rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

38 de grade, în acest WEEKEND, la mare

Specialiștii din cadrul Centrului de Meteorologie Regional Dobrogea transmit faptul în acest weekend vremea va fi extrem de călduroasă, la malul mării. Sunt așteptate temperaturi de peste 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Meteorologii de la CMR Dobrogea au transmis faptul că în ziua de sâmbătă, în partea continentală a Dobrogei, vremea va fi caniculară și se vor înregistra temperaturi de 35 - 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. În zona costieră maximele vor fi cuprinse între 29 și 32 de grade. Temperaturile minime vor fi între 20 și 25 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, cu viteze la rafală în jurul a 55 km/h.

Duminică, vremea se va răcori ușor, dar se va menține călduroasă în majoritatea zonei. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 33 de grade, cu cele mai scăzute pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 și 24 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare mai ales ziua.

Început de săptămână cu temperature ridicate

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a Dobrogei, cu excepția zonei costiere. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 34 de grade, cu cele mai scăzute pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între 18 și 23 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate.

Diana BERECHET

sâmbătă, 8 august 2020974
Comentarii
mai mult...Replica
25 sep 00:44ReplicaFĂGĂDĂU mizează pe SPRIJINUL cartierului HENRI COANDĂ, să mai prindă un madat de PRIMAR!

Alegerile bat la ușă, iar, la Constanța, primarul în funcție, Decebal Făgădău, se bazează pe “asul” din...515

25 sep 00:00ReplicaMANEVRELE unei TINERE care ȚEPUIA oamenii pe FACEBOOK!772
25 sep 00:12ReplicaSpațiile VERZI din Constanța, între REALITATEA din capul lui Făgădău și 'FICȚIUNEA' de la faţa locului456
25 sep 00:00ReplicaSTROE Felix: Parteneriatul Stroe-Făgădău e BAZAT pe RESPECT și PRIETENIE! Video

Stroe Felix, președintele PSD Constanța și candidatul PSD la șefia Consiliului Județean, își dorește să...273

25 sep 00:00ReplicaPRIMĂRIA se JUDECĂ cu fostul prefect JEACĂ pentru un BUNCĂR de pe plajă491
25 sep 00:00ReplicaLUPU, candidatul PNL la șefia Consiliului Judeţean: PSD va PIERDE ALEGERILE umilitor327
25 sep 00:00ReplicaPolițiștii, dotați cu BASTOANE cu electroșocuri, în loc de PISTOALE

Poliția Română a decis să opteze pentru bastoane cu electroșocuri, în detrimentul pistoalelor cu electroșocuri...305

25 sep 00:00ReplicaStelian Ion e PREGĂTIT să preia mandatul de PRIMAR Video224
25 sep 00:00ReplicaMIRCEA DOBRE: Făgădău este un LAŞ, căruia îi este RUȘINE să folosească SIGLA PSD! Video274
25 sep 00:00ReplicaIon Adrian Roșu, PRIMARUL din Fântânele, vrea să EXTINDĂ reţeaua de APĂ! Video

Ion Adrian Roșu a ocupat funcția de viceprimar în Fântânele, iar, de la finele lunii iulie, este primar interimar....228

25 sep 00:30ReplicaDoar PATRU CANDIDAȚI la PRIMĂRIA Constanța au stat FAȚĂ în FAȚĂ, la DEZBATERI530
25 sep 00:00ReplicaO nouă BAZĂ SPORTIVĂ PRIVATĂ în zona Palas330
Vremea
18.7°18.7° - 19.4° vineri, 25 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 92%
Vânt: 2.86 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 sep 00:00SportCFR CLUJ s-a calificat în play-off-ul Europa League

CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Europa League la fotbal după ce a învins echipa suedeză Djurgaarden IF cu...219

25 sep 00:00SportFCSB, eliminată din Europa League de Slovan Liberec și COVID-19

Echipa de fotbal FCSB a fost eliminată din Europa League de formaţia cehă Slovan Liberec, care s-a impus cu scorul de...209

25 sep 00:00SportKevin Prince-Boateng va juca pentru clubul lui Berlusconi

Internaţionalul ghanez Kevin Prince-Boateng îşi va continua cariera la echipa italiană de fotbal Monza, aflată în...181

25 sep 00:00SportKepa are concurență în poarta lui Chelsea! Londonezii l-au transferat pe Mendy

Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a anunţat joi transferul portarului senegalez Edouard Mendy de la formaţia...168

Local
25 sep 22:14LocalDoi bărbați din CONSTANȚA, confirmați cu COVID-19 după DECES

La nivel național, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 41 de decese (25 bărbați și 16 femei), ale unor...678

25 sep 22:13Local24 Septembrie - Ziua Mondială Maritimă

24 Septembrie reprezintă în acest an Ziua Mondială Maritimă. Scopul zilei este de a atrage atenţia asupra...321

25 sep 22:13LocalCT BUS a implementat un nou sistem care permite gestionarea eficientă a banilor publici

405

25 sep 22:15LocalCCR: Educația sexuală în școli se va face doar cu acordul scris al părinților

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ...340

25 sep 22:14LocalINCENDIU la un APARTAMENT din CONSTANȚA

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în urmă cu puțin timp pentru stingerea unui...716

25 sep 00:20LocalCOD GALBEN de PLOI și VIJELII, în Dobrogea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben, valabilă joi, între orele 14.30 și...5136

