rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 13 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Armistiţiul încheiat nu se respectă

9 oameni au murit după ce un elicopter militar ucrainean a fost doborât de proruşi

Violenţele din Ucraina continuă în ciuda armistiţiului încheiat între autorităţile de la Kiev şi insurgenţii proruşi. Marţi, un elicopter de transport aparţinând armatei ucrainene a fost doborât marţi de insurgenţi proruşi, în zona Slaviansk, nouă persoane aflate la bord murind în urma impactului cu solul. "Elicopterul a fost doborât. La bord erau nouă persoane care au murit", a declarat Vladislav Selejniov, un purtător de cuvânt al Guvernului ucrainean, citat de mediafax.ro. Autorităţile ucrainene au precizat că elicopterul nu participa la operaţiuni de luptă, fiind de transport. Elicopterul, de tip Mi-8, a fost doborât cu o rachetă trasă de la sol cu un sistem mobil, în timp ce revenea la bază după ce transportase echipamente de control într-o zonă de conflict, relatează AFP. În perioada 15 aprilie - 20 iunie 423 de oameni şi-au pierdut vieţile ca urmare a confruntărilor dintre armata ucraineană şi rebelii proruşi din estul Ucrainei, precizează ONU. Secretarul general adjunct al ONU pentru drepturile omului, Ivan Simonovic, a semnalat, totodată, într-o intervenţie avută în Consiliul de Securitate, după cum relatează AFP, că numărul persoanelor strămutate în Ucraina "s-a dublat în ultimele două săptămâni, având loc o importantă mişcare a populaţiei - estimată la 15.200 de persoane - în regiunile Doneţk şi Lugansk" (est). La data de 23 iunie, a precizat Simonovic, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (HCR) a înregistrat în total peste 46.100 de persoane strămutate, dintre care 11.500 venind din Crimeea şi peste 34.600 din estul Ucrainei, dar cifrele reale, a spus el, "sunt probabil mai ridicate", conform Agerpres. În ciuda violenţelor din Ucraina, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova va continua să le asigure protecţia etnicilor ruşi de pe teritoriul Ucrainei. Liderul de la Kremlin a specificat că armistiţiul de şapte zile aplicat de Administraţia de la Kiev este "insufficient"."Vom continua să îi protejăm pe etnicii ruşi din Ucraina, dar sperăm că nu va fi necesară forţa militară", a declarat Putin. "Vom urmări situaţia şi vom acţiona în consecinţă", a subliniat Putin. În plus, Vladimir Putin a cerut marţi Parlamentului să anuleze autorizarea pentru o intervenţie militară în Ucraina pe care a solicitat-o în martie. "Vreau să creez condiţiile pentru un proces politic", a explicat Putin la Viena, unde s-a întâlnit cu preşedintele austriac Heinz Fischer.

miercuri, 25 iunie 201495
Comentarii
mai mult...Mapamond
13 dec 00:00MapamondAutorul atacului armat de la Strasbourg a strigat „Allahu Akbar“

Autorul atacului armat de marţi seara de la Târgul de Crăciun din Strasbourg (nord-estul Franţei) a fost auzit de...98

13 dec 00:00MapamondTheresa May şi-ar fi asigurat un sprijin suficient pentru a câştiga votul de neîncredere103
13 dec 00:00MapamondAtac armat la Strasbourg: Suspectul a stat la închisoare în Germania şi a fost expulzat în 2017 în Franţa98
13 dec 00:00MapamondMarine Le Pen cere să fie expulzaţi din Franţa străinii cunoscuţi autorităţilor pentru radicalizare islamică

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a cerut o înăsprire a politicii antiteroriste după atacul comis...97

13 dec 00:00MapamondScenarii privind Brexitul după votul de neîncredere faţă de Theresa May98
13 dec 00:00MapamondDupă atacul de la Strasbourg, Trump se declară încurajat de ideea unui zid la frontieră103
13 dec 00:00MapamondAtac armat la Strasbourg: Preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, condamnă atacul

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a condamnat atacul armat comis marţi seara la Strasbourg,...101

13 dec 00:00MapamondSUA: Şeful Google, audiat în Congres în legătură cu acuzaţiile de cenzură şi părtinire politică97
13 dec 00:00MapamondMerkel speră încă într-o ieşire 'ordonată' a Marii Britanii din UE, dar acordul nu va fi modificat98
13 dec 00:00MapamondUngaria: Parlamentul a adoptat, într-o atmosferă tensionată, legea aşa-zisă a 'sclaviei'

Parlamentul ungar a aprobat miercuri, într-o atmosferă foarte tensionată, o lege controversată care flexibilizează...98

