rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

8 ani de ÎNCHISOARE, pentru că i-a TĂIAT GÂTUL, după ce s-au cinstit

Daniel Pârleală, din Tulcea, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Acesta este acuzat că i-a aplicat o lovitură, cu ciobul unei sticle, victimei, în zona gâtului, punându-i acestuia viaţa în pericol. Magistraţii din cadrul Tribunalului Tulcea au decis condamnarea acestuia la 8 ani de închisoare, prin sentinţa din 17 noiembrie 2021. Sentinţa nu este definitivă, pe 3 februarie 2022 urmând a se judeca apelul.

Cum s-a petrecut fapta

Potrivit rechizitoriului, Daniel Pârleală a consumat băuturi alcoolice într-un bar, împreună cu o altă persoană. Persoana venită împreună cu inculpatul a intrat în conflict cu victima şi cu fratele acestuia, aflaţi de asemenea în bar, din cauza unei bătăi survenită cu ceva timp în urmă, la care participaseră toţi trei. Ulterior, Daniel Pârleală a părăsit barul împreună cu un alt prieten, şi i-a văzut pe cei doi în faţa lor. Dornici să-şi răzbune prietenul, au luat-o la fugă spre cei doi, inculpatul lovind, din fugă, cu sticla ce o avea în mână, un zid de beton cu scopul de a-și crea o armă. A fost nevoie să lovească de două ori pentru ca sticla să se spargă și să obțină un ciob, gâtul sticlei fiind în mâna sa. Cei patru s-au luat la bătaie, iar în momentul în care victima a întors capul spre fratele său, Daniel Pârleală i-a aplicat o lovitură cu ciobul de sticlă în zona gâtului. Înainte ca persoana vătămată să realizeze că a fost tăiat a reușit să îl lovească și el pe inculpat.

Ce a spus instanţa

Magistraţii din cadrul Tribunalului Tulcea au constatat că inculpatul a acționat cu vinovăție, cel puțin sub forma intenției indirecte de a suprima viața persoanei vătămate, existând o legătură cauzală directă între acțiunea sa și punerea în primejdie a vieții victimei. Probele administrate relevă că inculpatul a dorit să se bată cu cei doi fraţi dar arată și că s-a pregătit în acest scop, prin spargerea unei sticle și crearea unei arme.

Virgil STOIAN

joi, 9 decembrie 2021709
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
IATĂ ce MĂSURI TREBUIE să RESPECTĂM!
GANDUL.RO
„Ne vom întâlni în ceruri!” Scrisoarea Isabellei către Raisa, fetița ucisă de un polițist pe trecerea de pietoni
Comentarii

02betivi ordinari ,(9 dec 08:37)
criminali , hoti , talhari, la munca opt ani nu la odihna pe ...banii nostrii!
mai mult...Local
18 ian 00:09LocalCoronavirus: 26 de cadre didactice și 231 de elevi, confirmați luni, cu Sars-Cov-2

Conform informațiilor DSPJ Constanța, luni, 17 ianuarie a.c., au fost confirmați pozitivi, în urma testării pentru...588

18 ian 00:09LocalContinuă lucrările edilitare în mai multe cartiere ale orașului317
18 ian 00:10LocalCoronavirus: Polițiștii constănțeni au aplicat AMENZI în valoare de 61.750 de lei, în ultimele 24 de ore230
18 ian 00:13LocalCoronavirus la Constanța: Peste 2.500 cazuri de infectare, în rândul personalului medical

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 73.784 de persoane...269

18 ian 00:10LocalCOVID-19: Încă 2 DECESE, la Constanţa. Persoanele erau nevaccinate366
18 ian 00:10LocalBEȚI și FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din județ291
18 ian 00:10LocalRAZII în județul CONSTANȚA: AMENZI pe BANDĂ RULANTĂ!

Polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar, împreună cu polițiști ai Biroului Rutier Mangalia și cei ai...397

18 ian 00:10LocalDOSAR PENAL pentru un tânăr care a prezentat certificatul de VACCINARE al altei persoane1048
18 ian 00:11LocalMINORĂ DISPĂRUTĂ! Dacă ați VĂZUT-O, sunați la 112!375
18 ian 00:11LocalACCIDENT RUTIER pe BULEVARDUL MAMAIA: a fost implicat şi un MICROBUZ

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, luni, 17 ianuarie, pe bulevardul Mamaia, în zona...834

18 ian 00:12LocalAccident rutier pe I.L. Caragiale: Un PIETON a ajuns la SPITAL423
18 ian 00:12LocalINCENDIU în COMANA: A ARS o CASĂ253
Vremea
0.1°0.1° - 3.4° marţi, 18 ianuarie 2022
ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 11.22 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/49134240143723
5/408136172338
joker456108296
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 ian 00:00SportTenis: Franţa nu-i va permite lui Novak Djokovic să participe la turneul de la Roland Garros

