REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

A fost inaugurată reţeaua de gaze din Lazu

A fost inaugurată reţeaua de gaze din Lazu

Replica API 29 noiembrie 2012 | 00:00 515

Primarul comunei Agigea, Cristian Cârjaliu, parlamentarii USL Alexandru Mazăre şi Eduard Martin, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, au inaugurat, miercuri, reţeaua de gaze din Lazu, de care se vor bucura atât locuitorii comunei Agigea, cât şi cei din Eforie. "Această inaugurare este foarte importantă pentru întreaga localitate. Reţeaua de gaze va creşte nivelul de trai a localnicilor, dar şi confortul acestora. Dintr-o reţea de 18 kilometri, azi am inaugurat 6. De foarte mult timp cetăţenii au aşteptat acest eveniment. În câteva zile, 50% din cetăţenii care au făcut cereri pentru racordare, vor avea gaze. Urmează ca Congaz să facă subtraversarea peste Canalul Dunăre Marea Neagră pentru a face racordul cu Agigea, Eforie Nord şi Eforie Sud", a spus Cristian Cârjaliu.

"E o investiţie amplă, cu foarte mulţi bani care afectează bugetul comunei. Ne-a cam îndoit până acum", a completat edilul. Alexandru Mazăre s-a declarat mulţumit de investiţie: "Am format o echipă cu preşedintele Consiliului Judeţean, cu Eduard Martin pentru a aduce puţin confort în viaţa locuitorilor acestei comune. E o chestiune pe care ei o aşteptau de foarte mult timp şi iată că visul lor a devenit realitate", a spus senatorul Alexandru Mazăre. "Se va termina cu căratul lemnelor, a cărbunilor. Sunt bucuros că locuitorii acestei comune vor beneficia de căldură mai ieftină şi mai confortabilă", a completat Eduard Martin.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367