REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

27.000 de familii au rămas fără alocaţii din cauza copiilor chiulangii

27.000 de familii au rămas fără alocaţii din cauza copiilor chiulangii

Replica API 10 noiembrie 2012 | 00:00 251

Măsuri

Măsuri

Potrivit rtv.net, anul trecut, aproape 27.000 de familii au rămas fără alocaţiile pentru sprijinul familiei din cauza copiilor chiulangii. Potrivit legii, acordarea acestui drept este condiţionată de prezenţa copiilor la şcoală. Elevii care au chiulit de la cursuri au tăiat, astfel, în multe familii, singura sursă de venit. În unele cazuri, alocaţia a fost doar diminuată, în această situaţie fiind 28.000 de familii. Potrivitul legii, cuantumul alocaţiei pentru sprijinul familiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor nemotivate. Dacă elevul acumulează 10 absenţe pe parcursului unui semestru, atunci alocaţia scade cu 20%, dacă numărul orelor de chiul ajunge la 20, atunci suma se înjumătăţeşte, iar dacă numărul absenţelor nemotivate este mai mare de 20 atunci acest drept se suspendă, conform rtv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614