REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

A cumpărat un telefon stricat, a dat şi bani să-l repare, dar degeaba

A cumpărat un telefon stricat, a dat şi bani să-l repare, dar degeaba

Replica API 20 februarie 2012 | 00:00 234

Reclamaţie la adresa SC Act Activ Intermed:

Reclamaţie la adresa SC Act Activ Intermed:

Un constănţean reclamă că a cumpărat un telefon mobil defect. A costat 1.400 de lei, iar constănţeanului nu-i mai rămâne decât să-l arunce. Cei de la care a cumpărat dispozitivul de comunicare au refuzat să-l repare, anulând garanţia, spune bărbatul. Telefonul a fost achiziţionat în data de 09.06.2011, de la SC Act Activ Intermed SRL, iar în luna decembrie posesorul obiectului a constatat că telefonul nu-i mai recunoaşte cartela SIM. "Telefonul se afla în garanţie, aşa că l-am trimis firmei de unde l-am cumpărat, pentru reparaţie. Ei îmi anulaseră între timp garanţia telefonului, pe motiv că suferise şocuri mecanice. Din cauză că mi-au anulat garanţia, mi-au cerut 150 de lei să îmi repare telefonul, care, potrivit lor, avea probleme legate de soft. Până la urmă am acceptat şi varianta în care să plătesc 150 lei reparaţia, numai să am telefonul", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, Cătălin Tene, autorul reclamaţiei. După o lună de aşteptare, constănţeanul spune că i-a returnat telefonul, iar reprezentanţii societăţii de unde a achiziţionat obiectul i-au spus că nu se mai poate repara. "Am constatat că s-a umblat în telefon deoarece avea meniul schimbat, iar tot ce aveam - poze, melodii - au dispărut. Am fost la alt service şi mi s-a comunicat că nu se poate defecta softul unui telefon de la şocuri mecanice pentru că softul reprezintă un program de funcţionare al telefonului precum windows la PC. De la service mi-au mai comunicat că multe societaţi care vând telefoane le iau mai ieftin fără garanţie şi din cauza asta nu le repară în cazul unei defecţiuni şi găsesc motive pentru anularea garanţiilor. Drept urmare, nu-mi mai rămâne decât să acţionez această firmă în judecată, ceea ce este prea costisitor pentru un telefon", a adăugat Cătălin Tene.

Roxana CĂLINESCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367