REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

A avut zile! S-a aruncat în faţa trenului şi a scăpat

A avut zile! S-a aruncat în faţa trenului şi a scăpat

Replica API 20 mai 2013 | 00:00 233

Un bărbat de 52 de ani a vrut să-şi pună capăt zilelor într-un mod cât se poate de teribil. Acesta s-a aruncat în faţa trenului Intercity, care intrase în staţia CFR Constanţa. Potrivit oamenilor legii, bărbatul are 52 de ani, iar gestul său a fost unul intenţionat. Din fericire, întrucât trenul mergea foarte încet, Ştefan Danciu a scăpat cu viaţă, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu multiple traumatisme dar şi cu degetele retezate. Mai exact, evenimentul s-a produs în seara de vineri, 17 mai, în jurul orelor 21.10, când trenul de persoane IR 11017, cu ruta Bucureşti Obor - Constanţa, a lovit bărbatul chiar la intrare în staţia CFR. Ambulanţierii au fost anunţaţi numaidecât, prezentându-se la faţa locului. Au găsit victima conştientă, sub locomotivă, trenul fiind oprit. I-au acordat primele îngrijiri medicale, după care Ştefan Danciu a fost transportat la spital cu diagnosticul politraumatism accident feroviar, contuzie toracică dreaptă şi amputaţii falange.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218