13 dec 00:00MapamondAtac armat la Târgul de Crăciun din Strasbourg73
13 dec 00:00MapamondBrazilia: Un bărbat ucide patru persoane într-o catedrală înainte de a se sinucide75
Vremea
-1.8° - 3.2° joi, 13 decembrie 2018
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 6.77 m/s din V
Presiune: 1030.19 milibari

Loto
6/4992223243347
5/402131415364
joker121419373820
Horoscop
mai mult...SPSportRT
13 dec 00:00SportOlympique Lyon, calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor

Olympique Lyon este ultima echipă calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a...88

13 dec 01:12SportViktoria Plzen - AS Roma 2-1. Campioana Cehia a prins locul 3 și merge în Europa League

Viktoria Plzen continuă aventura europeană după 2-1 acasă cu Roma. Cehii vor juca în primavara Europa League, după...105

13 dec 01:13SportReal Madrid - CSKA Moscova 0-3. ”Galacticii” s-au făcut de râs!

Seară neagră pentru Real Madrid, în ultima etapă a grupelor UEFA Champions League: deţinătoarea trofeului a fost...141

13 dec 00:00SportPână și ungurii ne sar în ajutor: "Murim unul câte unul! Acum e Neagu, data trecută a fost Gullden!"

România a pierdut cu Ungaria, scor 29-31, dar înfrângerea a fost umbrită de o știre și mai proastă. Cristina...152

Local
13 dec 00:19LocalO șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe câmp. VIDEO!

Un teribil accident rutier s-a produs în seara zilei de miercuri, 12 decembrie a.c. O femeie ce se afla la volanul unui...1271

13 dec 03:42LocalAu fost arestați cei trei tineri care au legat și bătut doi paznici!

Magistrații Judecătoriei Constanța, la data de 12 decembrie anul curent, au decis arestarea, pe o perioadă de 30 de...380

13 dec 03:34LocalBelgian URMĂRIT INTERNAȚIONAL, prins la Constanța!

Un bărbat de 34 de ani, din Belgia, Piacentini Jessy Arthur, dat în urmărire internațională, pe numele căruia a...234

13 dec 03:41LocalCinci străini aflați ilegal în Constanța, obligați să părăsească țara

Polițiștii de imigrări din Constanța, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat cinci cetățeni străini în...333

13 dec 03:36LocalUn bărbat din Ovidiu s-a urcat băut la volan încă de la primele ore ale dimineții!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din orașul Ovidiu,...494

13 dec 03:36LocalElev de clasa a V-a de la Colegiul de Arte, „colecționar” de premii I la festivalurile de teatru

Bogdan Mihai Irimia este elev în clasa a V-a, dar deja „promite” ca actor. După ce în urmă cu o săptămână...223

13 dec 03:37LocalPrins băut la volan, la Cobadin!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, la data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 18.30, au depistat un bărbat,...1374

13 dec 03:37LocalCe se mai fură din centrele comerciale din Constanța: haine și camere video

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție, la data 11decembrie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de 23 ani,...215

13 dec 03:39LocalFURT dintr-o locuință din Constanța: prejudiciul este de 10.000 de lei!

Un tânăr a ajuns în atenția oamenilor legii după ce a pătruns în locuința unei persoane și a furat...545

13 dec 03:40LocalAproape 250 de sancțiuni date de Poliția Locală într-o singură zi

Polițiștii locali au aplicat, într-o singură zi, aproape 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de...265

Politică
13 dec 00:00PoliticăPrimarul Valentin Saghiu a împărţit daruri copiilor

Spiritul Crăciunului s-a simţit miercuri, 12 decembrie, în școlile din orasul Murfatlar si satul Siminoc. Primărul...88

13 dec 00:00PoliticăCe planuri are filiala Constanţa a Pro România pentru 2019

Filiala judeţeană a Pro România, partid condus la nivel naţional de Victor Ponta, şi-a propus ca în anul 2019 să...98

13 dec 03:47PoliticăAndronescu: Îmi propun ca în fiecare clasă să existe o tablă inteligentă şi fiecare elev să aibă pe bancă un laptop

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, miercuri, că una dintre principale priorităţi ale mandatului...204

13 dec 03:50PoliticăBăsescu: Discursul premierului nu pune degetul pe nici una dintre priorităţile României în perioada preşedinţiei rotative

Senatorul Traian Băsescu a declarat miercuri că discursul premierului Viorica Dăncilă din plenul Parlamentului...142

13 dec 03:24PoliticăJudețul Constanța și Cantabria din Spania s-au înfrăţit. Ce planuri au

Astăzi, 12 decembrie 2018, Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța și Miguel Ángel...248

13 dec 00:15PoliticăSC Confort Urban: ce străzi a asfaltat în 2018 şi cu ce bani. DOCUMENTE

Consilierii locali municipali vor discuta, în şedinţa de la sfârşitul lunii, şi raportul de activitate al SC...1265

13 dec 03:25PoliticăSondaj ISSPOL: 91% dintre români sunt contra amnistiei/graţierii pentru corupţie

Potrivit sondajului, 74% dintre respondenţi sunt contra amnistiei/graţierii în abstract, 21% pro, iar 5% nu ştiu/nu...151

13 dec 03:46PoliticăElevii constănțeni, interesați de soarta Cazinoului!

O dezbatere organizată de Consiliul Județean al Elevilor și Asociația Arche inttitulată sugestiv „Cazinoul...159

13 dec 03:26PoliticăJudecătoarea Lia Savonea - noul preşedinte al CSM

...307

13 dec 03:44PoliticăSolicitare pentru DEMOLAREA clădirilor din curtea Spitalului de Boli Infecțioase. „Este un FOCAR DE INFECȚIE!”

Curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța a ajuns un real focar de infecție. Clădirile care până în...815

Monden
13 dec 00:00MondenAndreea Bălan, la un pas să piardă sarcina: „Dacă nu iei pauză, riști să naști pe scenă“

Andreea Bălan a vorbit, într-un filmuleț publicat pe platforma Youtube, despre diferențele dintre cele două...91

13 dec 00:00MondenCum se apără Grigore Leşe după scandalul de la Târgu Lăpuş!

Grigore Leşe a oprit un concert în localitatea lui natală, Târgu Lăpuş (județul Maramureș), și a refuzat să...109

13 dec 00:00MondenSe mărită Lady Gaga! Artista vrea o „nuntă sofisticată” cu logodnicul ei Christian Carino

Lady Gaga se teme să nu rămână şi fără actualul logodnic, aşa că se grăbeşte să se mărite. Cântăreaţa...106

13 dec 00:00MondenEurovision 2019: 126 de piese au intrat în preselecţia naţională

Un număr de 126 de piese concurează în preselecţia naţională pentru concursul Eurovision 2019, cu 70% mai multe...94

13 dec 00:00MondenSoprana Sarah Brightman va concerta la Bucureşti şi Cluj-Napoca în octombrie 2019

Soprana britanică Sarah Brightman va concerta în România anul viitor, pe 21 octombrie, la Sala Palatului din...96

13 dec 00:00MondenElena Băsescu, colecţie de haine pentru mame şi copii. De unde i-a venit ideea

Elena Băsescu a lansat o colecţie de haine pentru mame şi copii şi s-a asociat în acest demers cu creatoarea de...104

13 dec 00:00MondenLeonardo DiCaprio, obligat să returneze un trofeu Oscar, într-un caz de posibilă fraudă

Actorului american Leonardo DiCaprio i s-a cerut să returneze un trofeu Oscar, solicitarea făcând parte dintr-o...92

13 dec 00:00MondenFilmele „A Star is Born” şi „Bohemian Rhapsody”, nominalizate la premiile Sindicatului actorilor americani

Distribuţiile filmelor "A Star Is Born", "Black Panther", "BlacKkKlansman", "Bohemian Rhapsody" şi "Crazy Rich Asians"...98

13 dec 00:00MondenO femeie va conduce, pentru prima dată, Galeria Naţională de Artă din Washington

O femeie va conduce pentru prima dată Galeria Naţională de Artă din Washington, a dezvăluit instituţia care a...93

13 dec 00:00MondenJodie Foster va regiza şi va juca într-un ''remake'' al filmului ''Woman at War''

Jodie Foster va regiza, va juca şi va produce o nouă versiune a filmului islandez ''Woman at War'', potrivit site-ului...92

Sănătate
13 dec 03:45SănătateTratament salvator pentru pacienții cu accident vascular cerebral, la Spitalul Județean Constanța

Medicii din cadrul Secției de Neurologie au participat zilele trecute la o simulare națională, desfășurată sub...766

12 dec 03:27SănătateVor fi livrate ambulanţe în toată ţara. Vin şi la Constanţa

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă...274

12 dec 01:20SănătateAJUTAŢI-L PE VLĂDUŢ! Apel umanitar: Un băieţel de 6 ani, diagnosticat cu neuroblastom POATE FI SALVAT

Un băieţel de 6 ani poate fi salvat cu ajutorul dumneavoastră. Vlăduţ Cîrciu, copilul colegului nostru Sorin, a...228

7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...724

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1498

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...635

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...981

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1317

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...849

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...818