rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Proiect de 130.000 de euro

A fost inaugurat Centrul medical de zi "Focus", destinat copiilor bolnavi de cancer

O investiţie de 130.000 de euro a fost inaugurată, sâmbătă, la Constanţa! "Este primul proiect realizat de o asociaţie locală cu sprijinul mediului de business constănţean", a spus Alina Vasea, preşedintele Asociaţiei "Dăruieşte Aripi", la ceremonia de inaugurare a Centrului medical de zi Focus din Constanţa, destinat copiilor bolnavi de cancer.

Blestemul copiilor bolnavi de cancer nu începe în momentul în care sunt diagnosticaţi cu această boală, ci chinul de care au parte apoi: chimioterapia, consultaţiile, analizele. Până acum, copiii bolnavi de cancer erau nevoiţi să urce până la etajul 8 al clădirii Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru un set de analize, întrucât oraşul nostru nu beneficia de un centru de zi care să le vină în ajutorul micuţilor. Investiţia în Centrul medical de zi Focus se ridică la aproximativ 130.000 de euro. Suprafaţa centrului este de 280 de metri pătraţi şi vine atât în ajutorul copiilor, cât şi al părinţilor, întrucât arată ca un loc de joacă, deşi aici se pot face analize, consilieri psihologice, dar şi tratamentele cu citostatice sau eventuale transfuzii. "Cred că la ora aceasta, Constanţa dă clasă multor altor oraşe datorită acestui centru şi, într-adevăr, de astăzi va dărui aripi", a afirmat Adela Chirică, preşedintele Asociaţiei pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare. Asociaţia "Dăruieşte Aripi" va continua sprijinirea micuţilor bolnavi, iar de săptămâna viitoare va începe modernizarea Departamentului de Terapie Intensivă din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Judeţean Constanţa. Acest demers constă în restructurarea şi dotarea secţiei cu aparatură de ultimă generaţie care să permită diagnosticarea şi tratarea bebeluşilor, dar şi scăderea mortalităţii infantile neonatale din Constanţa.

Cristina MARIN

marţi, 25 februarie 2014509
Comentarii

00Gigi(24 feb 10:17)
In sfarsit mai auzim si lucruri bune. Feliciteri!
mai mult...Replica
23 feb 01:56ReplicaDeputatul Bogdan Huțucă: Guvernul manipulează. Veniturile din buget sunt supraevaluate

Bogdan Huțucă, președintele Organizației Județene a PNL Constanța, a susținut, vineri, 22 februarie, o...46

23 feb 00:00ReplicaINTERVIU. Nicolae Bucovală: 'Investitorii în turism trebuie scutiţi de taxe şi impozite dacă revitalizează staţiuni uitate în timp!'59
23 feb 00:00ReplicaPreședintele Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, cercetat pentru abuz, fals în înscrisuri și infracţiuni contra libertăţii persoanei!70
23 feb 01:31ReplicaMărţişoare din jeleuri, dar şi obiecte decorative şi podoabe inedite, expuse la târgul cu vânzare de la şcoala “Maria Montessori”

Cei 156 de copii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Maria Montessori" au confecţionat mărţişoare...88

23 feb 00:00ReplicaCe vor face de luni procurorii care au protestat la Constanța120
23 feb 00:00ReplicaA fost eliberat certificatul de urbanism pentru construcția Sălii Polivalente din Constanța!201
23 feb 00:00ReplicaCE PALMĂ pentru Micu! Boroianu: ‘Dacă va îndeplini condiția să nu aibă o condamnare, atunci discutăm dacă va candida din partea PNL la primărie’

Liberalii constănțeni s-au reunit, vineri, în ședință a Biroului Permanent Județean, fiind discutate mai multe...298

23 feb 01:00ReplicaVÂNTUL PUTERNIC FACE RAVAGII: acoperișul unui bloc a fost smuls, un copac s-a prăbușit peste o mașină!1852
23 feb 01:01ReplicaACCIDENT RUTIER LA CITY PARK MALL! Paznic lovit de o şoferiţă ÎNCEPĂTOARE, barieră avariată4893
22 feb 01:51ReplicaVREMEA continuă să se răcească: prognoza meteo până marți, în Dobrogea!