25 sep 22:12LocalConsilierii județeni convocați în ultima ședință

Ultima ședință de Consiliu Județean din acest mandat a avut loc joi, 24 septembrie. Pe ordinea de zi au fost 36 de...465

25 sep 22:12LocalCOVID-19: Constanța bate RECORD după RECORD la infectările zilnice. 1639 de cazuri în România

Până joi, 24 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 118.054 de cazuri de persoane infectate cu noul...1408

25 sep 22:11LocalAcţiune pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere

406

Politică
25 sep 00:00PoliticăTăriceanu: Executivul are obligaţia să dubleze alocaţiile şi să respecte majorarea pensiilor cu 40%

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că Guvernul are obligaţia să dubleze alocaţiile şi să...179

25 sep 00:00PoliticăReprezentanţii USR PLUS au depus o plângere penală împotriva primarului Firea pentru abuz în serviciu

Vlad Voiculescu, copreşedinte USR PLUS Bucureşti, şi consilierul general USR Ana Ciceală au depus, joi, o plângere...176

25 sep 00:00PoliticăCioloş: Din păcate, PNL a luat primari pesedişti cu traista; i-a luat la grămadă

156

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1708

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2563

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1585

18 sep 01:01InterviuriFelix Stroe: 'Există viață și după 27 septembrie, și pentru Făgădău, și pentru Stroe'

Contestat de unii, apreciat de alții, Felix Stroe, președintele PSD Constanța și directorul SC RAJA SA, fără doar...3907

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2571

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3484

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...5299

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3494

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2744

Monden
25 sep 00:00MondenMesajul scriitorului Dan Brown pentru România: Fanii români sunt pasionați de opera sa

După lansarea internaţională cu succes a Simfoniei sălbatice, ultima creaţie literară a autorului Dan Brown, care...170

25 sep 00:00MondenTom Hanks şi regizorul Robert Zemeckis au finanţat mai multe scene din 'Forrest Gump' pe care studioul a refuzat să le fimeze

Tom Hanks şi regizorul Robert Zemeckis au finanţat mai multe scene din "Forrest Gump" pe care studioul a refuzat să...160

25 sep 00:00MondenCântăreţul Zayn Malik şi topmodelul Gigi Hadid au devenit părinţii unei fetiţe

174

25 sep 00:00MondenRegistrul şcolar al lui John Lennon îl descrie ca pe un adolescent leneş şi rebel

Când avea 14 ani, John Lennon era un adolescent rebel care întârzia la ore, îşi uita cărţile acasă şi dădea...171

25 sep 00:00MondenCelebra cântăreaţă Juliette Greco a murit la vârsta de 93 de ani

Celebra cântăreaţă franceză Juliette Greco, care a interpretat texte ale unor poeţi şi compozitori precum Leo...179

25 sep 00:00MondenDisney amână premiera peliculei „Black Widow“, cu Scarlett Johansson în rolul principal

165

Mapamond
25 sep 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie va testa eficienţa vaccinurilor anti-COVID-19 pe voluntari infectaţi deliberat

Marea Britanie va desfăşura teste asupra unor voluntari sănătoşi, infectaţi în mod deliberat cu virusul care...147

25 sep 00:00MapamondSUA acordă încă două luni Irakului pentru a se aproviziona cu energie din Iran

Washingtonul a acordat Irakului un termen suplimentar de 60 de zile în care sunt exceptate de la sancţiuni statele şi...168

25 sep 00:00MapamondCoronavirus: Masca obligatorie 24 de ore din 24 în Italia, la Genova

158

Sănătate
25 sep 00:00SănătateRemedii naturale pentru durerile de gât

Durerile de gât apar, de cele mai multe ori, în urma contactării unui virus. Acestea sunt cât se poate de neplăcute...169

25 sep 20:09SănătateGutuia: beneficii și recomandări

Toamna este, fără îndoială, sezonul gutuilor așa că nu ar strică să știi ce beneficii aduc acestea...172

25 sep 00:00SănătateGreșeli care agravează răceala

153

25 sep 20:19SănătatePoți face exces de fructe? Află recomandările de consum

Există binecunoscuta recomandare „consumă cinci fructe și legume pe zi”. Este un sfat de care e bine să ții...172

25 sep 00:00SănătateCum să limitezi gustările nesănătoase atunci când ești obosit

Deciziile noastre privind alimentația nu sunt mereu cele mai potrivite atunci când ne simțim obosiți și pare că...140

25 sep 00:00SănătateCearcănele – de ce apar şi cum le tratăm?

Cearcănele sunt reprezentate de acele zone rotunde, colorate mai închis, în nuanţe către violet sau brun, care apar...157

25 sep 00:00SănătateStudiu: Acidul lipoic contribuie la slăbit în caz de obezitate

Nu există remedii magice pentru a combate obezitatea, însă anumite elemente pot contribui câte puțin la lupta...168

25 sep 00:00SănătateSănătatea mâinilor: cum se modifică spre bătrânețe

Pe măsură ce îmbătrânim, sănătatea mâinilor are de suferit: pot apărea dureri articulare, o diminuare a forței...169

25 sep 00:00SănătateAi împlinit 70 de ani? Ce schimbări au loc în corp după această vârstă

152

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT