rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 3 martie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

200.000 de măști de protecție donate de Primăria orașului taiwanez Kaohsiung vor fi distribuite la Constanța

Primăria Municipiului Constanța a început deja distribuirea gratuită a celor 200.000 de măști de protecție primite ca donație din partea orașului taiwanez Kaohsiung. Donația a fost anunțată la finalul anului trecut, în urma unei ceremonii online de predare simbolică a măștilor de protecţie, la care au participat primarii municipiilor Constanţa şi Kaohsiung, Vergil Chiţac şi, respectiv, Chen Chi-Mai. Măștile vor fi distribuite către diferite categorii de beneficiari în perioada imediat următoare.

Astfel, Primăria va distribui măștile prin structurile din subordine abilitate, cu prioritate către persoanele din categorii defavorizate precum beneficiarii cantinelor de ajutor social și ai căminului pentru persoane vârstnice, dar și seniorii premiați de Primărie cu ocazia împlinirii vârstei de 80, 90 și 100 de ani și cei care celebrează 50 de ani de căsătorie. Totodată, măștile vor fi distribuite în piețele agro-alimentare și cetățenilor care accesează serviciile de stare civilă și evidența populației, cât și pe cele ale Serviciului Public de Impozite și Taxe. Personalul din învățământul preuniversitar de la nivelul municipiului Constanța va beneficia, de asemenea, de această sponsorizare.

„Dorim să mulțumim Municipalității Kaohsiung pentru donația generoasă și sprijinul acordat constănțenilor într-o perioadă atât de dificilă. Avem încredere că această acțiune reprezintă începutul unei relații de colaborare solide între cele două orașe-port, prin intensificarea schimburilor economice și comerciale, investițiilor directe, colaborărilor academice și culturale” a declarat domnul Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.

Donația celor 200.000 de măști a fost facilitată de Biroul de reprezentare economică şi culturală Taipei din Bratislava, reprezentat de domnul David Nan-Yang Lee şi Asociaţia ROTA pentru Promovarea Schimburilor Economice şi Culturale cu Taiwan, reprezentată de domnul Constantin Damov, președinte al Asociației ROTA.

Kaohsiung este cel mai mare oraș-port din Taiwan și totodată cel mai important oraș din zona de sud, cu industrie dezvoltată și o populație de aproximativ 2,7 milioane locuitori.

Despre Asociația pentru Promovarea Schimburilor Economice și Culturale cu Taiwan ”ROTA”

Fondată în anul 2014, Asociația pentru Promovarea Schimburilor Economice și Culturale cu Taiwan (ROTA) este o asociație non-profit al cărei scop îl reprezintă susținerea dezvoltării relațiilor economice și culturale între România și Taiwan, prin identificarea oportunităților de colaborare bilaterală și concretizarea acestora. De-a lungul celor șase ani de activitate, Asociația ROTA a dezvoltat proiecte sociale, materializate în acțiuni de sponsorizare și donații către instituții de învățământ sau de interes public local, ca de exemplu modernizarea unor laboratoare de informatică prin dotarea cu echipamente IT produse în Taiwan sau implementarea unor sisteme de iluminat stradal cu corpuri LED și monitorizare inteligentă.

V.S.

sâmbătă, 16 ianuarie 2021827
mai mult...Ultima oră
2 mar 00:00Ultima orăValeriu Gheorghiţă spune că vaccinurile au cel puţin un an nivel de protecţie

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat marţi că vaccinurile...173

2 mar 00:07Ultima orăRareș Bogdan, după clasarea Dosarului 10 August: 'Atacăm decizia la CEDO'188
2 mar 00:00Ultima orăProcurori: Femeia care a accidentat mortal două fete în Sectorul 2 avea alcoolemie peste 0,8 la mie402
2 mar 00:00Ultima orăCovid-19 la Constanța: 782 de teste RT-PCR realizate

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 32.396 persoane...380

2 mar 19:20Ultima orăIncendiu într-o locuință din localitatea Murighiol284
2 mar 00:00Ultima orăSoția agresorului de la Onești a fost arestată554
2 mar 00:00Ultima orăMicrobuz cu copii între 1 și 5 ani s-a răsturnat între Braşov şi Feldioara