Vremea va continua să se răcească. Cerul va fi acoperit, iar ninsorile se vor restrânge, treptat, către sudul...2520

22 feb 16:36ReplicaPROTEST. Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța își suspendă activitatea!1684
22 feb 13:52ReplicaTraficant de COCAINĂ și MARIJUANA, prins la Constanța, în zona gării! Venise la DISTRACȚIE!2271
Vremea
-5°-5° - -5° vineri, 22 februarie 2019
ninsoare ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 15.97 m/s din NNE
Presiune: 1022.25 milibari

Loto
6/4991120242633
5/4092328293139
joker151323372
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 feb 00:00SportConsilierii locali municipali, convocați în ședință - iată ordinea de zi!

Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, joi, 28 februarie 2019, ora 12.00,...114

22 feb 00:00SportBenfica Lisabona, Inter Milano, Chelsea, Slavia Praga, FC Krasnodar, Dinamo Kiev şi Rennes, calificate în optimile Europa League

Benfica Lisabona, Inter Milano, Chelsea, Slavia Praga, FC Krasnodar, Dinamo Kiev şi Rennes sunt ultimele echipe...294

22 feb 00:53SportArsenal, Napoli, Eintracht Frankfurt, Dinamo Zagreb, RB Salzburg, Valencia, Villarreal şi Zenit Sankt Petersburg s-au calificat în optimile de finală

Arsenal, Napoli, Eintracht Frankfurt, Dinamo Zagreb, RB Salzburg, Valencia, Villarreal şi Zenit Sankt Petersburg s-au...295

22 feb 00:00SportCâți bani a câștigat Simona Halep după eliminarea de la Dubai

Simona Halep (27 de ani, 2 WTA) a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Dubai de elvețianca...1255

Local
23 feb 00:00LocalALCOOLEMII RECORD la Constanța!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 22 februarie a.c., ora 3.40, au depistat o femeie, în...105

23 feb 00:44LocalPrimăria Constanța anunță că RATC introduce pe traseu un nou lot de autobuze

Regia Autonomă Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că introduce în circulație cel de al...93

23 feb 00:59LocalVÂNT PUTERNIC! A fost smulsă o bucată de tablă din acoperișul unui bloc

De altfel, în orașul Constanța vântul puternic a smuls, vineri seara, o bucată din acoperișul unui bloc. Pentru...1708

22 feb 02:44LocalBărbat condamnat pentru tentativă de omor, 'săltat' de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Hârșova, la data de 21 februarie a.c., au identificat un bărbat, Ionuț...630

22 feb 03:18LocalAccident rutier în zona City Park Mall

Un accident rutier a avut loc în zona City Park Mall, la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada...1341

22 feb 03:16LocalPolițiștii constănțeni au discutat cu elevii despre regulile de circulație

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean...266

22 feb 03:15LocalBărbat din Murfatlar, prins la volanul unei mașini cu numerele radiate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, joi, 21 februarie, în jurul orei 11.00, au depistat un bărbat,...487

22 feb 02:48LocalMOARTE TRAGICĂ! A dat FOC la casă și s-a ÎNCHIS în INTERIOR

Detașamentul de pompieri Tulcea a fost solicitat să intervină, în jurul orei 11.40, pentru limitarea efectelor unui...683

22 feb 03:17LocalElevii secţiei de coregrafie de la "Regina Maria" au obţinut rezultate de excepţie la două competiţii internaţionale

Elevii secției de coregrafie a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța au participat la două...354

22 feb 02:49LocalUn bărbat din Mangalia, MORT de BEAT la volan!

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, la data de 20 februarie a.c., au depistat un...2721

Politică
23 feb 00:00PoliticăPreședinte PNL Constanța, Bogdan Huțucă: Luăm în calcul candidatura lui Micu la Primăria Tuzla

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a confirmat pentru Replica faptul că Florian Constantin Micu, fostul...62

23 feb 00:00PoliticăDragnea, discurs la Congresul socialiştilor europeni de la Madrid: Dreapta foloseşte instituţiile de forţă în România

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, la Congresul socialiştilor europeni, că Dreapta europeană a...105

22 feb 00:00PoliticăA cincea stradă asfaltată la Cernavodă în decurs de o lună

Continuă lucrările din cadrul programului ”Lucrări de întreținere și reparații parte carosabilă și trotuare...350

22 feb 21:38PoliticăVIOLENȚE în fața Ministerului Justiției: Mai mulți protestatari Rezist au vandalizat sediul instituției și au fost ridicați

Protestatarii Rezist au atacat, din nou, pentru a treia oară în ultima perioadă, sediul Ministerului Justiției! De...403

22 feb 02:47PoliticăAflă decizia luată de Primăria Municipiului Constanţa în privinţa platformelor de colectare

Primăria Municipiului Constanţa continuă lucrările de împărţire a platformelor de colectare a deşeurilor din...757

22 feb 02:46PoliticăCât plătește Primăria Constanța pentru ridicarea deșeurilor provenite din Adăpostul public pentru câinii

Primăria Constanța achiziționează Serviciul de ridicare, transport și neutralizare deșeuri de origine animală,...461

22 feb 02:47PoliticăConsilierii locali din Valu lui Traian, convocați în ședință. Vezi proiectele!

