11 instituții de învățământ din județul Constanța au obținut titlul de „Școală Europeană”
11 instituții de învățământ din județul Constanța au obținut titlul de „Școală Europeană”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterest11 instituții de învățământ din județul Constanța au obținut titlul „Școală Europeană”. Această distincție asigură instituțiilor recunoașterea muncii depuse în implementarea proiectelor europene și prestigiul în cadrul comunităților educaționale. Titlul reflectă, de asemenea, un management eficient și impactul activităților asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.
- Școala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu” Valu lui Traian
- Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
- Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia
- Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros” Constanța
- Liceul Energetic Constanța
- Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța
- Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța
- Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța
- Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă
- Grădinița cu Program Prelungit „Perluțele Mării” Constanța
- Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” Constanța
Decernarea titlului va avea loc la București, Palatul Parlamentului, în iunie 2023.
Toate cele 51 de instituții de învățământ din județul Constanța care au depus proiecte vor fi finanțate pentru dotarea cu cel puțin un laborator inteligent.
Este vorba despre apelul competitiv de proiecte pentru Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor, finanțat din PNRR.
50 de instituții de învățământ secundar superior, dar și Palatul Copiilor au depus cel puțin pentru un smart lab, astfel: 26 din municipiul Constanța, 25 din județ, din care 10 au două laboratoare. Suma este de aproximativ 17.560.655 lei (3.570.037 euro).
Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare
Patru UAT-uri - Valu lui Traian, Pantelimon, Târgușor, Aliman vor beneficia de amenajarea, igienizarea și dotarea a minimum 2 săli pentru activități cu copiii, achiziționarea de mobilier, echipamente și materiale necesare amenajării spațiilor serviciilor complementare nou înființate;
● achiziționarea materialelor didactice, a hranei, precum și a transportului pentru copii, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni;
● servicii de informare, consiliere și sprijin pentru părinții/reprezentanții legali/persoana în grija căreia se află copilul
Toate cele 65 de UAT-uri care au depus proiecte vor beneficia de finanțare în cadrul apelului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe”.
Astfel, unitățile de învățământ preuniversitar de stat acreditate, inclusiv liceele cu filieră vocațională, cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic și pedagogic, cluburile, cluburile sportive și palatele copiilor, prin intermediul prin intermediul UAT-urilor, vor fi dotate cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive, prin finanțare PNRR.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.