rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

A cerut 45.000 de EURO de la STATUL ROMÂN pentru tratamentele INUMANE din ÎNCHISOARE!

Ion Drăgoescu , din Constanţa, în prezent încarcerat în vederea executării unei pedepse privative de libertate, a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul de Finanţe, solicitând obligarea pârâtului la despăgubiri în formă financiară, în valoare de 45 000 euro pentru condițiile necorespunzătoare de încarcerare aferente executării pedepsei privative de libertate pe care a efectuat-o în perioada 29.02.2004 – 09.12.2014.

Ce reclamă deţinutul

Reclamantul consideră că perioada detenției sale de 10 ani, 10 luni și 11 zile, respectiv 3964 zile, aferentă perioadei 29.02.2004 — 09.12.2014, a fost o perioadă de tortură împotriva demnității umane, din cauza condițiilor de detenţie, după cum urmează: spațiu insuficient de cazare, cu o suprafață de 30 mp pentru 21-27 paturi și 25 - 27 persoane, hrană necomestibilă, patul era rupt și salteaua mucegăită, dormitorul plin de gândaci, ploșnițe și alte insecte, baie doar la două săptămâni, temperatura pe timpul iernii nu depășea 10 grade Celsius. Din cauza acestor condiții inumane, reclamantul consideră că a fost supus unor tratamente inumane și degradante, împotriva demnitătii umane, motiv pentru care se consideră îndreptățit la plata unor despăgubiri materiale.

Ce a spus instanța

Tribunalul a reținut că beneficiarii recursului compensatoriiu sunt cei care se află în continuare în executarea pedepselor în penitenciar la data apariției legii, perioada pentru care se aplică calculul de reducere al pedepsei începând cu 24 iulie 2012 și în continuare. Contrar susținerilor reclamantului din cererea de chemare în judecată, dispozițiile vizând recursul compensatoriu nu vizează persoanele care la data apariției Legii nr. 169/2017 nu se mai aflau în executarea pedepsei în regim de detenție fiind eliberate condiționat sau cu pedepse considerate ca executate. Reclamantul nemulțumit de condițiile de detenție suferite pentru perioada executării pedepsei poate solicita despăgubiri în temeiul dreptului comun fără însă a putea beneficia de dispozițiile Legii nr. 169/2017 în cazul în care la data apariției legii nu se mai afla în executarea pedepsei în regim de detenție.

Instanța a decis respingerea chemării în judecată formulate de I.D. ca nefondată. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Citește DETALII AICI: PERCHEZIȚII la Constanța: Superman din Valu a dat altă LOVITURĂ!

Virgil STOIAN

vineri, 9 octombrie 20202207
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

00O opinie de cateva randuri.(9 oct 22:15)
Decat sa te razboiesti cu morile de vant, mai bine respectai legea si nu ascundeau astia pentru 10 ani. Asa ca stii vorba aia: Capul face, capul trage. Succes cu procesul.
11StatulParalel(9 oct 14:29)
Afla informatii noi despre cine formeaza Statul Paralel si ce averi au cei din Statul Paralel. Folositi adresele web: v55gs5i46t7j6ksy.onion.ws Folositi adresele web: v55gs5i46t7j6ksy.onion.pet
102@8:21(9 oct 11:13)
Toti cretinii psihopati tortionari comunisti baga la inaintare asta cu 5 stele - bai papagule orice loc de cazare trebuie sa respecte niste conditii minime! N-a cerut nimeni 5 stele dar minimul de stele in sec. 21 este 3. Vezi sa n-ajungi si tu pe-acolo accidental sa te vad atunci daca mai guiti la stele!
613detinut(9 oct 08:21)
pai ce vrei hotel de 5 stele te duci acolo sa vezi ca nu e bine si sa nu mai faci prostii nu te duci la statiune
15IORDACHE(9 oct 08:11)
PT FATA CU VIOLENTA MOARTEA SI GATA CU CAZAREA MOCA
319pacient(9 oct 07:29)
Dar noi, romanii care platim contributii la sanatate si suntem tratati in spitale , mai rau decat puscariasii, cat ar trebui sa cerem?
188Este suma infima(9 oct 03:48)
Minim 10 miliarde euro pentru cotetele numite puscari unde sobolani si ganganile sunt locuitori cotetelor.Desfiintati cotetele numite puscarii din Roumania.
02Ciocan(9 oct 00:37)
Ai decapant o pers
mai mult...Replica
18 apr 22:10ReplicaSONDAJ 2021: PNL, în cădere liberă. PSD și USR PLUS își conservă pozițiile!

Partidul Național Liberal (PNL) începe să resimtă din plin probleme guvernării. Măsurile de austeritate luate de...706

18 apr 21:10ReplicaTatăl și fratele lui OMBLADON de la PARAZIȚII au MURIT de COVID2474
19 apr 00:08ReplicaLa Mănăstirea Doctorilor fără de arginți, AGHIASMA costă 10 LEI litrul! VIDEO330
19 apr 23:33ReplicaO FIRMĂ cu un SINGUR ANGAJAT cere FALIMENTUL Fundației pentru Tineret Constanța

Proces interesant pe rolul tribunalului, unde o mică firmă de izolații, cu un singur angajat, cere falimentul...247

19 apr 23:31ReplicaCLARIFICĂRI: CÂT ține IMUNITATEA după ce te VACCINEZI împotriva COVID512
19 apr 23:31ReplicaMaria ANGHEL, o nouă PERFORMANȚĂ la campionatul NAȚIONAL individual pentru JUNIORI la ȘAH170
19 apr 23:16ReplicaFostul IUBIT al patroanei de la JOLIE salon e 'VEDETĂ' în PRESA americană!