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, convoacă şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui...610

22 feb 03:16PoliticăCiorbea nu se grăbeşte să atace OUG pe Justiţie: „Şi Dumnezeu a făcut lumea în şase zile. În a şaptea s-a odihnit“

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat joi că analizează dacă va ataca la Curtea Constituţională OUG care...419

22 feb 02:48PoliticăMangalia își promovează ofertele turistice la Târgul de Turism

...1244

22 feb 03:15PoliticăToader declanșează procedura de numire pentru noul procuror general

Tudorel Toader, ministrul Justiției, a anunțat joi, după întâlnirea de la Parchetul General, că va declanșa...441

Monden
23 feb 00:00MondenMoştenitorii lui Michael Jackson dau în judecată HBO. Actul are legătură cu concertul de la Bucureşti

Moştenitorii lui Michael Jackson dau în judecată HBO şi cer 100 de milioane de dolari ca daune pentru filmul...83

23 feb 00:00MondenAndreea Marin, într-o ţinută transparentă la cea mai recentă apariţie

Este una dintre cele mai apreciate femei din România, reuşeşte în continuare să fie în centrul atenţiei şi să...77

23 feb 00:00MondenCum arată fiul „neştiut“ al lui Michael Jackson? Blanket a împlinit 17 ani

Când Michael Jackson a murit acum nouă ani, a lăsat în urmă trei copii: Paris Jackson, Michael Joseph Jackson Jr...80

23 feb 00:00MondenRăzvan Ciobanu, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 50 de kg

Vedetele autohtone s-au pregătit ca pentru adevăratele premii Oscar la petrecerea Ok! Goldent Night de miercuri (20...78

23 feb 00:00MondenFerma 2019. Carmen Negoiță a părăsit competiția după ce „a fost bătută“ de Miss România

Ediția de joi, 21 februarie, de la Ferma a adus cu sine o nouă eliminare. După Ame Călin, Emil Rengle și Jorge,...80

23 feb 00:00MondenMinculescu a bruscat un copil care voia autograf: „Băi, frate, nu vezi că abia am terminat de cântat!“

Pe fondul unei oboseli accentuate, Cristi Minculescu (60 de ani) a dezamăgit, sâmbăta trecută, un fan de-al său, de...84

23 feb 00:00MondenActorul din „Empire” ar fi plătit 3.500 de dolari, ca să însceneze un atac împotriva sa, pentru că era nemulţumit de salariu

Actorul Jussie Smollett, din serialul ”Empire”, a plătit 3.500 de dolari ca să însceneze un atac împotriva sa cu...74

23 feb 00:00MondenMarile dueluri ale galei Oscar 2019: "Green Book"-"Roma", Rami Malek-Christian Bale, Olivia Colman-Glenn Close

Filmele "Green Book" şi "Roma", actorii Rami Malek şi Christian Bale şi actriţele Olivia Colman şi Glenn Close,...76

23 feb 00:00MondenOSCAR2019 - O gală marcată deja de controverse, dar cu un posibil prezentator surpriză şi multe vedete pe scenă

Cea de-a 91-a ediţie a galei de decernare a premiilor Oscar, cel mai important eveniment organizat de industria...83

23 feb 00:00Monden„How to Train Your Dragon“ domină afişele cinematografelor din SUA

Cel de-al treilea episod al seriei de animaţie 'How to Train Your Dragon' domină afişele cinematografelor din SUA...79

Mapamond
23 feb 00:00MapamondPartidul Socialiştilor Europeni se reuneşte în Congres la Madrid

Partidul Socialiştilor Europeni (PES) se reuneşte în Congres vineri şi sâmbătă la Madrid, pentru a-şi susţine...75

23 feb 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: Liderii blocului ACUM au prezentat probe după ce au susţinut că au fost otrăviţi cu mercur

