REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

10 alimente care nu te îngrașă

10 alimente care nu te îngrașă

Replica API 4 martie 2021 | 00:00 1164

Un motiv pentru care anumite alimente par să ne îngrașe ține de nivelul de sațietate pe care îl oferă. Astfel, dacă un aliment nu este suficient de sățios, avem nevoie de o cantitate mai mare pentru a ne satisface apetitul, scrie doc.ro

Acest nivel de sațietate este raportat și la conținutul caloric al alimentelor. Așadar, raportul calorii/sațietate, care este măsurat pe o scară numită indicele de sațietate, este cel după care trebuie să te uiți atunci când îți faci lista de cumpărături pentru mâncare.

De asemenea, indicele de sațietate măsoară capacitatea unui aliment de a reduce senzația de foame și de a scădea aportul de calorii de care ai nevoie pe parcursul zilei. În acest sens, unele alimente fac o treabă mai bună în a satisface foamea și în a preveni mâncatul în exces.

Alimentele care se încadrează în topul indicelui de sațietate se împart în următoarele categorii:

- Alimentele voluminoase, care au conținut ridicat de apă sau de aer, unde volumul este crescut, fără un surplus de calorii

- Alimentele bogate în proteine – potrivit cercetărilor, proteinele sunt mai sățioase decât carbohidrații și grăsimile, iar dietele cu un conținut proteic mai ridicat ajută la menținerea unei siluete armonioase

- Alimentele bogate în fibre – fibrele oferă sațietate pe termen lung deoarece încetinesc parcursul mâncării prin tractul digestiv

- Alimentele cu densitate energetică scăzută, ceea ce înseamnă că au un număr scăzut de calorii pentru greutatea lor

Astfel, dacă îți organizezi dieta în așa fel încât să cuprinzi alimente din aceste categorii, poți mânca mai mult, pentru mai puține calorii și pentru o senzație de sațietate mai îndelungată.

În acest sens, iată zece exemple de alimente care nu te vor îngrășa.

1. Cartofii fierți

Din cauza conținutului ridicat de carbohidrați, multă lume evită cartofii, atunci când se află la dietă. Cu toate acestea, cartofii sunt bogați în vitamine, fibre și alți nutrienți. În plus conțin un anumit tip de amidon care acționează ca o fibră solubilă, contribuind la starea de sațietate. În plus, cartofii fierți fac parte din categoria alimentelor voluminoase, deci îți vor satisface foamea pentru o durată mai lungă de timp, chiar și după o porție mică.

2. Ouăle

Ouăle sunt un alt aliment sănătos și nutritiv care oferă un grad mai ridicat de sațietate. Majoritatea nutrienților se regăsesc în gălbenuș, inclusiv aproape jumătate din cantitatea totală de proteine. În plus, există mai multe studii clinice care sugerează că persoanele care mănâncă ouă la micul dejun consumă mai puține calorii pe parcursul zilei față de cei care optează pentru un mic dejun bogat în carbohidrați.

3. Terciul de ovăz

Terciul de ovăz este extrem de sățios și se află pe locul trei în indicele de sațietate. Acest lucru se datorează conținutului ridicat de fibre solubile, mai precis de beta-glucan, care ajută la încetinirea digestiei și a absorbției de carbohidrați. În comparație cu cerealele convenționale din comerț, terciul de ovăz poate suprimă mai bine apetitul, crește sațietatea și reduce nevoie de calorii în plus pe parcursul zilei.

4. Ceaiul verde sau matcha

Matcha este un tip de ceai verde sub formă de pulbere. Bogat în antioxidanți, ceaiul verde este un aliat de nădejde în lupta împotriva kilogramelor în plus. Acesta accelerează atât procesul de digestie, cât și pe cel de ardere al grăsimilor din corp și promovează o siluetă armonioasă. În plus, îți va da energie, cee ace înseamnă că vei arde și mai multe calorii pe parcursul zilei.

5. Fasolea, lintea, năutul și mazărea

Fasolea, năutul, lintea și mazărea sunt surse foarte bune de fibre și de proteine. De asemenea, fac parte din categoria alimentelor cu densitate energetică scăzută, deci sunt sățioase, fără un aport mare de calorii. Potrivit specialiștilor în nutriție, acest tip de alimente sunt cu 31% mai sățioase față de pâine și paste făinoase.

6. Merele

Fructele sunt importante într-o dietă echilibrată, iar studiile sugerează că un consum potrivit de fructe este asociat cu un aport mai scăzut de calorii consumate, ceea ce contribuie la scăderea în greutate. Merele sunt sățioase deoarece conțin pectină, o fibră solubilă care încetinește, în mod natural, digestia și crește perioada de sațietate. În plus, merele au un conținut de peste 85% de apă, ceea ce oferă volum și sațietate, fără calorii în plus.

7. Fructele citrice

În mod asemănător cu merele, citricele conțin pectină, ceea ce ajută la încetinirea digestiei și la creșterea duratei de sațietate. De asemenea, sunt bogate în apă, deci mănânci mai mult pentru mai puține calorii. În combinație cu un regim alimentar mai restrictiv, citricele oferă savoare, sațietate și senzația de dulce pe care ți-o dorești, mai ales în a doua parte a zilei.

8. Peștele

Peștele este o sursă foarte bună de acizi grași Omega-3 și poate spori senzația de sațietate, mai ales la persoanele obeze și supraponderale. De asemenea, peștele conține proteine de calitate și este un aliment voluminos, deci îți va satisface pofta de mâncare pe o perioadă mai lungă de timp.

9. Carnea slabă

Carnea cu un conținut scăzut de grăsimi este bogată în proteine, foarte sățioasă și ușor de integrat în dietele alimentare, atât timp cât nu ești vegană sau vegetariană. De altfel, dietele proteice ajută mai mult și mai eficient la scăderea în greutate față de cele un conținut mai scăzut de proteine. Potrivit cercetărilor, persoanele care urmează o dietă mai bogată în proteine nu resim senzația de a mânca o cină copioasă la fel de mult ca persoanele ce consumă mai mulți carbohidrați.

Dintre toate, carnea de vită pare a fi cea mai bogată în conținutul de proteine, aflându-se pe locul doi pe indicele de sațietate, dar și alte tipuri de carne, precum cea de pui, curcan sau porc, pot aduce beneficii în acest sens, atât timp cât nu conțin multă grăsime.

10. Brânza de vaci

Brânza de vaci este săracă în calorii, dar foarte bogată în proteine. De asemenea, conține și alți nutrienți, cum ar fi vitamina B, calciu, fosfor și seleniu. Nu în ultimul rând, este foarte sățioasă și poate fi consumată la gustare sau ca o garnitură la un fel principal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920