REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.2° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

A fost inaugurată creşa "Albă ca Zăpada" din Agigea

A fost inaugurată creşa "Albă ca Zăpada" din Agigea

Replica API 7 iunie 2012 | 00:00 757

Pentru prichindei

Pentru prichindei

După ce în urmă cu o săptămână, Cristian Cârjaliu a inaugurat grădiniţa din localitatea Lazu, miercuri, edilul din Agigea a mai făcut o surpriză prichindeilor şi tututor localnicilor: a inaugurat creşa "Albă ca Zăpada", un proiect realizat conform standardelor europene. Evenimentul a început cu o slujbă de sfinţire oficializată de doi preoţi din localitate, apoi edilul, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, alături de fiul său cel mic, Ştefan, dar şi senatorul Alexandru Mazăre, respectiv deputatul Eduard Martin, prezenţi la eveniment, au tăiat panglica. "Anul trecut această clădire era distrusă. Împreună cu primarul Cristian Cârjaliu ne-am propus s-o reabilităm, extinzând-o, înălţând-o, mansardând-o, astfel incât a ieşit o creşă la standarde europene. Prioritatea noastră a fost, este şi vor fi copiii constănţeni", a declarat preşedintele CJC Nicuţor Constantinescu. "Am reuşit să facem un complex, şi când spun un complex mă refer la o grădiniţă şi o creşă, care sunt una lângă alta. Este ceva foarte important pentru comunitate pentru că acum câţiva ani era o clădire dărăpănată şi fără aviz de funcţionare", a continuat Cristian Cârjaliu edilul localităţii Agigea.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218