80 de milioane de americani și canadieni, afectați de ninsori abundente, vânt și îngheț
80 de milioane de americani și canadieni sunt afectați de o furtună de iarnă, care a adus ninsori abundente, îngheț și vânt care a provocat întreruperi de curent. Cel puțin 150.000 de oameni au rămas fără electricitate.
Mii de zboruri au fost anulate, alte mii au întârzieri și mai multe state au raportat întreruperi ale traficului rutier.
Șoferii au fost avertizați că drumurile sunt periculoase. Statele Virginia, Georgia și Carolina de Nord și de Sud au declarate stare de urgență. O porţiune din autostrada Interstate I95 a fost închisă în Carolina de Nord.
Meteorologii spun că în unele zone se vor depune mai mult de 30 de centimetri de zăpadă. Sunt posibile și inundații de coastă, inclusiv la New York.
Vânturile ar putea atinge puterea unui uragan pe coasta Atlanticului, a avertizat National Weather Service (NWS). "Aerul arctic deja existent în centrul şi estul Statelor Unite se va combina cu acest sistem dinamic pentru a crea un strat gros de peste 30 de centimetri de zăpadă", potrivit NWS.
Statul Florida (sud-est), mai obişnuit cu o vreme calmă chiar şi în această perioadă a anului, a fost afectat indirect când mai multe tornade însoţite de ninsoare, cauzate de această furtună de iarnă, au provocat duminică pagube materiale şi inundaţii de-a lungul coastelor, potrivit Weather Channel.
Din Carolina de Nord şi de Sud până în Munţii Apalaşi, gheaţa şi vânturile puternice au complicat situaţia.
Alerta meteo de iarnă priveşte peste 80 de milioane de persoane, potrivit media americane.
Circa 2.900 de zboruri interne sau internaţionale erau anulate la mijlocul după-amiezii de duminică, potrivit site-ului web FlightAware, iar aproximativ 2.400 aveau întârzieri.
Aproximativ 235.000 de persoane din sud-estul ţării nu aveau energie electrică, dintre care peste 150.000 din Carolina, potrivit PowerOutage.us.
În Georgia, un alt stat printre cele mai afectate, guvernatorul Brian Kemp a declarat vineri stare de urgenţă, iar plugurile de zăpadă erau la lucru înainte de prânz pentru a curăţa drumurile. Oraşul Atlanta, cu climă blândă, a văzut ninsori.
Virginia şi Carolina de Nord au declarat, de asemenea, stare de urgenţă. Peste 30 de centimetri de zăpadă au căzut pe acest din urmă stat, potrivit canalului meteo.
Nord-estul Statelor Unite a mai fost afectat de zăpadă la începutul lunii ianuarie, când sute de şoferi au rămas blocaţi aproape 20 de ore pe o arteră majoră care leagă capitala Washington, scrie digi24.ro.

De câțiva ani se fac speculații cu privire la starea de sănătate a președintelui rus Vladimir Putin, însă ele...473
Sfârşitul neutralităţii militare a Finlandei ar fi o "greşeală", a estimat sâmbătă preşedintele rus Vladimir...453
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...363
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...410


ConstanțaUmiditate: 74%
Vânt: 2.1 m/s
Presiune: 1019 milibari

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...312
Formaţia FC Floriana a câştigat Cupa Maltei, duminică seară, învingând în finală echipa Valletta, scor 2-1...223
Formaţia AC Milan, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu...192
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...308


Membri ai clanului Mustafa din Mangalia, respectiv Osgian, Iunuzbei, Tamer și Emuran dar și Cocâlea Elvis au fost...4831
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, 14 mai, în Tortomanu, vizavi de...518
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...999
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabil în intervalul 14 mai, ora 12 - 15...5771
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...479
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...450
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...510
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...460
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3406
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2242
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11334
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5012
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...157
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...316
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1638
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...388
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...363
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...946
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...410
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...387
Termenul privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea...143
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...184
Numărul de persoane cu COVID internate este de 803, cu 72 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat Ministerul...153
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...318