produc ambuteiaje. În Staţia Centrală avem pe fiecare tură opt echipaje cu asistenţi medicali, două echipaje cu medic, iar în sprijinul lor intervin şi echipajele SMURD. În Constanţa este un echipaj cu medic şi două echipaje de paramedici", a declarat, pentru "Replica", dr. Ionuţ Cealera, directorul medical al SAJ Constanţa. Medicul interzice expunerea la soare între orele 11.00 şi 17.00., consumul de băuturi alcoolice şi a cafelelor şi roagă populaţia să se hidrateze în mod corespunzător în această perioadă caniculară. "Atenţie mare pentru copii şi vârstnici. Ei sunt primii care se deshidratează din cauza căldurii. În afară de lichide, le recomandăm să consume fructe în cantităţi mai mari, fructele asigurând o hidratare lentă şi de calitate organismului, să folosească pălării, dar şi umbrele pentru a se feri de razele soarelui, îmbrăcăminte lejeră, deschisă la culoare", a conchis dr. Ionuţ Cealera.

În staţiunea Mamaia gradul de ocupare a fost de aproape 100 la sută

Corina Martin a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în staţiunea Mamaia gradul de ocupare a fost de aproape 100 la sută, pe întreg litoralul s-au aflat la sfârşitul săptămânii trecute aproximativ 95.000 de turişti, cazaţi în structuri hoteliere. "Tocmai am încheiat cel mai aglomerat weekend de pe litoralul românesc în acest sezon, un weekend plin care s-a lăsat mai mult aşteptat. Vremea nu a fost prielnică pentru vacanţele pe litoral şi pentru cei care pornesc de obicei joi, vineri în decizia de a pleca sau nu undeva în weekend contează ştirile meteo. Gradul de ocupare a fost weekend-ul trecut de aproape 100 la sută în Mamaia şi undeva în jur de 80-85 la sută în sudul litoralului. Din ce am discutat cu hotelierii, cu proprietarii de cluburi în privinţa numărului de turiştii, cu toţii ne-au spus că acesta a fost primul week-end plin. Doar vremea a făcut ca până acum să avem un grad de ocupare mai scăzut faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut", a afirmat Corina Martin.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108