Guvernul francez, care în urmă cu zece zile susţinea că tenismanul sârb Novak Djokovic ar putea participa la...253

18 ian 00:00SportAuto - F1: Fernando Alonso, operat pentru îndepărtarea plăcilor de titan fixate pe maxilar

Pilotul spaniol Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1, a suferit o intervenţie chirurgicală pentru...142

18 ian 00:00SportFotbal: Campioana Inter Milano, ţinută în şah de Atalanta în Serie A

Inter Milano, campioana en titre a Italiei la fotbal şi actualul lider al clasamentului, a obţinut doar o remiză...118

18 ian 00:00SportBob: România a calificat două echipaje masculine şi unul feminin la JO 2022

România a calificat echipajele masculine de bob-4 şi bob-2, precum şi echipajul feminin de bob-2 la Jocurile Olimpice...116

Local
18 ian 00:10LocalRAZII în județul CONSTANȚA: AMENZI pe BANDĂ RULANTĂ!

Polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar, împreună cu polițiști ai Biroului Rutier Mangalia și cei ai...397

18 ian 00:10LocalDOSAR PENAL pentru un tânăr care a prezentat certificatul de VACCINARE al altei persoane

Polițiști din cadrul Secției 2 au identificat, la data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 22.00, un tânăr, de 19...1048

18 ian 00:11LocalMINORĂ DISPĂRUTĂ! Dacă ați VĂZUT-O, sunați la 112!

375

18 ian 00:13LocalCoronavirus la Constanța: Peste 2.500 cazuri de infectare, în rândul personalului medical

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 73.784 de persoane...269

18 ian 00:10LocalCOVID-19: Încă 2 DECESE, la Constanţa. Persoanele erau nevaccinate

Până luni, 17 ianuarie a.c., 59.257 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...366

18 ian 00:10LocalBEȚI și FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din județ

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat, la data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 1.15, un tânăr,...291

18 ian 00:11LocalACCIDENT RUTIER pe BULEVARDUL MAMAIA: a fost implicat şi un MICROBUZ

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, luni, 17 ianuarie, pe bulevardul Mamaia, în zona...834

18 ian 00:12LocalAccident rutier pe I.L. Caragiale: Un PIETON a ajuns la SPITAL

Cadrele medicale au fost solicitate luni, 17 ianuarie, să intervină la un accident rutier produs în apropierea...423

18 ian 00:12LocalINCENDIU în COMANA: A ARS o CASĂ

253

Politică
18 ian 00:11PoliticăCiucă: Au fost analizate mai multe propuneri de diminuare a impactului creşterii preţurilor la energie

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că, la nivelul Guvernului, au fost analizate mai multe propuneri pentru...208

18 ian 00:11PoliticăOprea: PSD propune în coaliţie măsuri cu efect imediat pentru stoparea creşterii facturilor la energie şi la gaze

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat luni că social-democraţii vor propune în coaliţie o serie de...171

18 ian 00:11PoliticăPropuneri proiecte de investiții din partea USR Constanța pentru bugetul 2022

251

18 ian 00:12PoliticăLucian Bode, despre cazul din Bolintin Vale: "Câteodată, polițiștii sunt în cârdășie cu infractorii"

Tragedia din Bolintin Vale a scos la iveală putregaiul din sistem, spune ministrul de Interne. Lucian Bode sustine că,...345

18 ian 00:12PoliticăMarcel Ciolacu PASEAZĂ către Nicolae Ciucă demiterea ministrului Energiei

Liderii AUR au cerut demiterea ministrului Energiei, Virgil Popescu, după ce facturile românilor au explodat. Liderul...287

18 ian 00:13PoliticăEugen Tomac iese la atac: PMP NU se pregătește de fuziunea cu PNL

289

Interviuri
5 ian 00:16InterviuriCOȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, s-a aflat în studioul REPLICA, marți, 4 ianuarie a.c., pentru a discuta...3413

21 dec 00:06InterviuriIulian SOCEANU: Până în primăvară GAZELE vor fi puse în FUNCȚIUNE! Video

Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, s-a aflat în studioul Replica, luni, 20 decembrie, pentru discuta...5055

21 dec 00:06InterviuriCÎRJALIU, despre CIOBANU: Tu ești un MINCINOS și un zero BARAT! Video

4023

14 dec 00:25InterviuriSTELIAN Ion: PREDOIU e LEGAT de mâini și de picioare, direcționat unde vor alți POLITICIENI! Video (I)

Stelian Ion, fostul ministru constănțean al Justiției, a acordat un interviu cotidianului Replica, în care a vorbit...3418

