REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mie., 17 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6702
17.9° Constanța Miercuri, 17 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6702
 

8 moduri în care îți ajuți copiii să aibă un sistem imunitar puternic

8 moduri în care îți ajuți copiii să aibă un sistem imunitar puternic

Replica API 29 septembrie 2020 | 00:00 924

Potrivit specialiștilor, există numeroase modalități prin care părinții pot întări sistemul imunitar al copilului lor. Imunitatea se dezvoltă în timp, prin urmare, cu cât suntem mai expuși factorilor de mediu, cu atât sistemul nostru imunitar se dezvoltă mai bine. Pentru copii, mediul înconjurător este nou, în continuă descoperire, dar cu timpul, sistemul lor imunitar se dezvoltă și crește.

Astfel, specialiștii recomandă opt modalități cheie pentru a reduce riscul de răceală și de infecții virale și bacteriene la copii, mai ales în această perioadă, când se știe că există un risc mai mare de infecții respiratorii, scrie doc.ro.

Primul pas este alăptarea, care reprezintă o modalitate importantă prin care copilul poate să dezvolte un sistem imunitar puternic. În timpul alăptării, mama transferă copilului din propria imunitate, susțin specialiștii. Laptele matern este bogat în nutrienți unici, care servesc numeroase scopuri în dezvoltarea optimă a celui mic, așadar, dacă ești proaspătă mămică, este bine să ai în vedere acest aspect.

Un alt factor crucial este vaccinarea. Administrarea tuturor vaccinurilor recomandate previne bolile potențial periculoase pentru copii, cum ar fi tusea convulsivă, pojarul, oreionul, hepatita și varicela. Orice copil mai mare de 6 luni trebuie să fie vaccinat antigripal. Uneori, copiii mici se îmbolnăvesc de gripă, care poate avea ca complicație pneumonia și, astfel, durează mai mult până își revin, ceea ce le slăbește în mod considerabil imunitatea.

Oferiți-le copiilor un regim alimentar sănătos. Părinții trebuie să le asigure copiilor un regim alimentar echilibrat, cu multe fructe și legume. Acestea conțin antioxidanți, vitamine și minerale esențiale pentru clădirea sistemului imunitar și dezvoltarea corectă a organismului. Suplimentele alimentare pot fi oferite atât pentru tratarea deficitelor de vitamine sau de minerale, cât și pentru efectele benefice pe care nutrienții din alimente le au asupra sănătății organismului. De pildă, acizii grași de tip Omega 3 combat procesele inflamatorii din corp și susțin activitatea sistemului imunitar al copilului. Dacă cel mic nu poate înghiți tabletele de ulei de pește (acestea sunt, de obicei, destul de mari), poți opta pentru suplimente sub formă de capsule moi, care pot fi mărunțite și încorporate în hrana oferită celui mic. O alternativă de asemenea bună este uleiul de pește lichid, care poate fi administrat cu lingurița. Atenție, însă, la gustul produsului – te poți orienta după un produs aromat, care să ascundă gustul original al uleiului de pește, ce îl poate face pe micuț să refuze suplimentul.

Copiii au nevoie de somn suficient. Dacă nu se odihnesc așa cum trebuie, organismul își pierde mecanismele de apărare naturale și se vindecă mai greu în urma bolilor.

Activitatea fizică este, la rândul său, foarte importantă. Exercițiile fizice contribuie la o circulație a sângelui mai bună, ceea ce va duce la o funcționare mai bună a plămânilor și a inimii, fapt care crește imunitatea, susțin specialiștii.

Copiii trebuie învățați ce înseamnă o igienă corespunzătoare. Chiar și copiii mici pot fi încurajați să adopte obiceiuri simple, cum ar fi spălatul frecvent pe mâini pentru 40 de secunde, dar nu mai puțin de 20 de secunde, și acoperirea gurii atunci când tușesc.

Un alt aspect deosebit de important este să îl protejezi pe cel mic de fumul de țigară. Ca orice factor alergen, fumul de țigară va afecta sistemul imunitar al copilului. Copiii expuși la fum de țigară, în mod regulat, tind să dezvolte infecții respiratorii mult mai des. Dacă ești fumătoare sau ai membri de familie fumători, este o idee bună să renunțați la obicei, atât pentru sănătatea voastră, cât și pentru cea a copilului.

Nu în ultimul rând, evită folosirea exagerată a antibioticelor, mai ales dacă nu sunt recomandate de medicul pediatru. Dacă acest tip de medicamente sunt utilizate cu o frecvență crescută, adică de câteva ori pe an, bacteriile pot să devină rezistente la efectul acestora. Așadar, atunci când cel mic are o boală bacteriană, care în mod normal se tratează cu antibiotice, e posibil ca tratamentul să înceteze să mai funcționeze și să fie nevoie de un antibiotic mai puternic, care îi va slăbi imunitatea. Specialiștii sugerează că cel mai bine ar fi ca atât bolile virale, cât și cele bacteriene să-și urmeze cursul normal, atât timp cât simptomele nu impugn probleme mari. Ceaiurile calde, suplimentele cu vitamina C, odihna la pat și siropurile pentru imunitate, cu ingrediente precum extract de echinacea și cătină, sunt aliații imunității copilului tău.

Alte recomandări pentru imunitatea copilului tău

Există câteva obiceiuri, pe lângă spălatul frecvent pe mâini, pe care copilul tău ar trebui să le dobândească, pentru a se feri de boli, dar și pentru a-și susține imunitatea. În primul rând, este bine ca cel mic să învețe, cât mai devreme, că nu este bine să ducă mâna la ochi, nas sau gură, fără să-și spele mâinile în prealabil. Desigur, atunci când este afară, la joacă, acest lucru nu mai e în controlul tău. De aceea, este recomandat să îi repeți celui mic să nu își ducă mâinile murdare la față iar, în timp, acest obicei i se va întipări în minte.

Un alt aspect important este igiena personală, de la hainele pe care le îmbracă, la așternutul în care doarme, la periuța de dinți pe care o folosește. Cel mic trebuie să înțeleagă că nu este bine să stea în haine murdare, că periuța de dinți trebuie spălată temeinic și schimbată la 3 luni, și că așternuturile trebuie să fie proaspete și curate. Chiar dacă tu ești cea care face toate aceste lucruri pentru copil, este important ca el să înțeleagă, de mic, importanța curățeniei, pentru a o practica cu ușurință odată ce crește și devine mai autonom.

Același principiu se aplică și în alimentație. Este bine ca cel mic să aibă acces la o varietate de alimente, mai rar la cele mai puțin nutritive, pentru a-și satisfice pofta, dar, în cea mai mare parte, copilul trebuie înconjurat de alimente sănătoase, pentru a deprinde acest obicei, mai ușor, la maturitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369