Liderii Blocului electoral ACUM din Republica Moldova, Maia Sandu şi Andrei Năstase, au prezentat ziarului Newsmaker...80

23 feb 00:00MapamondSUA: Foşti comandanţi militari cer Congresului să adopte legea privind verificarea antecedentelor vânzărilor de arme

Cel puţin 12 foşti comandanţi şi consilieri militari, ale căror cariere s-au întins atât în timpul...81

23 feb 00:00MapamondAlegeri în Republica Moldova: Blocată între Rusia şi UE, Republica Moldova îşi alege duminică parlamentarii

Blocaţi între Rusia şi Uniunea Europeană (UE), divizaţi în ceea ce priveşte orientarea pe care trebuie să o ia...92

23 feb 00:00MapamondSUA anunţă menţinerea a 200 de soldaţi în Siria

Statele Unite au informat joi că vor menţine în final circa 200 de soldaţi în Siria, câteva săptămâni după ce...86

23 feb 00:00MapamondItalia vrea să le permită cetăţenilor să propună legi în Parlament

Camera Deputaţilor din Italia, dominată de populiştii din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi din Liga...76

23 feb 00:00MapamondSituaţie critică în poliţia germană după pierderea unor dovezi privind o reţea de pornografie infantilă

O echipă de investigaţie specială efectuează cercetări după ce 155 de dispozitive de stocare a unor date folosite...90

23 feb 00:00MapamondAustralia: Închisoare pe viaţă pentru şoferul care a intrat cu maşina în pietoni în 2017 la Melbourne

Un şofer dezaxat care a ucis şase oameni în ianuarie 2017 la Melbourne intrând cu maşina în mulţime a fost...82

23 feb 00:00MapamondSUA: Fiii lui "El Chapo", inculpaţi pentru trafic de droguri

Fiii faimosului şef al cartelului drogurilor din Mexic, El Chapo, au fost inculpaţi la rândul lor pentru trafic de...78

23 feb 00:00MapamondVenezuela: Ajutorul american a ajuns în Curaçao

Un avion transportând alimente şi medicamente, trimise de Statele Unite şi destinate Venezuelei, a aterizat marţi pe...79

Sănătate
21 feb 00:38SănătateDr. Aneta Tomescu: 'În lupta împotrivei CANCERULUI DE COL UTERIN, vaccinarea anti-HPV și testul Babeș Papanicolau au un rol esențial!'

Săptămânal, cel puțin două femei sunt depistate cu cancer de col uterin în Constanța. Iar cele mai multe paciente...4293

21 feb 02:56SănătateConstanța, în topul județelor cu cei mai mulți MORȚI confirmați cu GRIPĂ!

Specialiștii Centrului Național de Boli Transmisibile arată că, la nivelul țării, activitatea gripală are un...1714

21 feb 02:56SănătatePlanuri de viitor pentru Registrul Național al Cancerelor la Copil

...303

18 feb 06:13SănătateBlocul materno-fetal de la Spitalul Medgidia, reabilitat cu bani de la Ambasada Americii

Spitalul Municipal Medgidia deservește anual peste un sfert din locuitorii județului Constanța, peste 200.000 de...611

18 feb 06:21SănătateÎncă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România

Încă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România. Este vorba de Epistat, sirop şi...980

18 feb 06:21SănătateCredeți că laptele pe care îl cumpărați chiar e lapte? Iată ce spune Ministerul Agriculturii!

Echipe mixte formate din inspectori cu atribuții de control din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...1540

15 feb 03:20SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie Constanța s-ar putea extinde. Bani sunt, cu birocrația este mai greu!

Anul trecut, Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a fost la un pas să realizeze un proiect de extindere, însă,...882

14 feb 02:16SănătateINJECŢIILE CU BOTOX – modă cu probleme legislative! Cât de bine pregătiţi sunt cei care promit buze senzuale?

Pe lângă partea șocantă – și anume faptul că o persoană fără niciun fel de pregătire medicală a ajuns să...1231

12 feb 00:51SănătateSiropul de tuse EURESPAL, RETRAS DE PE PIAȚĂ!

Eurespal, un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor, sub formă de sirop și...1367

11 feb 23:15SănătateEPIDEMIE. Numărul bolnavilor răpuși de GRIPĂ, în creștere alarmantă! Încă un mort la Constanța!

Numărul bolnavilor care decedează și în cazul cărora este confirmată prezența virusului gripal crește de la o zi...2598