Un accident în care au fost implicate un microbuz cu zece pasageri, între care şi cinci copii, şi un autoturism a...355

2 mar 00:00Ultima orăArad: 18 doze de vaccin Pfizer au fost aruncate la gunoi, din greșeală367
2 mar 16:35Ultima orăIlie Năstase DIVORȚEAZĂ: lucrurile au luat o TURNURĂ URÂTĂ1060
2 mar 00:00Ultima orăAmenințare cu bombă la Școala Americană. Pirotehniștii SRI verifică

Serviciul Român de Infromații anunță o operațiune în desfășurare, după o amenințare cu bomba la Școala...303

2 mar 14:48Ultima orăVIDEO! Explicațiile POLIȚIEI după intervenția de la ONEȘTI758
2 mar 00:00Ultima orăMai mulți studenți de la Facultatea de Drept au fost exmatriculați624
Vremea
3.9°3.9° - 5° miercuri, 3 martie 2021
ConstanțaUmiditate: 80%
Vânt: 5.73 m/s
Presiune: 1028 milibari

Loto
6/494045639914
5/40221628111530
joker34452037218
Horoscop
mai mult...SPSportRT
3 mar 00:00SportGeorge Pușcaș is back! Atacantul român a înscris la primul meci ca titular la Reading după 3 luni de pauză

George Pușcaș a revenit cu gol la primul meci ca titular în formația lui Reading - atacantul român a deschis scorul...155

3 mar 00:00SportFostul președinte al FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, a fost eliberat din arest

Josep Maria Bartomeu, fost preşedinte al clubului spaniol de fotbal FC Barcelona, a fost pus în libertate provizorie,...182

3 mar 00:00SportMihaela Buzărnescu a fost eliminată de la Lyon de Kristina Mladenovic, favorita numărul 4

Mihaela Buzărnescu a fost eliminată de la turneul de tenis feminin WTA250 de la Lyon, de favorita numărul 4 Kristina...152

3 mar 00:00SportCristina Neagu şi Kristina Liscevic, cele mai bune handbaliste din România în 2019-2020

Handbalistele Cristina Neagu (CSM Bucureşti) şi Kristina Liscevic (SCM Rm. Vâlcea) au primit premiul pentru "cea mai...140

Local
3 mar 00:06LocalATENȚIE! Poliția RUTIERĂ, RAZII în tot JUDEȚUL

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța (Serviciul Rutier Constanța, Biroul...1763

3 mar 00:06LocalPolițiștii, URMĂRIRI pe străzile din județ: vizat un șofer fără permis!

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Topraisar, la data de 1 martie a.c., în jurul orei 15.10, au efectuat...617

3 mar 00:04LocalTRAFICANT de CANABIS din Constanța, SĂLTAT de DIICOT

969

3 mar 00:07LocalFostul șef al CJ Tulcea, Victor Tarhon, CONDAMNAT la 4 ani de ÎNCHISOARE cu SUSPENDARE

Curtea de Apel București l-a condamnat, marți, pe fostul șef al CJ Tulcea, actual vicepreședinte, Victor Tarhon, la...403

3 mar 00:07LocalINCIDENȚA cazurilor de COVID, în Constanța, în CREȘTERE

În ultimele 24 de ore, incidenţa cazurilor de Covid din municipiul Constanţa a înregistrat o creştere. Astfel, rata...1007

3 mar 00:07LocalAȘA CEVA...! STÂLPIȘORII lui Babu, VANDALIZAȚI!

895

Politică
3 mar 00:00PoliticăDeputat USR face țăndări coaliția: acuză Guvernul și Parlamentul că procedează ca PSD, Dragnea, Nicolicea, Iordache

Deputatul USR Tudor-Vlad Benga a acuzat, marți, la finalul dezbaterilor pe legea bugetului de stat pe 2021, unde...169

3 mar 20:52PoliticăDan Barna, după votarea bugetului în Parlament: Din acest moment începe activitatea de execuție, începe marea provocare

Dan Barna, vicepremier în guvernul Florin Cîțu, spune că de abia de acum încolo începe marea provocare pentru...168

3 mar 00:00PoliticăSurse: Avocatul Poporului merge la UDMR

153

Interviuri
26 feb 00:06InterviuriCHELARU, primarul din Năvodari: NU avem BUGET, dar toată lumea vrea proiecte NOI! Video!