Patroana salonului de înfrumusețare Jolie Salon Spa a ajuns în instanță cu fostul concubin. De ce? Ei bine, aceasta...437

19 apr 23:14ReplicaDumitru NANCU rămâne fără postul de DIRECTOR la Fondul pentru IMM-uri?264
19 apr 23:01ReplicaINVESTIȚII cu bani EUROPENI în PORTUL CONSTANȚA210
19 apr 22:53ReplicaBĂTĂUȘ din Murfatlar EXTRĂDAT după ce a AGRESAT 3 persoane în GERMANIA

Pe numele lui Alin Iulian Olteanu, din Murfatlar, a fost emis un mandat european de arestare la data de 08.03.2021, de...254

19 apr 00:01ReplicaTemperaturi RIDICATE în această săptămână201
19 apr 22:50ReplicaSPITALUL Medgidia CAUTĂ să se doteze cu ECHIPAMENTE de PROTECȚIE152
Vremea
7.9°7.6° - 7.9° luni, 19 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 76%
Vânt: 3.09 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/4912223662337
5/4023223141920
joker211025143
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 apr 22:38SportSimona Halep direct în turul doi la Stuttgart. O veste bună și una rea pentru româncă

Simona Halep, locul 3 WTA şi favorită 2, va juca direct în turul doi la turneul de la Stuttgart, iar vestea proastă...116

19 apr 00:00SportCupa României la spadă a fost câștigată de Bianca Benea (CSM Oradea)

Bianca Benea (CSM Oradea) a câştigat Cupa României la spadă, duminică, în Sala de Scrimă ''Ana Pascu'' din...97

19 apr 00:00SportAtac ironic al echipei lui Ianis dupa victoria cu Celtic din Cupa: "Cea mai buna echipa din tara!" Ce au postat

Dupa victoria categorica din campionat, Rangers a eliminat-o pe rivala Celtic si din Cupa Scotiei. Echipa lui Gerrard...115

19 apr 22:29SportAlertă pentru starurile lui Clinceni! Poenaru, furios la finalul meciului cu CFR Cluj: "Nu accept! Daca nu joacă, iau măsuri și văd ei!"

Ilie Poenaru a declarat ca echipa sa tinteste la locul 4. Acest lucrul s-a vazut si in declaratia sa dupa esecul cu CFR...105

Local
19 apr 23:55LocalÎnghesuială mare la hainele second-hand, în plină pandemie COVID

Zeci de persoane au ignorat complet regulile de distanţare şi s-au înghesuit în faţa unui magazin second hand de...1071

19 apr 23:56LocalCOVID-19: 67 de NOI CAZURI de INFECTARE la Constanța, 2265 la nivelul țării

Pe teritoriul României, până duminică, 18 aprilie, au fost confirmate 1.029.304 cazuri de persoane infectate cu noul...705

19 apr 23:56LocalPiața Grivița, închisă pentru igienizare

368

19 apr 23:56Local41 de migranți descoperiți de polițiștii de frontieră la graniță

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș și Nădlac au descoperit 41 de cetățeni...318

19 apr 23:57LocalACCIDENT RUTIER cu o VICTIMĂ, la ieșire din Constanța

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 18 aprilie, la ieșire din constanța...750

19 apr 23:57LocalO mașină s-a făcut SCRUM! Focul ar fi fost pus INTENȚIONAT

660

Politică
19 apr 21:52PoliticăDirector DSP, mesaj pentru Vlad Voiculescu: Îi doresc odihnă plăcută!

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, liberalul Flavius Cionca, i-a transmis, ironic, fostului ministru...655

19 apr 21:31PoliticăUtilizarea plasmei convalescente contra COVID-19 a redus cu 40% numărul internărilor în spital, în SUA

În timp ce la noi în țară locurile de la ATI sunt complet ocupate și sunt tot mai mulți pacienți internați în...245

19 apr 19:19PoliticăFlorin Cîțu a solicitat explicații de la STS, după acuzațiile lui Vlad Voiculescu

501

19 apr 19:23PoliticăVlad Voiculescu: Am primit mai multe amenințări cu moartea

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat într-un interviu acordat actorului Marius Manole în...434

19 apr 19:20PoliticăVlad Voiculescu, acuzații FĂRĂ PRECEDENT: Nicușor Dan și PNL nu și-au ținut cuvântul

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a vorbit, duminică, despre candidatura la funcţia de viceprimar al...454

19 apr 19:21PoliticăPreședintele Senatului: Nu mai avem încredere în premierul Florin Cîțu

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că în USR PLUS nu există disensiuni, iar Ministerul Sănătăţii...577

19 apr 19:16PoliticăALDE își alege noua conducere a partidului: Călin Popescu Tăriceanu nu mai candidează

ALDE, partidul condus până anul trecut de Călin Popescu Tăriceanu, își alege sâmbătă, 17 aprilie a.c., noua...480

19 apr 19:16PoliticăMinistrul Educației: După ce se va încheia pandemia vom continua cu predarea online unde e potrivit

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că școala online nu a fost eficientă pentru că profesorii nu au...511

19 apr 19:14PoliticăCristian Tudor Popescu: Mă înfioară cei de la USR-PLUS. Mestecă talaș de partid fără să clipească

644

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2821

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...2915

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

3916

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...3912

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7331

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8252

Monden
19 apr 19:22MondenRegina Elisabeta a II-a, scrisoare de adio lăsată pe sicriul soțului ei

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a lăsat o scrisoare emoționantă pe sicriul soțului ei, Prințului Philip....526

19 apr 19:20MondenAmanta lui Ciprian Marica, transformare totală

Transformarea incredibilă a amantei lui Ciprian Marica! Cum arată acum celebra roșcată cu care a fost prins...2445

19 apr 19:17MondenŢiriac: „Dacă ai puţină minte în cap, nu ai cum să nu te vaccinezi anti-COVID. Eu am vrut să-l fac pe cel rusesc“

991

19 apr 19:17MondenImagini de la funeraliile Prinţului Philip. VIDEO

Au apărut primele imagini de la înmormântarea Prinţului Philip. La ceremonie vor participa membrii familiei regale,...564

19 apr 19:18MondenLovitură pentru Mirela Vaida! A fost clasată acuzaţia de tentativă de omor din dosar. „Mă simt în pericol“

O nouă lovitură pentru Mirela Vaida, în dosarul deschis după ce a fost atacată cu bolovani chiar în timpul...623

19 apr 19:19MondenGina Pistol și Smiley, ceartă aprinsă după publicarea unei poze în care prezentatoarea apare topless

1960

Mapamond
19 apr 00:00MapamondRusia îl expulzează pe consulul Ucrainei de la Sankt Petersburg, pentru obţinerea unor informaţii clasificate

Rusia a decis sâmbătă expulzarea unui diplomat ucrainean aflat la post la Sankt Petersburg, a anunţat Ministerul de...102

19 apr 00:00MapamondMigranţi: Fostul ministru de interne italian Matteo Salvini, trimis în judecată

Fostul ministru de interne italian Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, a fost trimis în...99

19 apr 00:00MapamondMinistrul apărării german: Rusia generează o ameninţare concretă şi imediată pentru securitatea Europei

97

19 apr 21:32MapamondRusia trimite nave de război pentru manevre în Marea Neagră, pe fondul tensiunilor din estul Ucrainei

Pe fondul tensiunilor reînnoite din estul Ucrainei, Rusia a trimis 15 nave de război în Marea Neagră pentru manevre,...376

19 apr 21:33MapamondJohnson & Johnson crede că și alte vaccinuri provoacă cheaguri de sânge

Compania americană Johnson & Johnson a cerut producătorilor rivali de vaccinuri anti-COVID-19 să i se alăture în...503

19 apr 21:34MapamondCoronavirus: EMA va anunţa marţi recomandările sale în privinţa vaccinului Johnson&Johnson

488

Sănătate
19 apr 00:00SănătateSindromul impostorului - ce este și cum știi dacă îl ai?

Sindromul impostorului afectează, potrivit cercetătorilor, mai bine de 70% din populația adultă. Află în cele ce...88

19 apr 00:00SănătateSmochine - 5 beneficii pentru organism

Smochinele și frunzele de smochin sunt pline de substanțe nutritive care oferă o varietate de beneficii potențiale...99

19 apr 00:00SănătateMituri și adevăruri despre alimentele congelate

94

19 apr 00:00SănătateScăderea temperaturii corporale ar putea ajuta creierul în caz producerii unui stop cardio-respirator

Scăderea temperaturii corporale ar putea reduce riscul de leziuni cerebrale în cazul pacienților comatoși care au...103

19 apr 00:00SănătateRezistența la antibiotice se dezvoltă mai repede decât se credea

Bacteriile patogene dezvoltă rezistență la antibiotice mult mai repede decât se aștepta comunitatea științifică....96

19 apr 00:00SănătateTeamă de întuneric, la copii și la adulți. Ce este de făcut și când apelezi la un specialist

Frică de întuneric este o fobie întâlnită atât la copii, cât și la adulți. În cazul micuților, fie că vorbim...99

19 apr 01:41SănătateStudiu: Prăjelile cresc riscul de boli cardiovasculare

Consumul de alimente prăjite este legat de un risc crescut de boli cardiace majore și accident vascular cerebral,...93

19 apr 00:00SănătateCel mai bun regim alimentar pentru cei cu anemie

Anemia are loc atunci când corpul tău nu are suficiente eritrocite (globule roșii în sânge). Afecțiunea este, în...88

19 apr 01:38SănătateHelicobacter Pylori - Cauze, simptome și tratament

104

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT