REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

1 Decembrie la Alba Iulia: Klaus Iohannis, primit cu aplauze de participanţii la manifestări

1 Decembrie la Alba Iulia: Klaus Iohannis, primit cu aplauze de participanţii la manifestări

Replica API 2 decembrie 2014 | 23:49 199

Preşedintele ales Klaus Iohannis a participat, de 1 Decembrie, la Alba Iulia, fiind întâmpinat de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare, care l-au servit cu pâine, sare şi pălincă tradiţională, iar cei prezenţi la manifestările de Ziua Naţională l-au aplaudat. Iohannis a declarat că în calitate de preşedinte al României îşi propune redescoperirea, împreună, a ideii de unitate naţională.

Iohannis a spus că 1 Decembrie este o zi specială pentru naţiunea română, fiind nu doar Ziua Naţională, ”nu doar celebrarea unui moment istoric”, ci ”ziua simbolică” în care se cuvine să se reflecteze, an de an, asupra idealului de unitate naţională.

”În 1918, Marea Unire a avut o expresie teritorială şi instituţională. A însemnat desăvârşirea statului naţional, ca act de voinţă al naţiunii române. La 96 de ani după acel moment, putem vorbi din nou despre unitate naţională, dar cu alte semnificaţii. Suntem astăzi o naţiune de cetăţeni, care a arătat în faţa întregii lumi că preţuieşte valorile democraţiei, că are curaj şi că îşi doreşte o schimbare”, a afirmat Iohannis.

El a mai spus că în calitate de preşedinte al României îşi propune redescoperirea, împreună, a ideii de unitate naţională, menţionând că acest lucru înseamnă asumarea unor obiective naţionale, acţiunea comună în atingerea lor şi refacerea încrederii.

”Ca Preşedinte al României, îmi propun să redescoperim împreună ideea de unitate naţională. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă asumarea unor obiective naţionale, înseamnă acţiunea comună în atingerea lor şi înseamnă refacerea încrederii. Ziua de azi este cel mai bun prilej pentru a vedea care sunt marile noastre restanţe”, a declarat Iohannis.

Articol complet:

http://www.mediafax.ro/social/1-decembrie-la-alba-iulia-klaus-iohannis-primit-cu-aplauze-de-participantii-la-manifestari-mesajul-presedintelui-ales-de-ziua-nationala-foto-13679678

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369