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, în care a...1630

26 feb 23:57InterviuriTeo HIRA, directorul RAEDPP: Am preluat o NAVĂ BLOCATĂ pe un banc de nisip, cu un management DEFECTUOS! Video

Încă de când a preluat conducerea RAEDP Constanța, directorul Teo Hira și-a propus să aducă Regia la un alt...2834

9 feb 00:07InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna POARTA ALBĂ în ORAȘ! Video

3408

9 feb 00:07InterviuriCîrjaliu, primarul din AGIGEA: Ciobanu de la USR-PLUS, un MINCINOS care a FUGIT din Ucraina! Video

La mai bine de patru luni de la alegerile locale, la Agigea lucrurile par să nu funcționeze normal. A existat doar o...4294

6 feb 00:09InterviuriSorin MIHAI, șeful Inspectoratului ȘCOLAR: Suntem PREGĂTIȚI pentru începerea ȘCOLILOR! Video

Sorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...3036

29 ian 00:13InterviuriNicoleta PLOSCARU: Dacă aș fi fost CANDIDATUL PNL sau al USR, aș fi câștigat PRIMĂRIA!

3100

Monden
Mapamond
3 mar 00:00MapamondAngelina Jolie a vândut un tablou pictat de Churchill cu peste 8 milioane de euro

Unul dintre cele mai cunoscute tablouri pictate de fostul premier britanic Winston Churchill a fost vândut luni la...146

3 mar 00:00MapamondTrei angajate ale unui post TV din Afganistan împușcate mortal, la 3 luni după asasinarea unei prezentatoare

Trei angajate ale unui post de televiziune au fost împuşcate mortal, marţi, de bărbaţi înarmaţi la Jalalabad, în...166

3 mar 00:00MapamondAustria refuză să mai coopereze cu UE pentru un nou vaccin. Va colabora în schimb cu Danemarca și Israel

151

Sănătate
3 mar 00:00SănătateLămâi vs. limete: care sunt diferențele dintre acestea?

Lămâile și limetele se numără printre cele mai populare fructe citrice din lume. Deși par să aibă foarte multe...138

3 mar 00:00SănătateCum poți îmbunătăți calitatea aerului din casă?

Potrivit Agenției de Protecție a Mediului din Statele Unite ale Americii, calitatea aerului din interior poate fi...149

3 mar 00:00SănătateOrganizaţia Mondială a Sănătăţii consideră puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta

142

3 mar 00:00SănătateÎnroșirea pielii: cauze, tratament, prevenire

O față îmbujorată este adesea rezultatul anxietății, stresului, a sentimentului de jenă sau chiar a alimentelor...140

3 mar 00:00SănătateMerișoarele: beneficii, întrebuințări și contraindicații

Merișoarele fac parte din familia afinelor și coacăzelor, iar cea mai cunoscută specie de merișoare este cea nord...150

3 mar 00:00SănătateValeriu Gheorghiță anunță un trend: Scade vârsta persoanelor care au avut reacții adverse după vaccinare

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva SARS-COV-2, Valeriu Gheorghiță, a declarat marți, într-o...152

3 mar 00:00SănătateValeriu Gheorghiță respinge categoric varianta vaccinării cu 'resturile' din doze

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva SARS-COV-2, Valeriu Gheorghiță, a declarat marți, într-o...145

3 mar 16:51SănătateRezistența la antibiotice se dezvoltă mai repede decât se credea

Bacteriile patogene dezvoltă rezistență la antibiotice mult mai repede decât se aștepta comunitatea științifică....338

3 mar 00:03SănătateVirusul Epstein-Barr: o nouă modalitate de a-l ține sub control

425

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT