REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

A fost aprobat bugetul pe 2014 al Mamaia SA şi Litoral SA. Firmele de stat au rămas cu câţiva angajaţi şi pierderi de miliarde

A fost aprobat bugetul pe 2014 al Mamaia SA şi Litoral SA. Firmele de stat au rămas cu câţiva angajaţi şi pierderi de miliarde

Replica API 6 decembrie 2014 | 23:26 174

S-a ales praful de ele

S-a ales praful de ele

Statul continuă să suporte cheltuieli inutile de sute de mii de lei pentru a ţine în viaţă firme care activează în turism, dar fără nici un rost. Aşa se face că Mamaia SA şi Litoral SA vor raporta şi pentru anul 2014 pierderi semnificative, asta în condiţiile în care prima oricum a scos din visteria de stat peste un milion de euro pentru plata datoriei pe care Telegondola Mamaia SRL, firmă la care este asociat majoritar, o avea faţă de Unicredit Ţiriac Bank.

Vineri, au fost publicate în Monitorul Oficial hotărârile de guvern de pe 26.11.2014 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Mamaia SA şi Litoral SA, aflate sub autoritatea Ministerului Economiei prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism. Mamaia SA a prognozat pentru anul în curs venituri de doar 270.000 lei şi cheltuieli de 831.000 lei, rezultând o pierdere acceptată de 561.000 lei. Societatea estima un număr de 6 angajaţi până la finalul anului, cu un câştig mediu lunar pe salariat de 1.850 lei. Pierderile sunt mult mai mici decât cele din 2013, când Mamaia SA raporta o cifră de afaceri de 80.777 lei şi pierderi de 1.660.729 lei, cu 16 angajaţi. La rândul său, Litoral SA are în bugetul pentru 2014 venituri estimate de 41.000 lei şi cheltuieli de 142.800 lei, de unde rezultă pierderi de 101.800 lei. Firma de stat a declarat un singur angajat pentru anul în curs, cu un salariu mediu lunar de 1.883,33 lei. În 2013, Litoral SA înregistra cifră de afaceri 0 şi pierderi de 126.651 lei, cu 2 angajaţi.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367