REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

20 de solarii şi 100 de vouchere pentru Penitenciarul şi Spitalul de la Poarta Albă

20 de solarii şi 100 de vouchere pentru Penitenciarul şi Spitalul de la Poarta Albă

Replica API 28 august 2012 | 00:00 116

Testări efectuate la Laboratorul ProDiagnostic din Constanţa

Testări efectuate la Laboratorul ProDiagnostic din Constanţa

Judeţul Constanţa se află pe lista celor 10 judeţe din ţară unde Ministerul Sănătăţii derulează Programul Naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin. De altfel, Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa, în colaborare cu "4th Medical Battalion Bravo Surgical Company" din cadrul Marinei Statelor Unite ale Americii, finanţează şi desfăşoară o campanie de prevenire a cancerului de col uterin, nu doar pentru angajatele de la societatea de panificaţie Dobrogea SA, ci şi pentru angajatele de la Penitenciarul Poarta Albă şi Spitalul Penitenciar Poarta Albă.

În cursul zilei de marţi, 28 august a.c., Direcţia de Sănătate Publică va repartiza 100 de vouchere pentru ca angajatele unităţii penitenciare să efectueze testul Babeş-Papanicolau în mod gratuit. Atfel, 77 de angajate de la Penitenciarul Poarta Albă şi 23 de angajate de la Spitalul Penitenciar Poarta Albă urmează să fie programate la testări. "Cele 100 de vouchere vor ajunge marţi la medicul şef Gabriela Stan, pentru a putea fi distribuite. Angajatele vor fi ulterior programate la laborator în vederea testării", a declarat, pentru "Replica", dr. Constantin Dina, directorul DSP Constanţa. De precizat faptul că testările vor fi efectuate în cadrul Laboratorului de analize ProDiagnostic, aflat pe strada Farului, nr. 30, ales de către Comandamentul European al Forţelor Armate ale SUA prin Programul de Asistenţă Umanitară gestionat de către Biroul SUA de Cooperare Militară din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, cei care finanţează campania de prevenire a cancerului de col uterin de la nivelul judeţului Constanţa cu 10.000 USD. "73 de vouchere sunt pentru Penitenciarul Poarta Albă şi 23 de vouchere pentru Spital Penitenciar Poarta Albă. Angajatele sunt foarte mulţumite că au posibilitatea să se testeze în mod gratuit, pentru că o astfel de testare ajunge la aproximativ 300 de lei. Angajatele unităţii urmează să fie planificate la testări", a declarat comisarul şef de penitenciare Gelu Dănuţ Dincă. Tot acesta a menţionat şi faptul că luni, 27 august a.c., a primit de la senatorul PSD Nicolae Moga şi 20 de solarii. "Am convingerea că solariile care au ajuns la Penitenciarul Poarta Albă vor fi întrebuinţate în mod eficient. Vor avea posibilitatea să producă legume pentru consumul celor care sunt privaţi de libertate, iar o parte din produsele legumicole vor ajunge pe pieţele constănţene, la un preţ rezonabil", a declarat senatorul Moga.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102