11 dec 00:30InterviuriCHIȚAC: Nu pot să îmi imaginez PUZ-ul Peninsulei fără PORTUL TOMIS! VIDEO

Primarul Constanței, Vergil CHIȚAC, a ținut vineri, 10 decembrie, audiențe direct din studioul Replica. Edilul a...8397

10 dec 00:32InterviuriÎNGRIJIREA persoanelor VÂRSTNICE la DOMICILIU prinde contur! Video

4485

Monden
18 ian 00:00MondenDenzel Washington pregăteşte al treilea film 'Equalizer'

Denzel Washington, care este apreciat pentru interpretarea sa din „The Tragedy of Macbeth” de Joel Coen, se...149

18 ian 00:00MondenFilmul adresat copiilor și adolescenților, Harry Potter, o să fie realizat cu actori transsexuali

Producătorii de film intenționează să realizeze o serie Harry Potter cu actori transsexuali. Versiunea ar urma să...145

18 ian 00:00MondenSnoop Dogg şi top modelul Heidi Klum au lansat un single în colaborare

107

18 ian 00:00MondenProcesul intentat de „bebelușul Nevermind”: Spencer Elden a depus o nouă plângere împotriva Nirvana

Spencer Elden, cel care, bebeluș fiind, a apărut dezbrăcat pe coperta albumului „Nevermind” a depus o nouă...134

18 ian 13:10MondenPrinţul Harry vrea să beneficieze din nou de protecţia poliţiei atunci când se află în Marea Britanie

Prinţul Harry a lansat o acţiune în justiţie pentru a putea beneficia de protecţie din partea poliţiei, pe care ar...138

18 ian 00:00MondenNoul film "Scream" detronează "Spider-Man" de pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

124

Mapamond
18 ian 12:55MapamondO nouă erupţie a unui vulcan subacvatic în Tonga

O altă "erupţie mare" a fost detectată la vulcanul subacvatic din Tonga care a intrat în erupţie în urmă cu trei...257

18 ian 12:55MapamondCovid-19: Mii de oameni au protestat în Ţările de Jos împotriva politicilor guvernului de combatere a pandemiei

Mii de persoane au protestat duminică în Olanda împotriva politicilor sanitare ale guvernului pentru limitarea...264

17 ian 00:00MapamondRusia: Washingtonul se va pronunţa la începutul săptămânii privind 'viitoarele etape'

255

18 ian 12:55MapamondBenjamin Netanyahu negociază un acord de recunoaştere a vinovăţiei în procesul său de corupţie

Fostul premier israelian Benjamin Netanyahu negociază un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru a pune capăt...324

18 ian 12:56MapamondCOVID-19: În Austria nevaccinarea va reprezenta un delict sancţionat cu o amendă de până la 3.600 de euro

Cancelarul Karl Nehammer a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că Austria va deveni la începutul...410

18 ian 12:56MapamondCriza energetică din Liban, soluționată cu ajutorul SUA

269

Sănătate
18 ian 00:00SănătateGheorghiță: „Toată strategia de vaccinare, la nivel mondial, se va schimba“

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, spune că deocamdată este prematur...153

18 ian 12:27SănătateUn nou studiu arată că scleroza multiplă este provocată de un virus

Scleroza multiplă este foarte probabil cauzată de virusul Epstein-Barr, potrivit unui nou studiu al cercetătorilor...117

18 ian 00:00SănătateSunt degerăturile simptome cauzate de COVID? Răspunsul Adrianei Pistol și al lui Valeriu Gheorghiță

106

18 ian 00:00SănătateCum este evaluată starea de sănătate post-COVID?

Cei mai mulți pacienți diagnosticați cu COVID-19 se recuperează complet în câteva săptămâni, în absența...116

18 ian 00:00SănătateAditivul alimentar E171 va fi interzis începând din această vară. Pentru ce este folosit

Comisia Europeană a adoptat, vineri, o interdicţie de utilizare a dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar,...121

18 ian 00:00SănătateDoar 4 copii la un milion riscă să facă miocardită după vaccin, față de 1 la 1.600 dacă face COVID

Datele de eficacitate și siguranță, principala preocupare și temere a părinților în cazul vaccinării anti-COVID...106

18 ian 00:00SănătateRapelul cu Vaccinul Johnson &Johson protejează 85% împotriva spitalizării

Doza de rapel a vaccinului Johnson & Johnson are o eficacitate de 85% în prevenirea spitalizării, în timpul valului...111

18 ian 00:00SănătateGheorghiță: 'Au fost foarte multe discuţii să lăsăm această variantă Omicron să se răspândească'

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, respinge ideea conform căreia s-ar putea...116

18 ian 00:00SănătateOctavian Jurma, PRESIUNE pentru închiderea școlilor: Dacă pandemia e un incendiu, copiii sunt surcele

104

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT